MEGA Polonia/MEGA Poland: Conservatorii se unesc împotriva Castei Globaliste/Conservatives Unite Against the Globalist Caste

Aug 09, 2025

Intro: La sfârșitul articolului sunt incluse fotografii de la eveniment. / Event photographs are included at the end of the article.

Romanian version

La Varșovia, în contextul învestirii Președintelui Poloniei, Karol Nawrocki (5-7 August 2025), a avut loc un eveniment de amploare care a marcat o cotitură în discursul politic european. Sub seria de conferințe MEGA (Make Europe Great Again), această întrunire a adus laolaltă reprezentanți din 23 de țări, de la Belgia la Venezuela, de la Coreea de Sud la Bolivia, într-o demonstrație de solidaritate conservatoare care transcende granițele continentale.

Operațiunea Anti-Federalizare: Planul polonezilor

Evenimentul de la Varșovia a pus în centrul dezbaterilor cea mai aprinsă controversă a momentului în Uniunea Europeană: tentativele Comisiei Europene, sub conducerea Ursulei von der Leyen, de a transforma UE într-o federație prin mijloace ascunse. Conservatorii europeni, cu polonezii în frunte, se opun ferm acestei direcții, invocând un principiu fundamental: subsidiaritatea.

Principiul subsidiarității, piatra de temelie a organizării politice conservatoare, stipulează că deciziile trebuie luate la cel mai apropiat nivel de cetățean posibil. Cu alte cuvinte, ceea ce poate fi rezolvat la nivel local nu trebuie transferat la nivel național, iar ceea ce poate fi gestionat la nivel național nu trebuie cedat la nivel european. Acest principiu protejează nu doar eficiența administrativă, ci și legitimitatea democratică a deciziilor.

Înțelegerea profundă a acestui concept ne dezvăluie de ce federalizarea forțată este atât de periculoasă. Când deciziile se iau la un nivel prea înalt și prea îndepărtat de cetățean, se pierde nu doar controlul democratic, ci și specificitatea culturală și socială care face ca o politică să fie eficientă într-un anumit context. De exemplu, politicile educaționale care funcționează în Germania nu se pot aplica mecanic în România sau Grecia, pentru că fiecare națiune are propriile tradiții pedagogice, structuri sociale și nevoi specifice.

Europenii au observat cu îngrijorare cum Comisia Europeană încearcă să ocolească voința popoarelor prin tactici indirecte: crearea unei armate comune fără consultarea cetățenilor, utilizarea sistemului judiciar pentru a impune politici controversate, și înlocuirea directivelor (care lasă libertate de implementare statelor membre) cu regulamente rigide care se aplică uniform. Toate acestea se întâmplă fără ca vreun cetățean european să fi fost întrebat prin referendum dacă dorește o federație europeană.

Mecanismul este subtil, dar eficient și cu efecte devastatoare. Prin intermediul Curții de Justiție a UE, Comisia reușește să impună interpretări extinse ale tratatelor, transformând competențe naționale în competențe europene prin precedent juridic. Prin crearea de agenții europene cu atribuții din ce în ce mai largi, se construiește o administrație federală fără a modifica oficial tratatele. Prin conditionarea fondurilor europene de respectarea unor „valori europene" interpretate de Bruxelles, se exercită un șantaj financiar asupra statelor membre care îndrăznesc să conteste această derivă.

Think tank-ul juridic polonez Ordo Iuris - Institute for Legal Culture a răspuns prin elaborarea unui studiu cuprinzător intitulat „THE GREAT RESET: RESTORING MEMBER STATE SOVEREIGNTY IN THE EUROPEAN UNION", care propune două scenarii distincte de reformare a UE, concretizate în propuneri fundamentale menite să readucă Uniunea la modelul său inițial. Această inițiativă legislativă reprezintă cea mai cuprinzătoare încercare de reformare a arhitecturii europene din perspectivă conservatoare.

Ordo Iuris a identificat trei probleme majore ale UE actuale: eroziunea suveranității naționale prin evoluția UE către un stat cvasi-federal care limitează puterea decizională națională, centralizarea puterii prin extinderea autorității instituțiilor UE dincolo de mandatul lor original și expansiunea ideologiei și birocratizării prin impunerea de politici motivate ideologic asupra statelor membre fără niciun mandat democratic.

Primul scenariu - "Back to the Roots" (Înapoi la rădăcini) propune o reformă profundă a UE actuale prin 11 de propuneri concrete. Accentul cade pe descentralizare și interese naționale. Obiectivul este restaurarea suveranității în timp ce se menține cooperarea structurată, asigurându-se că guvernele naționale păstrează controlul asupra domeniilor-cheie de politici.

Printre reformele-cheie din acest scenariu se numără:

Flexibilitate bazată pe interese naționale (modelul "à la carte" de integrare) cu clauză de retragere care permite statelor membre să se excepteze de la politicile care intră în conflict cu prioritățile lor
Statele membre ca centru de greutate asigurându-se că suveranitatea națională rămâne fundația UE
Consiliul European ca nucleu politic al Uniunii, deasupra tuturor celorlalte instituții
Reducerea greutății legislative a Parlamentului European și modificarea compoziției sale pentru a include delegații naționale
Limitarea primatului dreptului UE doar la competențele UE și asigurarea că acesta nu va suprascrie niciodată constituțiile naționale
Extinderea unanimității în luarea deciziilor pentru a proteja suveranitatea națională
Reformarea Comisiei Europene într-un Secretariat General mai tehnic, eliminând monopolul său asupra încălcărilor și inițiativelor legislative
Restructurarea Curții de Justiție pentru a-i limita autoritatea asupra sistemelor juridice naționale
Stabilirea unui „Scut al Competenței Naționale" în TEU, protejând o listă de competențe de interferența UE
Aplicarea corespunzătoare a Principiului Subsidiarității care să permită statelor membre să-și recapete competențele dacă UE nu reușește să acționeze în cadrul mandatelor sale
Redenumirea UE în Comunitatea Europeană a Națiunilor (CEN) pentru a reflecta o uniune de state suverane, mai degrabă decât o entitate supranațională

Al doilea scenariu – „A New Beginning" (Un nou început) propune o restructurare instituțională completă, înlocuind cadrul actual al UE cu un sistem flexibil, interguvernamental care permite statelor să determine măsura și natura cooperării lor.

Elementele centrale ale acestui scenariu includ:

Uniunea Interguvernamentală - Primatul organismelor interguvernamentale, cu luarea deciziilor bazată pe unanimitate și un Secretariat Executiv care supraveghează implementarea. O Curte Europeană de Arbitraj ar rezolva disputele dintre statele membre.
Voluntarism și Flexibilitate - Introducerea unui model „à la carte" de integrare, permițând statelor membre să participe în domeniile de bază ale cooperării și să opteze pentru intrarea/ieșirea din proiecte adiționale precum protecția frontierelor, securitatea energetică și cercetarea științifică.
Atribuirea competențelor și Subsidiaritatea – Consolidarea principiului atribuirii competențelor, asigurând distincții clare între competențele UE și ale statelor membre, cu garanții pentru subsidiaritate și opțiuni de retragere din cooperarea aprofundată.
Supremația Constituțiilor Naționale - Susținerea suveranității naționale prin prioritizarea constituțiilor naționale față de obligațiile UE, permițând ajustări bazate pe cadrele juridice interne, asigurând în același timp cooperarea în limitele agreate.
Tranziția către o nouă Uniune - Un plan gradual de tranziție pentru dizolvarea UE și stabilirea unei noi Uniuni bazate pe principiile descrise, incluzând abordarea activelor, pasivelor și finanțării în perioada de tranziție.

Ambele scenarii pun în opoziție principii fundamentale: suveranitatea națională în fața primatului UE, constituțiile naționale peste activismul judiciar, democrația reprezentativă peste guvernanța tehnocratică, subsidiaritatea și respectul pentru competențele naționale peste centralizare, interesele naționale peste așa-zisele valori UE autoproclamate, și libertatea de exprimare peste controlul ideologic.

Pericolul federalizării forțate nu ține doar de aspecte juridice sau administrative. El atacă însăși legitimitatea democratică a construcției europene. Statele membre nu au aderat la UE pentru a deveni componente ale unei federații, ci pentru cooperare economică și beneficii reciproce. Transformarea acestei uniuni într-o superstructură federală fără consimțământul explicit al popoarelor reprezentă o confiscare a suveranității naționale prin subterfugiu.

Experiența istorică ne învață că federațiile durabile se formează prin voința explicită a popoarelor constituente, care împărtășesc aceeași identitate națională, nu prin înșelăciune administrativă. Statele Unite, Germania etc. – toate au fost create prin procese constituționale transparente în care cetățenii au fost informați și consultați asupra naturii noii construcții politice, dar în primul rând exista o coeziune umană de cultură, limbă, tradiții etc. Ceea ce se întâmplă în UE este exact opusul: o federalizare pe ascuns, prin accumare birocratică de competențe, fără mandat democratic explicit.

Dacă Comisia va persista în această direcție, discuțiile despre retragerea din UE și reconstruirea ei pe bazele inițiale – acelea de cooperare economică echilibrată – capătă din ce în ce mai multă tracțiune în capitalele europene. Este un subiect care „fierbe pe agenda statelor membre", după cum s-a remarcat la Varșovia, cu o notabilă excepție: România, unde aceste dezbateri cruciale par să nu pătrundă în spațiul public, cu excepția partidului conservator-suveranist AUR, Alianța pentru Unirea Românilor.

Această tăcere românească nu este întâmplătoare. Ea reflectă captivarea completă a elitelor politice și mediatice de către proiectul federalist, care le garantează acces privilegiat la resurse și poziții în noua ierarhie europeană. Pentru aceste elite, federalizarea înseamnă promovare în ierarhia puterii continentale, în timp ce pentru cetățenii obișnuiți înseamnă pierderea oricărui control asupra propriului destin politic.

Republica captivă de organizații criminale: Casta

Una dintre temele dezbătute la eveniment a fost metamorfoza partidelor de extrema stânga în ceea ce unii dintre participanți le-au numit „organizații criminale" care folosesc aparatul de stat pentru promovarea propriilor interese financiare.

Conceptul de „castă” a fost central în aceste discuții, deși nedenumit așa, ci direct „organizație criminală”. Spre deosebire de castele tradiționale, bazate pe naștere sau tradiție, casta modernă se formează în jurul controlului instituțional și al fluxurilor financiare. Ea nu se proclamă deschis, ci operează prin rețele discrete de influență, folosind limbajul democratici și al transparenței pentru a-și masca adevăratele obiective.

Această castă modernă sau oligarhie discretă nu se bazează pe proprietatea clasică a mijloacelor de producție, ci pe controlul fluxurilor de informație, al mecanismelor de reglementare și al repartizării resurselor publice. Membrii săi nu sunt neapărat cei mai bogați oameni din societate, ci cei care controlează punctele de decizie din sistemul social-economic. De exemplu, un procuror cu salariu modest, dar cu puterea de a deschide sau închide dosare poate fi infinit mai influent decât un businessman cu milioane în cont. Dar și pe acel procuror cineva l-a făcut influent pentru protecția propriilor interese financiare.

Mecanismul de funcționare al acestei caste este fascinant prin rafinamentul său. În loc să confiște direct proprietatea privată, ea creează un labirint de reglementări, autorizări și controale care fac imposibilă funcționarea fără complicitatea sa. Antreprenorul nu este expropriat direct, ci este forțat să împartă profiturile cu rețeaua birocratică care îi poate îngreuna sau facilita activitatea. Jurnalistul independent nu este cenzurat prin interzicere directă, ci prin tăiere de fonduri publicitare și marginalizare din rețelele de distribuție controlate de castă.

Această oligarhie discretă funcționează prin capturarea instituțiilor cheie – justiție, media, educație, administrație – și transformarea lor în instrumente de perpetuare a propriei dominații. Legea devine astfel nu un instrument al dreptății, ci o armă în serviciul castei, utilizată pentru eliminarea adversarilor politici și protejarea propriilor interese financiare.

Fenomenul nu este specific României, ci se regăsește în toată Europa, de unde și interesul participanților internaționali pentru mecanismele prin care aceste structuri oligarhice capturează și subminează democrația.

Ceea ce unifică aceste fenomene aparent diferite este utilizarea retoricii morale și a instrumentelor juridice pentru promovarea unor interese de grup prezentate ca fiind ale întregii societăți. Casta modernă nu spune niciodată că acționează pentru propriul beneficiu, ci întotdeauna pentru „democrație", „transparență", „drepturile omului", „lupta împotriva corupției" sau alte concepte care sună nobil, dar care ascund adevărata agendă.

Conservatorismul: mișcarea care vine de Jos în Sus

Poate cea mai profundă reflecție a evenimentului a fost redefinirea conservatorismului nu ca pe o ideologie nouă, ci ca pe o întoarcere la ceea ce este natural și organic în organizarea societății. După decenii de experimente sociale radicale, conservatorismul apare nu ca o revoluție, ci ca o recuperare a echilibrului pierdut.

Această perspectivă explică de ce conservatorismul nu trebuie să se „bată" pentru promovarea valorilor sale – ele sunt naturale și se impun de la sine când nu sunt artificial suprimate. Doar deviația de la normal are nevoie de forță pentru a se impune și menține. Conservatorismul nu este o ideologie în sensul clasic al termenului, pentru că puterea sa vine de jos în sus, de la popor spre leadership, nu invers.

La Varșovia s-a discutat extins despre această diferență fundamentală între conservatorism și ideologiile revoluționare. Marxismul, liberalismul radical, feminismul extrem, toate acestea presupun că realitatea existentă este fundamental defectuoasă și trebuie schimbată prin intervenție sistematică din partea unei „elite” iluminate. Conservatorismul, dimpotrivă, pornește de la premisa că ordinea socială naturală, cea care s-a dezvoltat organic de-a lungul mileniilor, conține o înțelepciune acumulată care depășește capacitatea oricărei elite de a o reconceptualiza.

Aceasta nu înseamnă că conservatorismul respinge orice schimbare. Dimpotrivă, el înțelege că schimbarea este inevitabilă și necesară, dar pledează pentru o schimbare organică, cea care respectă continuitatea și se bazează pe experiența acumulată. Este diferența dintre Evoluție și Revoluție, dintre Adaptarea naturală și Mutația forțată.

Această dinamică explică și relația conservatorismului cu progresul. Conservatorismul nu înseamnă stagnare, ci progres în limitele acceptării sociale, un ritm natural de schimbare care respectă continuitatea și stabilitatea. Este progresul organic, care nu violentează țesătura socială, spre deosebire de progresismul radical care impune schimbări bruște și artificiale.

De aceea, conservatorismul nu poate fi învins prin argumente pur raționale, pentru că el nu se bazează pe o teorie abstract-filosofică, ci pe experiența trăită a comunităților umane. Când un conservator apără proprietatea privată, el nu citează din Locke sau Smith, ci își amintește de experiența concretă a bunicului său care și-a construit casa cu propriile mâini. Când apără tradițiile religioase, nu face o demonstrație teologică, ci se gândește la pacea sufletească pe care i-au adus-o în momentele grele ale vieții.

Această înrădăcinare în experiența concretă face conservatorismul atât mai rezistent la atacurile intelectuale, cât și mai vulnerabil la schimbările rapide ale mediului social, dar valorile sale rămân profund valabile pentru natura umană fundamentală.

Experimentul orwellian din Carpați: când securitatea națională înlocuiește democrația

Prezența reprezentanților din 23 de țări la Varșovia nu a fost întâmplătoare. Delegații din Belgia, Bolivia, Republica Cehă, Cipru, Croația, Ecuador, Estonia, Franța, Grecia, Guatemala, Irlanda, Italia, Regatul Unit, Mexic, Norvegia, Olanda, Paraguay, România, Slovenia, Spania, Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii și Venezuela au venit să înțeleagă și să învețe din cazul românesc – o lecție șocantă despre cât de fragile pot fi instituțiile democratice când sunt capturate de interese oligarhice.

Anularea alegerilor prezidențiale românești în plină desfășurare a reprezentat un moment fără precedent în istoria democratică. Pentru prima dată, o țară membră UE și NATO a anulat complet un proces electoral din motive care nu aveau legătură cu fraude dovedite sau neregularități procedurale grave, ci cu rezultatul „neașteptat" al votului popular.

Mecanismul prin care s-a realizat această confiscare a democrației a fost subiectul discuțiilor în Varșovia. Mai întâi, s-a creat o campanie mediatică de demonizare a candidatului incomod, bazată pe speculații și interpretări tendențioase. Apoi s-au invocat „amenințări la securitatea națională" vag definite, care nu puteau fi contestate public fără a fi acuzat de trădare. În final, instituțiile statului au fost mobilizate într-un efort coordonat de anulare a alegerilor, fiecare justificându-și acțiunea prin decizia celorlalte.

Ceea ce a șocat lumea nu a fost doar faptul în sine, ci ușurința cu care s-a realizat și absența unei rezistențe mai mari din partea societății civile. România a demonstrat că o democrație aparent consolidată poate fi demolată în câteva zile dacă elitele sunt unite în acest obiectiv și dacă populația este suficient de pasivă sau dezinformată.

Tehnicile utilizate în cazul românesc pot fi fost catalogate ca un „manual de subminare a democrației" care poate fi aplicat în orice țară cu instituții slabe și o clasă politică coruptă. De aceea, reprezentanții prezenți la Varșovia încercau să înțeleagă mecanismele prin care propriile sisteme democratice ar putea fi protejate de un scenariu similar.

Delegații au fost interesați de rolul rețelelor sociale și al algoritmilor în manipularea opiniei publice, mecanismele juridice prin care o decizie politică poate fi mascată sub aparența unei decizii tehnice de securitate națională etc.

Cazul românesc a devenit un studiu de caz despre cât de ușor poate fi confiscată voința poporului în numele „democrației" și „securității naționale". El demonstrează că amenințarea principală pentru democrație nu vine din exterior, de la regimuri ostile, ci din interior, de la elite care consideră că știu mai bine decât poporul ce este în interesul acestuia.

Lecția cea mai dureroasă a fost că toate instituțiile pe care le considerăm garante ale democrației – justiția, serviciile secrete, mass-media, partidele politice – pot fi în orice moment mobilizate împotriva democrației dacă sunt controlate de aceleași rețele de interese. În România, toate acestea au funcționat în perfectă sincronizare pentru a împiedica un rezultat electoral care nu convenea castei dominante.

Democrația adevărată presupune respectarea voinței poporului, oricare ar fi aceasta, atâta timp cât se exprimă prin canale legitime. Momentul în care elitele politice decid că anumite rezultate electorale sunt „inacceptabile" și trebuie anulate, democrația încetează să mai existe, indiferent de justificările invocate.

Paradoxul românesc constă în faptul că anularea alegerilor a fost justificată prin apărarea democrației împotriva „influențelor antidemocratice". Această inversare orwelliană a sensurilor – în care distrugerea democrației devine apărare a democrației – a fost identificată ca una dintre tehnicile principale ale oligarhiilor moderne pentru legitimarea propriei dominații. Tehnici neobolșevice.

Aceleași tehnici, fără anularea alegerilor, au fost aplicate și cu ocazia dezinformărilor sistematice din timpul campaniei prezidențiale în care George Simion nu trebuia să câștige pentru ca proiectul federalizării europene să continue. Polonia, în schimb, a fost mai rezilientă în acest caz, de aceea candidatul conservator Karol Nawrocki a câștigat alegerile.

Toate delegațiile cu care s-au purtat discuții au înțeles că experiența românească nu este un caz izolat, ci o metodă care poate fi aplicată oriunde unde instituțiile democratice sunt suficient de slabe sau capturate pentru a permite o asemenea manevră.

Chemarea MEGA: Unity is Strength – Freedom First

Evenimentul MEGA de la Varșovia a marcat un moment de cristalizare a mișcării conservatoare. Între federalizarea forțată promovată de Bruxelles și capturarea instituțiilor democratice de către oligarhiile moderne, conservatorii au identificat amenințările și au început să articuleze răspunsuri coerente.

Principiul subsidiarității, respingerea castei moderne și întoarcerea la valorile naturale ale organizării sociale nu sunt propuneri radicale, ci revenirea la fundamentele pe care s-a construit civilizația. În acest context, conservatorismul nu este o ideologie de opoziție, ci o redescoperire a echilibrului și normalității.

Ceea ce s-a cristalizat la Varșovia este conștiința că Europa se află într-un moment decisiv. Direcția actuală, spre federalizare forțată și captivitatea institutională, nu este ireversibilă, dar fereastra de oportunitate pentru schimbarea cursului se închide rapid. Fiecare zi de tăcere și pasivitate consolidează pozițiile oligarhiilor care au captat instituțiile europene și naționale.

Conservatorii europeni și-au dat seama că nu se mai pot limita la proteste sporadice sau la critici marginale. Este nevoie de o strategie cuprinzătoare care să includă reformarea tratatelor europene, reconstruirea sistemelor educaționale captivate de ideologii progresiste, și mai ales, trezirea popoarelor europene la realitatea confiscării democrației lor.

Experiența românească a demonstrat că oligarhiile moderne nu se opresc în fața niciunei linii roșii atunci când interesele lor sunt amenințate. Ele sunt dispuse să distrugă democrația pentru a o „salva", să anuleze alegerile pentru a „proteja" procesul electoral, să cenzureze pentru a „combate dezinformarea". Această inversiune orwelliană a sensurilor este arma lor principală, și singura modalitate de a o contracara este expunerea sistematică a contradicțiilor dintre discurs și realitate.

Cazul românesc rămâne o pată neagră pe democrația europeană, dar și o lecție prețioasă pentru toți cei care cred că libertatea și democrația sunt garantate o dată pentru totdeauna. Ele trebuie apărate permanent, iar vigilența cetățenilor este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru a le păstra.

Evenimentul de la Varșovia a demonstrat că această vigilență începe să se manifeste. Conservatorii europeni nu mai acceptă pasiv deriva autoritară a Bruxelles-ului. Europa se află la o răscruce. Calea federalizării forțate duce spre dizolvarea națiunilor și captivitatea în birouri tehnocratice de la Bruxelles. Calea conservatoare duce spre o Europă a națiunilor libere, unite prin interese comune, dar păstrându-și identitatea și suveranitatea.

Alegerea aparține popoarelor europene – dacă li se va permite să aleagă. Experiența românească a arătat că această permisiune nu poate fi considerată garantată. De aceea, conservatorii europeni și-au asumat misiunea de a proteja nu doar valorile tradiționale, ci însuși dreptul popoarelor de a-și alege destinul.

Strategia care a ieșit din discuțiile de la Varșovia nu se limitează la rezistența pasivă sau la protest. Ea include construirea de alternative concrete la sistemul actual.

În acest fel a fost construit și acest coridor de comunicare directă între mișcările conservatoare din diferite țări europene și nu numai. Oligarhiile moderne beneficiază de coordonarea la nivel european prin instituțiile UE, rețelele ONG-urilor finanțate de Soros și alte structuri supranaționale. Conservatorii nu au avut până acum echivalentul acestor rețele, ceea ce i-a făcut vulnerabili la atacuri coordonate.

Evenimentele MEGA reprezentă primul pas în construirea acestei rețele conservatoare.

Această perspectivă marchează o schimbare fundamentală în gândirea conservatoare. Dacă până acum fiecare mișcare națională se concentra pe problemele interne, acum există conștiința că lupta este nu doar europeană, ci internațională și că ea nu poate fi câștigată prin eforturi izolate. Federalistii europeni au această coordonare de decenii; conservatorii europeni abia acum încep să o construiască.

Europa modernă a fost construită pe ruinele unei Europe distruse de ideologiile totalitare ale secolului trecut. Acum, o nouă ideologie totalitară – progresismul radical aliat cu tehnocrația globalistă – amenință să distrugă ceea ce s-a reconstruit. Conservatorii europeni și-au asumat responsabilitatea de a preveni această nouă distrugere și de a păstra pentru generațiile viitoare o Europă în care națiunile să rămână libere, familiile să rămână intacte, demnitatea umană să fie respectată și popoarele să-și păstreze dreptul de a-și alege destinul.

Succesul acestei misiuni nu depinde doar de strategiile politice sau de resursele financiare, ci de capacitatea conservatorilor de a rămâne fideli propriilor principii în fața tentațiilor puterii și de a păstra legătura cu rădăcinile mișcării lor. Experiența secolului trecut ne învață că atunci când conservatorii devin la rândul lor o elită închisă, ei pierd tocmai ceea ce i-a făcut puternici: legitimitatea care vine din reprezentarea aspirațiilor autentice ale popoarelor.

Evenimentul MEGA de la Varșovia nu a fost doar o conferință politică, ci un moment fondator pentru noua rezistență conservatoare. Istoria va judeca dacă această rezistență va reuși să oprească deriva autoritară a Europei sau dacă va rămâne doar o paranteză romantică într-o evoluție care pare inevitabilă. Ceea ce este sigur este că lupta pentru libertate și demnitate umană va continua, indiferent de obstacole, pentru că acestea sunt valori care țin de natura însăși a omului și nu pot fi eradicate definitiv prin nicio inginerie socială.

În același timp am realizat că România se află într-o izolare informațională artificială, unde dezbaterile cruciale pentru viitorul european sunt cenzurate sau ignorate sistematic de media mainstream.

Această realitate subliniază încă o dată necesitatea unei rețele media conservatoare independente, capabilă să informeze cetățenii despre adevăratele mize ale momentului istoric pe care îl traversează Europa. Fără o astfel de rețea, popoarele europene vor continua să fie ținute în ignoranță despre propriul lor destin, în timp ce elitele oligarhice vor lua decizii cruciale în numele lor, dar împotriva intereselor lor fundamentale.

MEGA Polonia a demonstrat însă că această mobilizare conservatoare nu este o mișcare doar la nivel european. Deși Europa se confruntă cu provocări specifice – cum ar fi federalizarea forțată a UE –, aceasta face parte dintr-o mișcare la nivel internațional, în care stânga globalistă a cuprins puterea în numeroase țări și instituții, iar forțele conservatoare se unesc pentru a opri această derivă autoritară, a unei caste globaliste care încearcă să confiste democrația și să impună o agendă uniformizatoare care distruge diversitatea culturală și națională.

În această luptă globală pentru libertate și suveranitate, evenimentul MEGA din Varșovia a marcat începutul unei noi ere de cooperare conservatoare internațională. Mesajul final al acestei întruniri care s-a numit „The Right Path” poate fi rezumat în cuvintele: "Unity is Strength – Freedom First".

English Version

Anti-Federalisation Operation: The Polish Plan

In Warsaw, during the inauguration of Poland's President Karol Nawrocki (August 5-7, 2025), a major event took place that marked a turning point in European political discourse. Under the MEGA (Make Europe Great Again) conference series, this gathering brought together representatives from 23 countries, from Belgium to Venezuela, from South Korea to Bolivia, in a demonstration of conservative solidarity that transcends continental boundaries.

The Warsaw event placed at the center of debates the most heated controversy of the moment in the European Union: the European Commission's attempts, under Ursula von der Leyen's leadership, to transform the EU into a federation through hidden means. European conservatives, with Poles at the forefront, firmly oppose this direction, invoking a fundamental principle: subsidiarity.

The principle of subsidiarity, the cornerstone of conservative political organization, stipulates that decisions must be made at the closest possible level to citizens. In other words, what can be resolved at the local level should not be transferred to the national level, and what can be managed at the national level should not be ceded to the European level. This principle protects not only administrative efficiency but also the democratic legitimacy of decisions.

A deep understanding of this concept reveals why forced federalisation is so dangerous. When decisions are made at a level too high and too distant from citizens, not only democratic control is lost, but also the cultural and social specificity that makes a policy effective in a particular context. For example, educational policies that work in Germany cannot be mechanically applied in Romania or Greece, because each nation has its own pedagogical traditions, social structures, and specific needs.

Europeans have observed with concern how the European Commission tries to circumvent the will of peoples through indirect tactics: creating a common army without consulting citizens, using the judicial system to impose controversial policies, and replacing directives (which leave freedom of implementation to member states) with rigid regulations that apply uniformly. All this happens without any European citizen being asked through referendum whether they want a European federation.

The mechanism is subtle but efficient and has devastating effects. Through the EU Court of Justice, the Commission manages to impose extensive interpretations of treaties, transforming national competencies into European competencies through legal precedent. By creating European agencies with increasingly broad attributions, a federal administration is built without officially modifying the treaties. By conditioning European funds on compliance with "European values" interpreted by Brussels, financial blackmail is exercised on member states that dare to contest this drift.

Polish legal think tank Ordo Iuris - Institute for Legal Culture responded by developing a comprehensive study titled "THE GREAT RESET: RESTORING MEMBER STATE SOVEREIGNTY IN THE EUROPEAN UNION", which proposes two distinct scenarios for EU reform, materialized in fundamental proposals aimed at bringing the Union back to its original model. This legislative initiative represents the most comprehensive attempt to reform European architecture from a conservative perspective.

Ordo Iuris has identified three major problems of the current EU: erosion of national sovereignty through the EU's evolution toward a quasi-federal state that limits national decision-making power, centralization of power through the expansion of EU institutions' authority beyond their original mandate, and expansion of ideology and bureaucratization through the imposition of ideologically motivated policies on member states without any democratic mandate.

The first scenario - "Back to the Roots" proposes a profound reform of the current EU through 11 concrete proposals. The emphasis falls on decentralisation and national interests. The objective is to restore sovereignty while maintaining structured cooperation, ensuring that national governments retain control over key policy areas.

Among the key reforms in this scenario are:

Flexibility based on national interests (the "à la carte" model of integration) with an opt-out clause allowing member states to exempt themselves from policies that conflict with their priorities
Member states as the center of gravity ensuring that national sovereignty remains the foundation of the EU
The European Council as the political core of the Union, above all other institutions
Reducing the legislative weight of the European Parliament and modifying its composition to include national delegations
Limiting the primacy of EU law only to EU competencies and ensuring it will never override national constitutions
Extending unanimity in decision-making to protect national sovereignty
Reforming the European Commission into a more technical General Secretariat, eliminating its monopoly on infringements and legislative initiatives
Restructuring the Court of Justice to limit its authority over national legal systems
Establishing a "National Competence Shield" in the TEU, protecting a list of competencies from EU interference
Proper application of the Principle of Subsidiarity allowing member states to reclaim competencies if the EU fails to act within its mandates
Renaming the EU to the European Community of Nations (ECN) to reflect a union of sovereign states, rather than a supranational entity
The second scenario – "A New Beginning" proposes a complete institutional restructuring, replacing the current EU framework with a flexible, intergovernmental system that allows states to determine the extent and nature of their cooperation.

Central elements of this scenario include:

Intergovernmental Union - Primacy of intergovernmental bodies, with decision-making based on unanimity and an Executive Secretariat overseeing implementation. A European Court of Arbitration would resolve disputes between member states.
Voluntariness and Flexibility - Introduction of an "à la carte" model of integration, allowing member states to participate in core areas of cooperation and opt-in/out of additional projects like border protection, energy security, and scientific research.
Conferral and Subsidiarity – Strengthening the principle of conferral, ensuring clear distinctions between EU and member state competencies, with guarantees for subsidiarity and opt-out options from deeper cooperation.
Primacy of National Constitutions - Upholding national sovereignty by prioritising national constitutions over EU obligations, allowing adjustments based on domestic legal frameworks while ensuring cooperation within agreed limits.
Transition to a New Union - A gradual transition plan to dissolve the EU and establish a new Union based on the described principles, including addressing assets, liabilities, and financing during the transition period.

Both scenarios oppose fundamental principles: national sovereignty against EU primacy, national constitutions over judicial activism, representative democracy over technocratic governance, subsidiarity and respect for national competencies over centralisation, national interests over self-proclaimed EU values, and freedom of expression over ideological control.

The danger of forced federalisation is not only about legal or administrative aspects. It attacks the very democratic legitimacy of European construction. Member states did not join the EU to become components of a federation, but for economic cooperation and mutual benefits. Transforming this union into a federal superstructure without the explicit consent of peoples represents a confiscation of national sovereignty through subterfuge.

Historical experience teaches us that durable federations are formed through the explicit will of constituent peoples, who share the same national identity, not through administrative deception. The United States, Germany, etc. – all were created through transparent constitutional processes in which citizens were informed and consulted about the nature of the new political construction, but primarily there existed human cohesion of culture, language, traditions, etc. What is happening in the EU is exactly the opposite: a hidden federalisation, through bureaucratic accumulation of competencies, without explicit democratic mandate.

If the Commission persists in this direction, discussions about withdrawal from the EU and its reconstruction on initial foundations – those of balanced economic cooperation – gain increasingly more traction in European capitals. It is a subject that "simmers on member states' agenda," as noted in Warsaw, with one notable exception: Romania, where these crucial debates seem not to penetrate public space, except for the conservative-sovereignist party AUR, the Alliance for the Union of Romanians.

This Romanian silence is not accidental. It reflects the complete capture of political and media elites by the federalist project, which guarantees them privileged access to resources and positions in the new European hierarchy. For these elites, federalisation means promotion in the continental power hierarchy, while for ordinary citizens it means losing any control over their own political destiny.

The Republic Captured by Criminal Organisations: The Caste

One of the themes debated at the event was the metamorphosis of far-left parties into what some participants called "criminal organisations" that use the state apparatus to promote their own financial interests.

The concept of "caste" was central to these discussions, although not named as such, but directly "criminal organization." Unlike traditional castes, based on birth or tradition, the modern caste forms around institutional control and financial flows. It does not proclaim itself openly but operates through discrete networks of influence, using the language of democracy and transparency to mask its true objectives.

This modern caste or discrete oligarchy is not based on classical ownership of means of production but on control of information flows, regulatory mechanisms, and distribution of public resources. Its members are not necessarily the richest people in society but those who control decision points in the socio-economic system. For example, a prosecutor with a modest salary but with the power to open or close cases can be infinitely more influential than a businessman with millions in account. But someone also made that prosecutor influential for protecting their own financial interests.

The functioning mechanism of this caste is fascinating through its refinement. Instead of directly confiscating private property, it creates a labyrinth of regulations, authorisations, and controls that make functioning impossible without its complicity. The entrepreneur is not directly expropriated but is forced to share profits with the bureaucratic network that can hinder or facilitate their activity. The independent journalist is not censored through direct prohibition but through cutting public advertising funds and marginalisation from distribution networks controlled by the caste.

This discrete oligarchy functions by capturing key institutions – justice, media, education, administration – and transforming them into instruments for perpetuating its own domination. Law thus becomes not an instrument of justice but a weapon in service of the caste, used to eliminate political adversaries and protect its own financial interests.

The phenomenon is not specific to Romania but is found throughout Europe, hence the interest of international participants in the mechanisms by which these oligarchic structures capture and undermine democracy.

What unifies these apparently different phenomena is the use of moral rhetoric and legal instruments to promote group interests presented as being those of the entire society. The modern caste never says it acts for its own benefit but always for "democracy," "transparency," "human rights," "the fight against corruption," or other concepts that sound noble but hide the true agenda.

Conservatism: The Movement Coming from Bottom to Top

Perhaps the most profound reflection of the event was the redefinition of conservatism not as a new ideology but as a return to what is natural and organic in society's organization. After decades of radical social experiments, conservatism appears not as a revolution but as a recovery of lost balance.

This perspective explains why conservatism does not need to "fight" for promoting its values – they are natural and impose themselves when not artificially suppressed. Only deviation from normal needs force to impose and maintain itself. Conservatism is not an ideology in the classic sense of the term because its power comes from bottom to top, from people to leadership, not vice versa.

In Warsaw, extensive discussion took place about this fundamental difference between conservatism and revolutionary ideologies. Marxism, radical liberalism, extreme feminism, all presuppose that existing reality is fundamentally defective and must be changed through systematic intervention by an enlightened „elite”. Conservatism, on the contrary, starts from the premise that the natural social order, which developed organically over millennia, contains accumulated wisdom that exceeds any elite's capacity to reconceptualise it.

This does not mean that conservatism rejects any change. On the contrary, it understands that change is inevitable and necessary but advocates for organic change, one that respects continuity and is based on accumulated experience. It is the difference between Evolution and Revolution, between natural Adaptation and forced Mutation.

This dynamic also explains conservatism's relationship with progress. Conservatism does not mean stagnation but progress within the limits of social acceptance, a natural rhythm of change that respects continuity and stability. It is organic progress, which does not violate the social fabric, unlike radical progressivism that imposes abrupt and artificial changes.

Therefore, conservatism cannot be defeated through purely rational arguments because it is not based on abstract-philosophical theory but on the lived experience of human communities. When a conservative defends private property, he does not quote Locke or Smith but remembers the concrete experience of his grandfather who built his house with his own hands. When defending religious traditions, he does not make a theological demonstration but thinks of the soul peace they brought him in life's difficult moments.

This rooting in concrete experience makes conservatism both more resistant to intellectual attacks and more vulnerable to rapid changes in social environment, but its values remain deeply valid for fundamental human nature.

The Orwellian Experiment in the Carpathians: When National Security Replaces Democracy

The presence of representatives from 23 countries in Warsaw was not accidental. Delegates from Belgium, Bolivia, Czech Republic, Cyprus, Croatia, Ecuador, Estonia, France, Greece, Guatemala, Ireland, Italy, United Kingdom, Mexico, Norway, Netherlands, Paraguay, Romania, Slovenia, Spain, South Korea, United States of America, and Venezuela came to understand and learn from the Romanian case – a shocking lesson about how fragile democratic institutions can be when captured by oligarchic interests.

The annulment of Romanian presidential elections while in progress represented an unprecedented moment in democratic history. For the first time, an EU and NATO member country completely canceled an electoral process for reasons unrelated to proven fraud or serious procedural irregularities but to the "unexpected" result of the popular vote.

The mechanism by which this confiscation of democracy was achieved was the subject of discussions in Warsaw. First, a media campaign was created to demonise the uncomfortable candidate, based on speculation and tendentious interpretations. Then vaguely defined "threats to national security" were invoked, which could not be publicly contested without being accused of treason. Finally, state institutions were mobilized in a coordinated effort to cancel elections, each justifying its action through the others' decisions.

What shocked the world was not only the fact itself but the ease with which it was accomplished and the absence of greater resistance from civil society. Romania demonstrated that an apparently consolidated democracy can be demolished in a few days if elites are united in this objective and if the population is sufficiently passive or misinformed.

The techniques used in the Romanian case could be catalogued as a "manual for undermining democracy" that can be applied in any country with weak institutions and a corrupt political class. Therefore, representatives present in Warsaw were trying to understand the mechanisms by which their own democratic systems could be protected from a similar scenario.

Delegates were interested in the role of social networks and algorithms in manipulating public opinion, the legal mechanisms by which a political decision can be masked under the appearance of a technical national security decision, etc.

The Romanian case became a case study on how easily the people's will can be confiscated in the name of "democracy" and "national security." It demonstrates that the main threat to democracy does not come from outside, from hostile regimes, but from inside, from elites who think they know better than the people what is in their interest.

The most painful lesson was that all institutions we consider guarantors of democracy – justice, secret services, mass media, political parties – can at any moment be mobilised against democracy if they are controlled by the same networks of interests. In Romania, all of these functioned in perfect synchronisation to prevent an electoral result that did not suit the dominant caste.

True democracy presupposes respecting the people's will, whatever it may be, as long as it expresses itself through legitimate channels. The moment political elites decide that certain electoral results are "unacceptable" and must be annulled, democracy ceases to exist, regardless of the justifications invoked.

The Romanian paradox consists in the fact that the annulment of elections was justified through defending democracy against "anti-democratic influences." This Orwellian inversion of meanings – in which destroying democracy becomes defending democracy – was identified as one of the main techniques of modern oligarchies for legitimising their own domination. Neo-Bolshevik techniques.

The same techniques, without annulling elections, were also applied during systematic disinformation during the presidential campaign in which George Simion was not supposed to win for the European federalisation project to continue. Poland, on the other hand, was more resilient in this case, which is why conservative candidate Karol Nawrocki won the elections.

All delegations with whom discussions were held understood that the Romanian experience is not an isolated case but a method that can be applied anywhere where democratic institutions are sufficiently weak or captured to allow such a manoeuvre.

The MEGA Call: Unity is Strength – Freedom First

The MEGA event in Warsaw marked a moment of crystallisation of the conservative movement. Between forced federalisation promoted by Brussels and the capture of democratic institutions by modern oligarchies, conservatives have identified threats and begun to articulate coherent responses.

The principle of subsidiarity, rejection of the modern caste, and return to natural values of social organization are not radical proposals but a return to the foundations on which civilisation was built. In this context, conservatism is not an opposition ideology but a rediscovery of balance and normality.

What crystallised in Warsaw is the awareness that Europe is at a decisive moment. The current direction, toward forced federalisation and institutional capture, is not irreversible, but the window of opportunity for changing course is closing rapidly. Every day of silence and passivity consolidates the positions of oligarchies that have captured European and national institutions.

European conservatives realised they can no longer limit themselves to sporadic protests or marginal criticisms. A comprehensive strategy is needed that includes reforming European treaties, reconstructing educational systems captured by progressive ideologies, and especially awakening European peoples to the reality of confiscating their democracy.

The Romanian experience demonstrated that modern oligarchies do not stop before any red lines when their interests are threatened. They are willing to destroy democracy to "save" it, to cancel elections to "protect" the electoral process, to censor to "combat disinformation." This Orwellian inversion of meanings is their main weapon, and the only way to counter it is systematic exposure of contradictions between discourse and reality.

The Romanian case remains a black stain on European democracy but also a precious lesson for all who believe that freedom and democracy are guaranteed once and for all. They must be permanently defended, and citizen vigilance is the price we must pay to keep them.

The Warsaw event demonstrated that this vigilance is beginning to manifest. European conservatives no longer passively accept Brussels' authoritarian drift. Europe is at a crossroads. The path of forced federalisation leads to dissolution of nations and captivity in technocratic offices in Brussels. The conservative path leads to a Europe of free nations, united through common interests but preserving their identity and sovereignty.

The choice belongs to European peoples – if they will be allowed to choose. The Romanian experience showed that this permission cannot be considered guaranteed. Therefore, European conservatives assumed the mission of protecting not only traditional values but the very right of peoples to choose their destiny.

The strategy that emerged from Warsaw discussions is not limited to passive resistance or protest. It includes building concrete alternatives to the current system.

In this way, this direct communication corridor between conservative movements from different European countries and beyond was also built. Modern oligarchies benefit from coordination at European level through EU institutions, Soros-funded NGO networks, and other supranational structures. Conservatives have not had equivalent networks until now, which made them vulnerable to coordinated attacks.

MEGA events represent the first step in building this conservative network.

This perspective marks a fundamental change in conservative thinking. If until now each national movement focused on internal problems, now there is awareness that the struggle is not only European but international and that it cannot be won through isolated efforts. European federalists have had this coordination for decades; European conservatives are only now beginning to build it.

Modern Europe was built on the ruins of a Europe destroyed by totalitarian ideologies of the last century. Now, a new totalitarian ideology – radical progressivism allied with globalist technocracy – threatens to destroy what has been rebuilt. European conservatives assumed the responsibility of preventing this new destruction and preserving for future generations a Europe where nations remain free, families remain intact, human dignity is respected, and peoples retain the right to choose their destiny.

The success of this mission does not depend only on political strategies or financial resources but on conservatives' capacity to remain faithful to their own principles in the face of power temptations and to maintain connection with their movement's roots. The experience of the last century teaches us that when conservatives become in turn a closed elite, they lose precisely what made them strong: legitimacy that comes from representing peoples' authentic aspirations.

The MEGA event in Warsaw was not just a political conference but a founding moment for the new conservative resistance. History will judge whether this resistance will succeed in stopping Europe's authoritarian drift or whether it will remain just a romantic parenthesis in an evolution that seems inevitable. What is certain is that the struggle for freedom and human dignity will continue, regardless of obstacles, because these are values that belong to human nature itself and cannot be definitively eradicated through any social engineering.

At the same time, we realised that Romania is in artificial informational isolation, where crucial debates for the European future are systematically censored or ignored by mainstream media.

This reality underlines once again the necessity of an independent conservative media network, capable of informing citizens about the true stakes of the historical moment Europe is going through. Without such a network, European peoples will continue to be kept in ignorance about their own destiny, while oligarchic elites will make crucial decisions in their name but against their fundamental interests.

MEGA Poland demonstrated however that this conservative mobilisation is not only a European-level movement. Although Europe faces specific challenges – such as forced EU federalisation – this is part of an international movement, where the globalist left has seized power in numerous countries and institutions, and conservative forces unite to stop this authoritarian drift, of a globalist caste trying to confiscate democracy and impose a uniformizing agenda that destroys cultural and national diversity.

In this global struggle for freedom and sovereignty, the MEGA event in Warsaw marked the beginning of a new era of international conservative cooperation. The final message of this gathering called "The Right Path" can be summarised in the words: "Unity is Strength – Freedom First".