Discussion about this post

User's avatar
Călin Tudose's avatar

Felicitări pentru articol! Excelent, din oricare unghi.

Iată că mă înscriu în măcar una dintre ale dumneavoastră "furci caudine": l-am aclamat pe Georgescu cunoscându-l exclusiv prin intermediul a două cărți ale sale pe care le am cu autograf, ca mai apoi să îl repudiez public, după ce l-am analizat pe Tik-Tok la limita atacului cerebral.

În ceea ce-l prrivește, pentru mine a fost simplu. Aproape că nu am mai trecut prin triada autonom/algoritmic/reflexiv.

Nu poți avea Credință în Dumnezeu când dorești să fii validat de marii criminali genocidari ai lumii, Netanyahu și Trump și zgârii la ușa lor. Nu poți face videoclipuri făcându-ți Sfânta Cruce în biserici într-o așa situație decât blasfemiind în văzul tuturor.

Din acest motiv el pentru mine a fost și este un candidat ABSOLUT NELEGITIM, irelevant motivul invalidării sale. Este mai toxic decât orice alt candidat pentru că restul știi din ce stofă sunt croiți, iar el intră ca un șarpe pe sub ușă pozând în salvator în fața unui segment de populație absolut traumatizat care plânge efectiv pentru a fi salvat. Faptul că, în general, lumea nu face această legătură, UZURPAREA SENSULUI CREDINȚEI, este profund șocant. Credința a devenit un cod binar, "eu" și Dumnezeu, adică dezgustătorul tatuaj "Deus Vult" al lui Hegseth sau "eu" trebuie să trec obligatoriu prin FAPTA BUNĂ și să fiu păstrător și întăritor al ADEVĂRULUI CE POATE FI RELEVAT DOAR DIN BUN ȘI BINE în drumul meu către Cel De Sus? Ar fi bună o dezbatere pe aceasta temă.

Pe scurt, nu poți fi frate cu dracu' ca să treci puntea. Tot răul acestei țări necăjite, România, de aici vine.

Rețin însă faptul că articolul dumneavoastră are un cu totul alt rol, clarificator, educativ, poate chiar și "terapeutic".

Vă doresc cele bune! 🙏❤️

Adrian Dinu's avatar

Interesantă analiză a fenomenului manipulării! Pe mine m-a deranjat însă exemplul ales de dumneavoastră: Călin Georgescu. Cred că plecați de la unele premise greșite. Nu este vorba doar de modul în care percep susținătorii lui unele afirmații și fapte. Este vorba de faptul că cei care au dat acea lovitură de stat, anulându-i candidatura, nu au reușit în aproape 2 ani să producă probe pentru fapta lor. Afirmațiile nu sunt probe, cu atât mai mult în justiție. Sunt o mulțime de exemple de manipulare în presă și rețelele de socializare. Aveați de unde alege. Păcat de expozeu și argumentație! Alegerea acestui exemplu mi se pare nefericită, cel puțin.

8 more comments...

No posts

Ready for more?