Lovitura de stat care a eșuat în România / The Coup That Failed in Romania (RO/EN)

O poveste de succes: alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, mecanismele manipulării electorale și legitima apărare a statului român / A success story: the self-defence of the Romanian state

Analiză bazată pe documentele declasificate prezentate în CSAT la 28 noiembrie 2024, Hotărârea nr. 32/2024 a Curții Constituționale, Raportul urgent al Comisiei de la Veneția din 27 ianuarie 2025 și sursele publice apărute până la 16 octombrie 2026. / An analysis based on the declassified documents presented to the Supreme Council of National Defence on 28 November 2024, Decision no. 32/2024 of the Constitutional Court, the Venice Commission urgent report of 27 January 2025 and public sources available up to 16 October 2026. English version of the Romanian original.

---

Cuprins

Prolog: douăsprezece zile

Partea întâi: de ce democrația poate fi folosită împotriva ei înseși

O vulnerabilitate de construcție

Lecția germană: cum a ajuns Hitler la putere

Democrația militantă

Ce leagă Weimarul de București

Partea a doua: cum se manipulează o alegere în 2024, pe înțelesul tuturor

Algoritmul este un DJ care nu știe ce pune

Claca de la teatru

Regizorul din culise

Publicitatea care nu spune că e publicitate

Banii care nu lasă urme

Partea a treia: Călin Georgescu și anatomia unei operațiuni

Stratul 1: un candidat cu buget zero și o campanie de sute de mii de dolari

Stratul 2: publicitate electorală care nu spune că e publicitate

Stratul 3: amplificarea coordonată din afara platformei

Stratul 4: falsa susținere a instituțiilor statului

Stratul 5: promovarea după încheierea campaniei, inclusiv în ziua votului

Ce se știa dinainte

Ce a urmat după 6 decembrie

Partea a patra: cinci note, un singur tablou

Partea a cincea: ingerința rusă, ce este și ce nu este

OSINT: ce se vede din surse deschise

HUMINT: sursele umane

SIGINT și cyber: ce se vede în rețea

FININT: urmărirea banilor

Doctrina: ce spune SIE

Cum se produce diviziunea

Partea a șasea: cum au tras ceilalți de sistem

PSD și Marcel Ciolacu: finala comodă

PNL și Nicolae Ciucă: banii publici care au ajuns la adversar

George Simion și AUR: campania proprie care și-a schimbat beneficiarul

Elena Lasconi și USR: propaganda de după ora 7

Scara răspunderii

Partea a șaptea: Curtea Constituțională și legitima apărare a statului

Lovitura de stat nu a fost pe 6 decembrie

Ce a făcut, de fapt, Curtea

Un precedent uitat: Hotărârea din 5 octombrie 2024

Ce fel de evaluare este aceasta

Ce i se poate reproșa

Partea a opta: Comisia de la Veneția și standardul european

Partea a noua: München, 14 februarie 2025, și de ce România a avut dreptate

Ce spuseseră aliații înainte de München

Ce a spus vicepreședintele american

De ce este o poveste de succes

Ce rămâne de făcut

O notă personală

Epilog: votul trebuie apărat

Note (finalul articolului)

Prolog: douăsprezece zile

La 24 noiembrie 2024, la ora 21, secțiile de votare din România s-au închis fără niciun incident notabil. Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot funcționase în 19.919 secții, toate procesele-verbale din secții aveau să ajungă în sistemul de centralizare, iar Serviciul de Telecomunicații Speciale avea să raporteze, câteva zile mai târziu, că nu identificase „disfuncționalități în funcționarea sistemelor informatice SIMPV, SICPV și prezenta.roaep.ro”.¹ Nimeni nu a furat urne. Nimeni nu a rescris procese-verbale. Pe hârtie, alegerile fuseseră impecabile.

Și totuși, când au apărut rezultatele, întreaga clasă politică a înțeles că se întâmplase ceva fără precedent. Un candidat independent, Călin Georgescu, pe care sondajele din perioada 30 octombrie - 5 noiembrie îl cotau sub 1%, conducea cu 22,94%.² Primise 2.120.401 voturi. Pe locul al doilea, cu 1.772.500 de voturi (19,18%), se afla Elena Lasconi (USR), care îl depășise cu 2.740 de voturi pe premierul în funcție, Marcel Ciolacu (PSD), candidatul celui mai mare partid din țară. George Simion (AUR) obținuse 13,86%, iar Nicolae Ciucă (PNL) 8,79%.³

În următoarele douăsprezece zile, România a trecut prin cea mai gravă criză constituțională de la Revoluție. La 28 noiembrie, Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a întrunit, iar în legătură cu această ședință au fost întocmite cinci documente de Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Direcția Generală de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne. În aceeași zi, Curtea Constituțională a dispus renumărarea tuturor buletinelor de vot. La 2 decembrie, după renumărare, Curtea a validat primul tur și a respins cererea de anulare formulată de un candidat. La 4 decembrie, președintele Klaus Iohannis a declasificat documentele prezentate în CSAT. La 6 decembrie, cu 50.000 de români din diaspora deja votați în turul al doilea, Curtea Constituțională a anulat, în unanimitate, întregul proces electoral.⁴

Acest text susține o teză care va părea unora greu de acceptat și altora evidentă: ceea ce s-a întâmplat în toamna lui 2024 a fost o lovitură de stat. Fără tancuri și fără ocuparea televiziunii publice, dată cu ocazia primului tur și în perioada care l-a precedat, prin golirea de conținut a mecanismului prin care românii își aleg șeful statului. Mai mulți actori au participat la această golire, fiecare în felul lui și fiecare pentru propriul folos. Unul singur a dus-o până la capăt. Iar anularea alegerilor de către Curtea Constituțională, prezentată în stradă și la München drept lovitura de stat, a fost în realitate răspunsul la ea: o formă de legitimă apărare a statului.

Spun de la început și ce înseamnă „documentat” în paginile care urmează. Înseamnă că există documente oficiale, constatări publicate de platforme sau declarații verificabile ale unor persoane identificate. Nu înseamnă neapărat o hotărâre judecătorească definitivă privind răspunderea penală a cuiva. Procesele sunt în curs și instanțele vor decide. Dar o societate nu poate aștepta zece ani de procese ca să înțeleagă ce i s-a întâmplat, mai ales când neînțelegerea este exact ceea ce urmăresc cei care au produs-o.

Partea întâi: de ce democrația poate fi folosită împotriva ei înseși

O vulnerabilitate de construcție

Orice regim politic are o slăbiciune proprie. Monarhia depinde de calitatea moștenitorului. Dictatura depinde de loialitatea armatei. Democrația are o slăbiciune pe care niciun alt regim nu o are: propriile ei mecanisme pot fi folosite pentru a o desființa. Poți respecta aparența votului și, în același timp, să compromiți libertatea din care votul își trage legitimitatea.

Gândiți-vă la un referendum organizat corect, cu buletine, cu observatori, cu numărătoare transparentă, dar în care, timp de două săptămâni înainte, singurele informații care au ajuns la alegători au fost fabricate de una dintre părți și distribuite printr-un canal pe care cealaltă parte nu îl putea folosi. Fiecare vot din urnă ar fi autentic. Rezultatul nu ar fi. Votul este un act liber numai dacă și formarea opiniei care îl precedă a fost liberă. Curtea Constituțională a spus exact acest lucru în decembrie 2024: „Libertatea alegătorilor de a-și forma o opinie include dreptul de a fi corect informați înainte de a lua o decizie.”⁵

Această vulnerabilitate nu este o descoperire recentă. A fost descrisă, trăită și plătită cu zeci de milioane de vieți în Europa secolului trecut, iar cel mai instructiv exemplu rămâne Germania.

Lecția germană: cum a ajuns Hitler la putere

Există o idee greșită, dar răspândită, că Hitler a luat puterea printr-o lovitură de forță. Adevărul este invers. Singura lui tentativă de puci, cea de la München din noiembrie 1923, a eșuat în câteva ore și l-a trimis la închisoare. Acolo a tras concluzia care avea să schimbe istoria: puterea nu trebuie luată împotriva Constituției, ci prin ea.

Partidul Național-Socialist a obținut 2,6% la alegerile din 1928. În septembrie 1930, pe fondul crizei economice, a sărit la 18,3%. În iulie 1932 a ajuns la 37,3%, cel mai mare partid din Reichstag, fără să aibă vreodată majoritatea. La 30 ianuarie 1933, președintele Hindenburg l-a numit cancelar pe Hitler, în deplină legalitate, în fruntea unui guvern de coaliție în care naziștii ocupau doar trei din cele unsprezece posturi. La 27 februarie, Reichstagul a ars. A doua zi, Hindenburg a semnat, în temeiul articolului 48 din Constituția de la Weimar, Decretul pentru protecția poporului și a statului, care suspenda libertatea presei, a întrunirilor și inviolabilitatea domiciliului. La 23 martie 1933, Reichstagul, cu deputații comuniști arestați și cu SA-ul în sală, a votat Legea de împuternicire cu 444 de voturi contra 94: guvernul putea de acum să legifereze fără parlament și chiar împotriva Constituției. Fiecare pas a avut o bază legală. Democrația de la Weimar nu a fost răsturnată; a fost demontată cu propriile ei instrumente, bucată cu bucată, de un partid care nu și-a ascuns niciodată intențiile.

Joseph Goebbels scrisese totul, negru pe alb, cu cinci ani înainte, în ziarul partidului: „Intrăm în Reichstag ca să ne aprovizionăm, din arsenalul democrației, cu propriile ei arme. Devenim deputați ai Reichstagului pentru a paraliza spiritul de la Weimar cu propriul lui sprijin. [...] Venim ca dușmani! Așa cum lupul intră în turma de oi, așa venim noi.”⁶ Nimeni nu putea spune că nu a fost avertizat. Weimarul a avut informația. I-a lipsit mecanismul prin care statul să poată acționa pe baza ei.

Democrația militantă

Juristul german Karl Loewenstein, refugiat în Statele Unite, a publicat în 1937 două articole care au dat un nume acestei probleme: democrația militantă.⁷ Teza lui era simplă și dureroasă. O democrație care tolerează orice, inclusiv pe cei care îi folosesc libertățile ca să o distrugă, se sinucide crezând că e neutră. Fascismul, scria Loewenstein, trebuie înțeles ca o tehnică de cucerire a puterii care exploatează emoția în locul rațiunii și care folosește legalitatea democratică drept cal troian. Împotriva unei tehnici nu se poate lupta cu argumente, ci cu alte tehnici: interdicția partidelor antidemocratice, limitarea propagandei, protecția instituțiilor împotriva celor care vor să le captureze.

După 1945, Germania de Vest a transformat teza lui Loewenstein în drept pozitiv. Legea fundamentală din 1949 a fost scrisă de oameni care văzuseră cu ochii lor cum se prăbușește o republică și care nu au mai vrut să lase nimic la voia întâmplării. Articolul 21 alineatul 2 prevede că partidele care, „prin obiectivele lor sau prin comportamentul susținătorilor lor, urmăresc să afecteze sau să înlăture ordinea fundamentală liberal-democratică ori să pună în pericol existența Republicii Federale Germania sunt neconstituționale”, iar asupra neconstituționalității decide Curtea Constituțională Federală.⁸ Articolul 18 permite decăderea din drepturile fundamentale a celui care le folosește „în lupta împotriva ordinii fundamentale liberal-democratice”. Articolul 79 alineatul 3, numit clauza eternității, interzice orice revizuire constituțională care ar atinge demnitatea umană sau principiile statului democratic și social. Iar articolul 20 alineatul 4, adăugat în 1968, recunoaște tuturor germanilor dreptul la rezistență împotriva oricui încearcă să înlăture această ordine, când alt remediu nu există.⁹

Curtea de la Karlsruhe a aplicat aceste texte de două ori. La 23 octombrie 1952 a interzis Partidul Socialist al Reichului, succesorul deschis al NSDAP, care ajunsese la 11% în Saxonia Inferioară. La 17 august 1956 a interzis Partidul Comunist German. În hotărârea din 1952, Curtea a definit pentru prima dată ce înseamnă „ordinea fundamentală liberal-democratică”: respectul pentru drepturile omului concretizate în Legea fundamentală, suveranitatea poporului, separația puterilor, răspunderea guvernului, legalitatea administrației, independența justiției, principiul pluripartidismului și „egalitatea de șanse pentru toate partidele politice”.¹⁰ Rețineți ultimul element. În definiția germană a democrației, egalitatea de șanse între competitori nu este un detaliu de procedură electorală, ci face parte din nucleul pe care statul are dreptul și datoria să îl apere.

Tot Curtea de la Karlsruhe a arătat și limita acestui instrument. În ianuarie 2017 a refuzat să interzică NPD, un partid pe care l-a calificat explicit drept ostil Constituției, pentru că nu avea forța reală de a-și atinge scopurile. Democrația militantă nu este un instrument de eliminare a adversarilor incomozi; este o măsură proporțională cu un pericol concret. Această distincție va conta când vom ajunge la România.

Ce leagă Weimarul de București

Comparația privește structura problemei, nu persoanele. În ambele cazuri, procedura a păstrat toate formele legalității în timp ce relațiile de putere din interiorul ei îi goleau sensul democratic. În ambele cazuri, semnalele au existat din timp și au fost ignorate sau tratate ca folclor. În ambele cazuri, actorul principal a anunțat deschis că nu recunoaște legitimitatea sistemului în care candidează.

Diferența este una singură, și este decisivă. Germania de la Weimar nu avea o instituție cu atribuția expresă de a spune „stop”. România are, din 1991, o Curte Constituțională care, potrivit articolului 146 litera f) din Constituție, „veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului”. Are și propria ei clauză a eternității: articolul 152 scoate de sub orice revizuire pluralismul politic, independența justiției și forma republicană de guvernământ, și interzice orice revizuire care ar suprima drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sau garanțiile acestora.¹¹ Constituția noastră presupune, așadar, că democrația românească are dreptul să se apere. Întrebarea din decembrie 2024 a fost dacă are și curajul.

Partea a doua: cum se manipulează o alegere în 2024, pe înțelesul tuturor

Înainte de a intra în documente, trebuie explicat mecanismul. Mulți oameni de bună-credință nu înțeleg nici astăzi ce anume a fost ilegal în „a avea succes pe TikTok”. Răspunsul cere câteva comparații.

Algoritmul este un DJ care nu știe ce pune

Pe o platformă ca TikTok, nimeni nu alege ce vede. Un algoritm decide, pentru fiecare utilizator în parte, ce clip urmează, pe baza a ceea ce a reținut atenția altor utilizatori asemănători. Algoritmul nu înțelege conținutul. El măsoară reacții: câte secunde a fost privit clipul, câte comentarii a primit, câte distribuiri, câte aprecieri, în cât timp. Un clip care primește în prima oră mii de comentarii este considerat „interesant” și împins către sute de mii de oameni care nu l-au cerut.

Închipuiți-vă un DJ orb și surd într-un club imens, care pune piesa următoare numai în funcție de cât de tare a aplaudat sala la piesa anterioară. Dacă într-un colț al sălii stau două sute de oameni plătiți să aplaude frenetic la o anumită piesă, DJ-ul o va pune din nou, și din nou, și din nou, pentru toată sala. Restul publicului va crede că piesa este un hit, pentru că o aude peste tot. Nimeni nu a obligat pe nimeni să o asculte. Și nimeni nu a ales-o.

Acesta este sensul unei fraze din nota SRI care sună tehnic și este de fapt esența întregii povești: „Conform datelor obținute de la nivelul TikTok, în mod normal, algoritmul aplicației ar fi trebuit să identifice caracterul coordonat al campaniei lui Călin GEORGESCU și să restricționeze activitatea asociată conturilor, aspect care nu s-a materializat.”¹²

Claca de la teatru

În secolul al XIX-lea, teatrele pariziene plăteau grupuri de spectatori, numite „claque”, să aplaudă, să râdă sau să plângă la momentele potrivite, pentru ca restul sălii să le urmeze. Claca nu falsifica piesa. Falsifica reacția publicului la ea, și prin asta îi falsifica succesul.

Pe TikTok, claca se numește „swarming”, roire. Nota SRI descrie exact asta: „diseminarea mesajelor în cadrul platformei TikTok s-a realizat în roiuri (swarming)”, iar TikTok a apreciat că nu este vorba despre boți, ci despre „voluntari coordonați” într-o „mass guerilla political campaign”.¹³ Diferența față de o fermă de boți clasică este importantă și explică de ce platforma nu a reacționat: conturile erau reale, operate de oameni reali, de pe telefoane diferite, cu adrese IP diferite. Ceea ce le unea era instrucțiunea primită din altă parte, nu vreo infrastructură tehnică.

Regizorul din culise

Unde se dădea instrucțiunea? Pe Telegram, o aplicație de mesagerie pe care platforma nu o poate vedea. SRI a identificat canalul „Propagator”, creat la 15 iunie 2024, ai cărui abonați „au primit instrucțiuni clare privind modalitatea de acțiune a conturilor, recomandări privind comportamentul utilizatorilor la nivelul TikTok, respectiv mesajele care ar fi urmat să fie promovate sau distribuite, în sensul includerii unor emoji special alese și a numelui candidatului pentru a exploata algoritmii TikTok. Acestea erau pregătite anterior și încărcate instant în cadrul TikTok.”¹⁴ Tot acolo se predau lecții de eludare: „indicații pentru eludarea mecanismelor de verificare ale platformei TikTok (înregistrarea ecranelor și modificarea conținutului pentru a fi percepute de platformă drept conținut original)”.¹⁵

Comparația cea mai simplă este cu un spectacol de păpuși în care publicul vede păpușile, dar nu vede sforile și nici mâna care le mișcă. Păpușile sunt conturile. Sforile sunt instrucțiunile de pe Telegram. Mâna rămâne, în mare parte, necunoscută și astăzi. Dar faptul că nu vedem mâna nu înseamnă că păpușile dansează singure.

Publicitatea care nu spune că e publicitate

Legea românească cere ca orice material de propagandă electorală să poarte codul unic al mandatarului financiar al candidatului, tocmai pentru ca alegătorul să știe că ceea ce vede este reclamă plătită de un competitor, nu opinia spontană a unui concetățean.¹⁶ Este același principiu pentru care revistele scriu „advertorial” deasupra unui articol plătit și pentru care un medic care recomandă un medicament la televizor trebuie să spună dacă este plătit de producător.

În campania din 2024, acest principiu a fost suspendat de facto pentru un singur candidat. SRI: „În mod intenționat, o parte dintre aceștia [influencerii] nu au marcat publicitatea ca fiind plătită, pentru a evita asocierea postărilor cu cele dedicate campaniilor electorale.”¹⁷ Iar platforma a contribuit: „Călin GEORGESCU a beneficiat de un tratament preferențial la nivelul platformei TikTok, deoarece conținutul postat de acesta nu a fost marcat ca aparținând unui candidat, aspect ce a favorizat diseminarea în masă, videoclipurile publicate nefiind asociate oficial cu campania electorală.”¹⁸ Consecința directă, în cuvintele aceluiași document: „vizibilitatea acestuia a crescut preferențial în raport cu ceilalți candidați, ale căror postări au fost filtrate masiv, diminuând exponențial prezența acestora în online.” Cu alte cuvinte, DJ-ul nostru orb punea piesele celorlalți candidați la volum redus, pentru că erau etichetate „politic”, și piesa lui Georgescu la volum maxim, pentru că era etichetată „divertisment”.

Banii care nu lasă urme

Ultimul element este finanțarea. O campanie de amploarea celei descrise mai sus costă. Întrebarea este cum plătești sute de oameni fără ca plata să apară nicăieri. Răspunsul din 2024 a fost ingenios: prin funcțiile de monetizare ale platformei înseși. Pe TikTok, un spectator poate trimite unui creator care transmite în direct „cadouri” virtuale, cumpărate cu bani reali, pe care creatorul le poate converti înapoi în bani. Un cont care trimite cadouri de sute de mii de dolari unor influenceri care, întâmplător, promovează toți același candidat nu apare în nicio declarație de campanie. Apare doar în evidențele platformei.

Aceasta a fost schema „bogpr”, despre care vom vorbi pe larg. Ea a fost completată de plăți directe prin platforme de intermediere pentru micro-influenceri, prin care un influencer primea o sumă fixă pentru fiecare 20.000 de urmăritori, cu condiția să posteze un conținut dictat de altcineva, fără să știe pentru cine lucrează. Comparația potrivită este cu un angajator care plătește zilieri printr-un intermediar, în numerar, ca să nu apară niciun contract de muncă. Zilierii nu sunt vinovați că au muncit. Dar munca lor a fost folosită pentru ceva ce nu li s-a spus.

Niciuna dintre aceste piese nu este nouă în sine. Noutatea din 2024 a fost combinarea lor la o scară care a produs, în două săptămâni, un câștigător de tur dintr-un candidat de sub 1%. Să vedem acum cum arată mecanismul în documente.

Partea a treia: Călin Georgescu și anatomia unei operațiuni

Documentele declasificate la 4 decembrie 2024 descriu, în jurul candidaturii lui Călin Georgescu, o operațiune cu cinci straturi. Doi ani de anchete, rapoarte și rechizitorii au confirmat fiecare strat și i-au adăugat nume, sume și date. Le iau pe rând, citând direct din documentele prezentate în CSAT, pe care le-am citit în forma declasificată (o declasificare parțială, după cum îmi dau eu seama).

Stratul 1: un candidat cu buget zero și o campanie de sute de mii de dolari

Nota SRI din 28 noiembrie consemnează sec: „Candidatul Călin GEORGESCU a declarat la autoritatea electorală română (AEP) 0 lei buget de campanie electorală, respectiv că nu a cheltuit nicio sumă în cadrul acesteia.”¹⁹ Imediat după, același document descrie banii: „Datele deținute au relevat implicarea contului de TikTok «bogpr», utilizat de cetățeanul român Bogdan PEȘCHIR, în finanțarea promovării lui Călin GEORGESCU la nivelul platformei de socializare. Acesta, utilizând contul «bogpr» a realizat donații pe TikTok de peste un milion de euro.” Reprezentanții TikTok, în dialogul cu autoritățile române din 28 noiembrie 2024, „au confirmat identitatea utilizatorului «bogpr» și au menționat că acesta a efectuat plăți în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24.10-24.11.2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicați în promovarea candidatului Călin GEORGESCU, inclusiv după data încheierii campaniei electorale. Acestea reprezintă încălcări ale politicilor TikTok și ale legislației electorale române.”²⁰

Nota adaugă un profil: Peșchir „afișează un nivel de trai care nu corespunde activităților derulate prin intermediul companiei deținute”, o firmă din Brașov înființată în 2021, și lucrase anterior ca programator la două societăți brașovene „asociate cu domeniul criptomonedelor”, deținute printre alții de o persoană cu dublă cetățenie, română și sud-africană.²¹

Corelarea cu spațiul public a venit în trepte. Peșchir a fost reținut și arestat preventiv la sfârșitul lunii februarie 2025. La 9 octombrie 2026, Parchetul l-a trimis în judecată, la Judecătoria Brașov, pentru coruperea alegătorilor, în formă continuată, cu 874 de acte materiale săvârșite între 13 octombrie și 27 noiembrie 2024.²² Cifrele procurorilor: 868 de cadouri TikTok în valoare de 251.065 de dolari, trimise către 105 utilizatori ai platformei, plus 6 transferuri în criptomonede în valoare de 39.160 de dolari, către două persoane, în total 290.225 de dolari. Mecanismul, în descrierea Parchetului, avea trei niveluri: recrutarea unor influenceri cu audiență mare, urmăriți de persoane interesate de dezbaterile electorale; oferirea de cadouri în timpul transmisiunilor în direct către susținători și potențiali alegători; și „oferirea directă, prin transfer bancar, a unor sume de bani” către persoane care acceptau să îi convingă pe cei din jurul lor. Influencerii primeau 390 de lei pentru fiecare 20.000 de urmăritori.²³

Suma din rechizitoriu este mai mică decât cea din nota SRI, ceea ce este normal: procurorii rețin doar ceea ce pot proba act cu act. Mecanismul este însă identic. Și aceeași cifră de 390 de lei la 20.000 de urmăritori apare, cu un an și zece luni înainte, în nota DGPI prezentată în CSAT.²⁴ Serviciile nu au inventat; au descris, înainte ca procurorii să dovedească.

Stratul 2: publicitate electorală care nu spune că e publicitate

SRI a identificat „o rețea extinsă de persoane publice cu notorietate ridicată de la nivelul platformei TikTok (influenceri), prin intermediul cărora și-a promovat campania atât în mod direct (prin susținerea publică a candidatului), cât și indirect (prin mesaje aparent neutre, dar care conțineau etichete asociate candidatului, precum #echilibrușiverticalitate)”, cu precizarea că „în mod intenționat, o parte dintre aceștia nu au marcat publicitatea ca fiind plătită”.²⁵ Nota conține o listă „neexhaustivă” de douăsprezece conturi de influenceri.

DGPI a cuantificat fenomenul: verificările „au validat existența unei campanii electorale neetichetate ca atare, în care, începând cu luna noiembrie a anului 2024, un număr de peste 100 de influenceri (care numărau în total peste 8 milioane de urmăritori activi) au fost supuși unei acțiuni de manipulare în privința identității candidatului promovat”.²⁶ Aproximativ 130 de conturi au diseminat clipuri cu hashtagurile #echilibrusiverticalitate, #prezidentiale2024 și #unliderpotrivitpentrumine, „majoritatea postărilor de acest tip nefiind marcate ca reclame plătite”, cu audiențe între 1.000 și 500.000 de vizualizări pe clip.²⁷ Cine a plătit această campanie anume vom vedea la capitolul despre PNL. Ceea ce contează aici este că, oricine ar fi plătit-o, beneficiarul ei a fost Georgescu, iar asocierea cu numele lui s-a făcut printr-o metodă precisă: „O etapă esențială a campaniei a vizat asocierea profilului ideal de președinte menționat cu candidatul Călin GEORGESCU, printr-un număr ridicat de comentarii in care se specifica numele acestuia, efectuate pentru fiecare postare video de promovare.”²⁸

Stratul 3: amplificarea coordonată din afara platformei

Aici documentele sunt cele mai detaliate. Rețeaua „a fost formată inițial din 25.000 de conturi la nivelul platformei TikTok, care au devenit foarte active cu două săptămâni înainte datei scrutinului electoral”. Dintre acestea, „797 dintre conturile care au format inițial rețeaua de susținere au fost create încă din anul 2016. Acestea au avut o activitate foarte redusă (1%) până la 11.11.2024, moment la care a fost activată la capacitate maximă întreaga rețea.”²⁹ Detaliul care exclude o rețea de boți obișnuită și indică o organizare profesionistă: „nu au fost utilizate resurse tehnice comune și nu au fost observate adrese IP partajate (IP sharing). Concret, conturile de TikTok în cauză au avut alocate adrese IP unice, ceea ce denotă un mod de operare menit să îngreuneze activitățile de identificare a amplorii rețelei [...].”³⁰

TikTok a furnizat autorităților române, la 28 noiembrie 2024, propriile constatări: canalul Telegram fusese creat la 15 iunie 2024 și avea 3.755 de abonați „care erau instruiți privind distribuirea de videoclipuri și postări și lăsarea de comentarii, utilizând anumite hashtag-uri, pe platformele Facebook, YouTube și TikTok”; 1.183 de conturi folosiseră eticheta „#CG11” în toate clipurile; 76 de conturi fuseseră „create și utilizate exclusiv cu intenția de a posta conținut de promovare”; 83 de conturi folosiseră un șir identic de emoticoane însoțit de numele candidatului, lăsând 2.912 comentarii, dintre care 23% postate de contul oficial al lui Georgescu.³¹ Concluziile platformei, redate în nota SRI din 2 decembrie, merită citate integral pentru că sunt evaluarea unei companii private, nu a unui serviciu secret românesc: „activitatea conturilor ar fi fost coordonată de către un actor statal, care ar fi utilizat un canal alternativ de comunicare pentru «rostogolirea» mesajelor pe platformă”; „nu folosește ferme de boți pe platformă, ci operează mai discret din afară, ca să nu încalce politicile de utilizare a platformei”; „cei implicați în campania de promovare a celui în cauză dovedesc o cunoaștere foarte bună a politicilor de securitate ale TikTok, având și know-how-ul necesar pentru eludarea acestora”; „în spate este o firmă foarte bună de digital marketing”; „Creșterea conturilor nu a fost organică”.³²

Confirmările publice au venit din trei direcții independente. Serviciul francez VIGINUM, agenția guvernamentală de protecție împotriva ingerințelor digitale străine, a publicat la 4 februarie 2025 un raport despre cazul românesc în care a identificat grupurile de Telegram și Discord cu instrucțiuni pentru crearea de conținut aparent autentic, cele aproximativ 25.000 de conturi activate înainte de scrutin și cele 73,2 milioane de vizualizări ale hashtagului #calingeorgescu într-o singură săptămână, avertizând că tacticile pot fi replicate în Franța.³³ Platforma TikTok a publicat, la 6 decembrie 2024, propriul raport în care consemna eliminarea unei rețele de 78 de conturi din România care îl promova pe Georgescu și a 11 conturi asociate publicației ruse Sputnik care vizau România și Moldova.³⁴ Iar raportul Administrației Prezidențiale din 3 octombrie 2025, intitulat „Analiză privind războiul hibrid derulat de Federația Rusă împotriva României”, a adăugat că două rețele cu peste 27.000 de conturi active, create în 2022-2023, fuseseră înregistrate cu adrese de e-mail pe domeniul rusesc rumbler.ru și fuseseră activate cu o zi înainte de alegeri pentru a posta peste 2,1 milioane de comentarii; raportul nu precizează dacă aceste rețele se suprapun cu cea operată din Turcia pe care TikTok a eliminat-o în decembrie 2024 și ianuarie 2025.³⁵

Stratul 4: falsa susținere a instituțiilor statului

„Ulterior, în marja alegerilor parlamentare din 1 decembrie a.c., s-au remarcat zeci de conturi TikTok care au utilizat în fals sigla SRI și titulatura Brigada Antiteroristă (BAT), respectiv afișau mii de urmăritori și peste 100.000 de like-uri. Pe aceste conturi au fost distribuite numeroase imagini cu forțele Poliției Române și BAT, preluate din spațiul public. La comentarii au fost identificate postări apreciative la adresa SRI-BAT/instituțiilor de forță și de susținere a candidatului GEORGESCU, inducând astfel, în fals, ideea că instituțiile statului îl susțin pe acesta.”³⁶ Este cea mai veche tehnică de propagandă din lume, adaptată la ecranul telefonului: dacă armata e cu el, e cu cei puternici. TikTok a raportat, la 6 decembrie 2024, eliminarea a peste 1.100 de conturi care impersonau candidați prezidențiali.³⁷

Stratul 5: promovarea după încheierea campaniei, inclusiv în ziua votului

Aici intrăm pe terenul semnalelor pe care statul le-a avut la dispoziție înainte de vot și pe care, până la un punct, le-a și folosit. La 20 noiembrie 2024, cu patru zile înainte de scrutin, Biroul Electoral Central a admis o contestație respinsă anterior de Biroul Electoral Județean Ilfov și a dispus, prin Decizia nr. 175D, „înlăturarea materialelor de propagandă electorală din mediul online ce îl ilustrează pe candidatul Călin Georgescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2024, care nu conțin codul de identificare al mandatarului fiscal”.³⁸ Decizia a fost transmisă către TikTok prin Autoritatea Electorală Permanentă la 21 noiembrie, ora 8:00. Platforma a cerut codul de mandatar financiar al candidatului, pe care AEP nu l-a găsit în nicio postare, pentru că Georgescu nu avea cheltuieli declarate și, deci, nu folosea niciun cod. La 22 noiembrie, ora 13:47, TikTok a confirmat „eliminarea” postărilor „prin blocarea accesului vizual la acestea de pe teritoriul României, ele rămânând vizibile în alte state și putând fi distribuite”.³⁹

Ce a urmat este consemnat fără echivoc: „verificările ulterioare au relevat că TikTok nu a șters conținutul electoral conform solicitării AEP, iar acesta a continuat să fie disponibil publicului din România, chiar și după încheierea campaniei electorale, inclusiv în ziua alegerilor (aspecte ce contravin legislației române)”.⁴⁰ Nota DGPI, care a analizat valorile metrice ale platformei, precizează că „nu a fost identificată o amplificare artificială [...] la nivelul platformei TIK-TOK până în data de 24.11.2024, explozia numărului de vizualizări, de ordinul sutelor de milioane fiind înregistrată ulterior datei de 25.11.2024”.⁴¹ Cu alte cuvinte, în metrici, valul cel mare a venit după primul tur, în perioada dintre tururi, când conținutul trebuia să fie deja șters. Iar plățile „bogpr” au continuat, potrivit TikTok, „inclusiv după data încheierii campaniei electorale”.

Candidatul însuși a transformat decizia BEC în material de campanie. În aceeași zi, într-un clip pe TikTok, a anunțat că „a primit o informare de la Biroul Electoral Central” prin care i se interzice „orice fel de postare legată de Călin Georgescu”, a arătat un extras de cont cu sold zero și a spus că are „singura campanie fără finanțare”.⁴² Extrasul cu sold zero era adevărat. Campania fără finanțare era o minciună, și documentele arată că era o minciună pe care el o cunoștea, pentru că 23% din comentariile cu șirul de emoticoane identificat de TikTok veneau de pe contul lui oficial.

Ce se știa dinainte

Răspunsul la întrebarea „de ce nu s-a intervenit mai devreme” începe cu o constatare incomodă: semnalele au existat, erau vechi și erau cunoscute.

Întâi, platforma știa. Nota SRI conține o frază trecută adesea cu vederea: „Prima sesizare a TikTok cu privire la faptul că se desfășoară o campanie de promovare a lui Călin GEORGESCU în mediul TikTok a fost făcută în 2020, în 2021 TikTok concluzionând că aceasta este o activitate suspectă.”⁴³ Cu patru ani înainte de alegeri, compania avea un dosar intern despre o campanie suspectă în favoarea unui om care nu era încă nici măcar candidat.

În al doilea rând, infrastructura era veche. „O parte din grupurile de Telegram la nivelul cărora s-au coagulat susținători ai lui Călin GEORGESCU au fost create în septembrie 2022. Cu titlu de exemplu, a fost creat grupul Calin Georgescu - Proiect de tara, la nivelul cărora era promovată narativa candidatului, împreună cu alte patru grupuri de Telegram similare.”⁴⁴ Conturile de rezervă datau din 2016. Rechizitoriul din septembrie 2025 a adăugat că Georgescu i-a cerut lui Horațiu Potra, la 27 aprilie 2022, să îl abordeze pe omul de afaceri Frank Timiș pentru o finanțare de 20 până la 35 de milioane de dolari, în schimbul promisiunii redeschiderii minelor de aur.⁴⁵ Operațiunea nu a fost improvizată în două săptămâni; a fost pregătită ani de zile și activată la momentul potrivit.

În al treilea rând, autoritățile electorale au fost sesizate și au reacționat, dar cu instrumentele unei legi scrise pentru afișe și pliante. Decizia BEC nr. 175D a fost un semnal corect, dat la timp, care s-a lovit de o platformă care a simulat conformarea. Ministrul Digitalizării a declarat public, la 21 noiembrie, că decizia fusese transmisă platformelor și că acestea elimină conținutul. Nu îl eliminau.

În al patrulea rând, serviciile știau și au raportat. Documentele prezentate în CSAT la 28 noiembrie nu au fost scrise în trei zile. Nota SIE este un extras dintr-un document din 28 noiembrie care descrie o evaluare în curs de luni de zile. Nota SRI conține date din dialogul cu TikTok din 28 noiembrie, dar și analize ale rețelei care necesită săptămâni. Întrebarea legitimă nu este dacă statul știa, ci de ce cunoașterea nu s-a transformat în acțiune înainte de 24 noiembrie. Răspunsul, pe care îl vom relua în ultima parte, este că nu exista niciun instrument legal care să permită unei autorități să oprească, înainte de vot, o campanie care nu încălca în mod vizibil nimic din ceea ce legea electorală românească știa să vadă.

Ce a urmat după 6 decembrie

La 7 decembrie 2024, a doua zi după anulare, între orele 10:51 și 12:01, Georgescu s-a întâlnit cu Horațiu Potra la un centru de echitație din Ciolpani, județul Ilfov. Potra, fost membru al Legiunii Străine franceze și conducător al unei companii de mercenari activă în Africa, organizase un grup de 21 de persoane care urmau să ajungă la București în 7 autoturisme. În noaptea de 7 spre 8 decembrie, între 1:30 și 3:00, poliția a oprit mașinile; în patru dintre ele au fost găsite cuțite, pumnale, bastoane telescopice, spray cu piper, topoare, două pistoale și 65 de materiale pirotehnice din categoria F4, de uz profesional. Potrivit rechizitoriului, scopul era transformarea protestelor anunțate pentru 8 decembrie în violențe, iar Georgescu este considerat „autorul intelectual” al planului.⁴⁶

La 26 februarie 2025, Georgescu a fost adus la Parchetul General și pus sub acuzare pentru șase infracțiuni, între care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, fals în declarații privind finanțarea campaniei electorale și declarațiile de avere, și sprijinirea unei organizații cu caracter antisemit.⁴⁷ La 9 martie 2025, Biroul Electoral Central i-a respins candidatura pentru alegerile reluate, iar la 11 martie Curtea Constituțională a confirmat, prin Hotărârea nr. 7, reținând că loialitatea față de Constituție și democrație este o condiție de fond a candidaturii și că persoanele implicate în neregulile din 2024 nu pot fi acceptate automat în noul proces electoral.⁴⁸ La 16 septembrie 2025, Parchetul l-a trimis în judecată, alături de Potra și de alți 20 de inculpați, pentru complicitate la tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicare de informații false, acuzându-l și că a îndemnat la continuarea votului într-un scrutin care nu mai exista.⁴⁹ Procesul pe fond a început la 9 septembrie 2026 la Curtea de Apel București, iar următorul termen este 27 octombrie 2026.⁵⁰

Documentele publice nu identifică un comanditar unic pentru toate aceste mecanisme și nu demonstrează că toate aveau aceeași conducere. Ce demonstrează este altceva: candidatul a semnat o declarație de cheltuieli zero în timp ce în jurul lui funcționa o mașinărie plătită, coordonată și pregătită din timp, a folosit decizia BEC ca dovadă a persecuției în loc să se conformeze, iar după anularea alegerilor s-a întâlnit în secret cu omul care organiza un grup înarmat spre București.

Partea a patra: cinci note, un singur tablou

Cele cinci documente prezentate în CSAT nu spun același lucru și nu au același ton, iar cine le citește separat poate ajunge la concluzii opuse. Fiecare serviciu a privit prin propria fereastră: SRI prin TikTok și Telegram, SIE prin doctrina rusă de influență, STS prin infrastructura votului, DGPI prin rețelele umane din jurul candidatului. Puse alături, ferestrele dau o imagine coerentă tocmai pentru că nu se suprapun.

Serviciul cu cea mai mare răspundere tehnică asupra votului, STS, a spus limpede că votul nu a fost atins. Anularea nu s-a sprijinit niciodată pe ideea unei fraude la numărătoare, oricât de des a fost repetată această confuzie.

SRI și DGPI au descris mecanisme concrete, cu cifre, conturi și date, iar aceste mecanisme au fost confirmate ulterior de o platformă privată cu capital chinez și sediu european în Irlanda, de un serviciu guvernamental francez și de rechizitorii românești. Cine spune astăzi că anularea s-a bazat pe „suspiciuni” trebuie să explice cum de suspiciunile din 28 noiembrie 2024 au devenit, una câte una, acte de acuzare.

SIE a descris cadrul, nu fapta: Rusia vrea asta, așa procedează, România este țintă. Cine citește doar nota SIE va crede că anularea s-a făcut pe baza unei teorii geopolitice. Cine citește doar nota STS va crede că nu s-a întâmplat nimic. Citite împreună, cele cinci documente spun o poveste simplă: nimeni nu a umblat la urne pentru că nu era nevoie; se umblase deja la capetele celor care mergeau la urne.

Partea a cincea: ingerința rusă, ce este și ce nu este

Hotărârea nr. 32 a Curții Constituționale nu conține cuvântul „Rusia”. Trebuie spus, pentru că o bună parte din dezbaterea publică, de la München la studiourile de televiziune din București, a fost construită pe premisa contrară. Curtea vorbește despre „ingerința unor entități statale sau non-statale”⁵¹ și își întemeiază soluția pe trei încălcări verificabile în dreptul intern: votul nu a fost liber exprimat, pentru că alegătorii au fost dezinformați printr-o campanie nemarcată și amplificată abuziv; egalitatea de șanse a fost distrusă, pentru că expunerea unui candidat a redus direct proporțional expunerea celorlalți; finanțarea a fost ilegală, pentru că un buget declarat zero contrazice o campanie de sute de mii de dolari. Niciuna dintre aceste constatări nu depinde de identitatea celui care a plătit. Dacă mâine s-ar dovedi că întreaga operațiune a fost finanțată exclusiv de oameni de afaceri din Brașov, temeiul anulării ar rămâne intact. Comisia de la Veneția a observat corect că „se pare că Curtea a identificat și un atac asupra suveranității Statului Român din cauza influenței externe asupra procesului electoral”, dar a spus „se pare” tocmai pentru că textul hotărârii nu o afirmă.⁵²

Asta nu înseamnă că Rusia lipsește din tablou. Înseamnă că rolul ei este altul decât cel care i s-a atribuit: context operațional înainte de 24 noiembrie și, după 6 decembrie, principal motor al dezinformării despre anulare. Pentru a înțelege cum funcționează efectiv o asemenea operațiune, trebuie suprapuse mai multe discipline ale muncii de informații, pentru că fiecare vede altceva.

OSINT: ce se vede din surse deschise

Aici se află cea mai mare parte a probelor publice, pe care oricine, cu răbdare și metodă, le putea aduna. Rapoartele TikTok din 6 decembrie 2024, 17 decembrie 2024 și 7 ianuarie 2025 consemnează: o rețea de 78 de conturi din România care îl promova pe Georgescu; 11 conturi legate de Sputnik care vizau România și Moldova; rețeaua operată din Turcia, favorabilă în principal AUR și în mai mică măsură lui Georgescu, cu 4.453 de conturi și apoi încă 22.764 de conturi asociate, care postau comentarii printr-un „furnizor terț de engagement fals, plătit”; peste 45 de milioane de aprecieri false prevenite și 115.000 de conturi false eliminate din septembrie până în decembrie 2024.⁵³ Raportul VIGINUM a reconstituit grupurile de Telegram și Discord cu instrucțiuni. Raportul prezidențial din octombrie 2025 a adăugat conturile create cu e-mail pe domeniul rumbler.ru și cele 40 de grupuri cu aproximativ 1,3 milioane de membri care difuzau narative pro-ruse.⁵⁴ Expert Forum și Public Record au reconstituit scripturile influencerilor și rețelele de conturi false.

OSINT nu dovedește cine a dat ordinul. Dovedește coordonarea, calendarul și amploarea, și le dovedește într-un mod pe care oricine îl poate verifica. Este, de aceea, disciplina pe care ar fi trebuit să se bazeze comunicarea publică a statului român, și nu s-a bazat.

HUMINT: sursele umane

Nota DGPI vorbește despre „activități specifice pe linie de contraspionaj” în urma cărora „au fost obținute date certe care relevă intențiile unor persoane de pe teritoriul României [...] de a iniția acțiuni de natură să afecteze suveranitatea statului român”, persoane care și-au stabilit „obiectivul comun de a sprijini demersurile politice ale candidatului independent Călin GEORGESCU de a accede pe funcția de Președinte al României”.⁵⁵ Pasajele cu nume sunt anonimizate în versiunea declasificată. Rechizitoriul din septembrie 2025 le-a umplut: Potra fotografiat la Moscova și la Ambasada Rusiei din București, bilete de avion Dubai-Moscova și o rezervare de hotel la Moscova pentru 4-6 septembrie 2024, legături ale unor inculpați cu militari ceceni.⁵⁶ HUMINT este singura disciplină care poate lega o rețea online de o persoană fizică și de o intenție. Este și cea mai greu de arătat public fără a expune sursa, motiv pentru care Comisia de la Veneția a cerut ca informațiile confidențiale să fie „utilizate doar ca informație contextuală”.⁵⁷

SIGINT și cyber: ce se vede în rețea

Nota SRI din 2 decembrie descrie publicarea, la 24 noiembrie 2024, a unor credențiale de acces asociate bec.ro, roaep.ro și registrulelectoral.ro „în cadrul unor platforme de criminalitate cibernetică de sorginte rusă, date similare fiind identificate și în cadrul unui canal privat de Telegram recunoscut pentru diseminarea de date exfiltrate din foarte multe state, mai puțin Federația Rusă”.⁵⁸ Acesta este un indicator clasic de atribuire în securitatea cibernetică: infrastructura criminală rusofonă nu atacă ținte rusești, pentru că așa supraviețuiește. Cele peste 85.000 de atacuri, lansate din peste 33 de țări cu „metode de anonimizare avansate”, au vizat sistemele de suport ale procesului electoral, inclusiv pe cele de centralizare, dar STS nu a identificat nicio compromitere a SIMPV sau SICPV, iar SRI a precizat onest că „nu deținem date certe cu privire la atacator ori cu privire la afectarea procesului electoral”.⁵⁹ Scopul unui asemenea atac nu este să schimbe rezultatul. Este să producă, în noaptea alegerilor, materialul pentru narativul „sistemul a fost spart, rezultatul e fals”, care poate fi folosit de oricine pierde.

FININT: urmărirea banilor

Plățile „bogpr” prin cadouri TikTok, transferurile în criptomonede, firmele din Brașov asociate criptomonedelor, agenția „FA Agency, de origine sud-africană, care oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip”,⁶⁰ cererea către Frank Timiș. Nimic din toate acestea nu duce direct la un buget de stat rus. Toate duc însă la aceeași concluzie: banii au circulat pe canale alese tocmai pentru a nu putea fi urmăriți, iar cine construiește asemenea canale știe că face ceva ce nu poate declara.

Doctrina: ce spune SIE

Nota SIE descrie metoda, nu cazul, și tocmai de aceea este valoroasă: ea arată că ceea ce s-a întâmplat în România se potrivește unui tipar. „La ordinul Kremlinului, au fost realizate cercetări sociologice detaliate ale statelor-țintă (trenduri în opinia publică, perspectivele politice ale anumitor partide/candidați, măsuri luate de autorități împotriva interferențelor electorale străine) și a fost studiat cadrul legislativ al statelor-țintă pentru a identifica breșe/vulnerabilități și care este capacitatea de răspuns.”⁶¹ „Se menține interesul Moscovei pentru creșterea șanselor candidaților proruși, de extremă dreapta, antisistem, «pacifiștilor» și reprezentanților mișcărilor naționaliste.” Schema de diseminare „a rămas descentralizată”, prin sateliți locali proruși, clone ale site-urilor de renume, conturi, canale și rețele de troli pe platformele de socializare.⁶² Și, despre România: „România este percepută de centrii de decizie de la Moscova ca stat inamic («neprieten»)”, iar „Apreciem că România este o țintă pentru acțiuni hibride agresive ruse, inclusiv atacuri cibernetice și scurgeri de informații (hacks and leaks) și sabotaje.”⁶³

Breșa legislativă românească era vizibilă pentru oricine o căuta: TikTok nu marca candidații, legea electorală nu avea instrumente pentru publicitatea politică online, iar Regulamentul european privind transparența publicității politice, adoptat în martie 2024, nu se aplica decât din octombrie 2025.⁶⁴ Oricine studiase „cadrul legislativ al statelor-țintă” știa că în România, în noiembrie 2024, se poate face campanie electorală masivă pe TikTok fără ca vreo autoritate să aibă pârghia de a o opri.

Cum se produce diviziunea

Operațiunea nu s-a terminat la 6 decembrie 2024; și-a schimbat obiectivul. Până atunci, ținta era un candidat. De atunci, ținta este încrederea în instituții. Narativul „alegeri furate” a fost preluat de cele peste 600 de plângeri penale împotriva anulării, dintre care 589 figurau ca nesoluționate într-un dosar administrativ al Parchetului General la data unei rezoluții a Inspecției Judiciare din aprilie 2026; abia după sesizarea unei asociații civice s-a deschis, la 27 iulie 2026, o urmărire penală in rem.⁶⁵

Mecanismul este cel descris de SIE pentru Republica Moldova: „tehnici de adaptare a manipulării informației în funcție de grupuri demografice (ex. naționaliști, comunități religioase, populație rurală, cetățeni vulnerabili), cu ajutorul videoclipurilor virale și al imaginilor cu încărcătură emoțională utilizate pentru a provoca reacții negative puternice”.⁶⁶ Societatea se împarte în două tabere care nu mai împart aceeași realitate factuală. Una crede că Rusia a ales președintele; cealaltă crede că „sistemul” l-a furat. Amândouă greșesc, și în spațiul dintre ele crește extremismul. Aceasta este problema de siguranță națională care continuă și astăzi, și ea nu poate fi tratată fără clarificarea publică a faptelor din 2024.

Partea a șasea: cum au tras ceilalți de sistem

O analiză care s-ar opri la Călin Georgescu (independent) ar fi incompletă și, mai grav, ar fi nedreaptă față de alegători. Pentru că în toamna lui 2024 nu a existat un singur actor care să fi încercat să fraudeze sensul alegerilor, ci mai mulți, iar faptul că metodele lor erau mai vechi, mai mici sau mai puțin reușite nu le face mai puțin reale. Le iau pe rând, în ordinea gravității documentate, de la cea mai mare la cea mai mică.

PSD și Marcel Ciolacu: finala comodă

Marcel Ciolacu (PSD) nu a construit o mașinărie de propagandă ascunsă de amploarea celei din jurul lui Georgescu. A făcut ceva mai vechi și mai românesc: a încercat să își aleagă adversarul din turul al doilea. Diferența față de o strategie electorală legitimă este că organizațiile de partid au fost instruite să își trimită propriii alegători la alt candidat, fără ca aceia să știe că sunt folosiți ca piese într-un calcul.

Probele sunt declarații verificabile ale unor lideri PSD, nu interpretări. La 3 ianuarie 2025, într-un clip postat chiar de Ciolacu pe TikTok, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș și unul dintre cei mai apropiați oameni ai premierului, i-a spus: „Îți amintești când tu spuneai la partid să nu îi dea nimeni voturi lui Simion [...] Să știi că toți i-am dat.”⁶⁷ Ciolacu a vorbit ulterior despre o glumă, apoi, în februarie 2025, a recunoscut jumătate: „Am prieteni foarte buni care mi-au zis: am votat cu Simion crezând că te ajutăm”, adăugând că „nu trebuia să mute nimeni niciun vot” și că scandalul fusese „una din cele mai bune lovituri de PR politic” ale campaniei.⁶⁸ La 5 mai 2025, primarul Buzăului, Constantin Toma, unul dintre cei mai vechi lideri locali ai partidului, a spus public ceea ce toată lumea știa: „Am fost puși să dăm voturi pentru George Simion în noiembrie 2024, așa este, trebuie să o spunem.”⁶⁹

Mărturia completă a venit la 24 iunie 2026, în interviul lui Toma cu Sebastian Zachmann, în emisiunea Outsider Politic de la Recorder.⁷⁰ Toma a descris mecanismul cu precizia unui om care a fost în cameră: „am fost chemați la Vila Lac, 33 de organizații”, unde Paul Stănescu, secretarul general al partidului, le-a cerut, în ordine alfabetică, să aducă voturi pentru Simion: „Tu aduci 300, tu 500, tu...” Mesajul transmis primarilor din Buzău ar fi fost: „Marcel a zis treaba asta, n-am zis-o eu, eu doar am transmis.”⁷¹ Scopul, în relatarea lui Toma, era o finală Ciolacu-Simion, pe modelul Iliescu-Vadim din 2000, pentru că sondajele interne îl arătau pe Ciolacu învingător în fața lui Simion, dar nu și în fața Elenei Lasconi. Toma a atribuit ideea, cu precauție („așa se vorbește”), sociologului Marius Pieleanu, care a negat categoric și a numit afirmația „un fake uriaș”. Despre efect, Toma a fost direct: „Ceea ce a fost o tâmpenie.”

Întrebat dacă alegerile ar fi fost anulate într-o finală Ciolacu-Georgescu, Toma a răspuns: „Nu! Cred că ar fi câștigat Călin Georgescu. Era un curent incredibil. Dar nu s-ar fi anulat alegerile.”⁷² Partidul de guvernământ a privit, așadar, alegerea Președintelui ca pe o problemă de aritmetică a finalei.

Marcel Ciolacu știa. Știa de propria strategie, transmisă în numele lui de secretarul general al partidului la 33 de organizații și confirmată de cel mai apropiat colaborator al său într-un clip pe care l-a postat el însuși. Și știa de operațiunea din jurul lui Georgescu. Ciolacu era prim-ministru și, în această calitate, vicepreședinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, instituția căreia i s-au prezentat cele cinci documente la 28 noiembrie 2024.⁷³ Avea sub autoritatea guvernului Ministerul Afacerilor Interne, al cărui serviciu de protecție internă scrisese nota despre cei 100 de influenceri și despre taberele paramilitare, și participa, ca vicepreședinte al CSAT, la coordonarea Serviciului de Telecomunicații Speciale, care gestiona relația tehnică cu AEP.⁷⁴ Avea un ministru al Digitalizării care anunța, la 21 noiembrie, că decizia BEC a fost transmisă platformelor. Avea un competitor, Nicolae Ciucă, care scria public în aceeași zi: „PSD îl mai ajută o dată pe Simion, de data asta prin BEC. Nu pot ei conspira cât putem noi vota!”⁷⁵ Strategia PSD de a-l împinge pe Simion în finală era, așadar, cunoscută public, din gura liderului PNL, cu trei zile înainte de vot. Un prim-ministru care dirijează voturile propriului partid către candidatul suveranist în timp ce serviciile statului documentează o operațiune de manipulare în favoarea celuilalt candidat suveranist nu este un spectator surprins, ci un jucător care a calculat greșit.

La aceasta se adaugă susținerea online artificială: la 12 noiembrie 2024, Public Record a identificat 70 de conturi și pagini false pe Facebook care îl lăudau organizat pe Ciolacu, cu fotografii de profil furate sau generate cu inteligență artificială și cu profiluri de „jurnaliști”, „medici” sau „antreprenori” care distribuiau aproape exclusiv postări PSD.⁷⁶ Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat că echipa lui Ciolacu nu folosește troli pentru că sunt „oameni corecți”. Același ministru avea să fie, peste nouă zile, cel care garanta public că TikTok șterge postările lui Georgescu.

Rămâne acuzația privind o a doua direcționare, către Georgescu. La 16 decembrie 2024, deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat că a vorbit cu „mai mulți primari PSD din Suceava și din Vrancea” care i-ar fi spus că voturi ale social-democraților au fost direcționate către Georgescu și Simion.⁷⁷ Este o acuzație cu surse din interior și o consemnez ca acuzație. Ce este stabilit prin mărturia lui Toma este direcționarea către Simion. Dacă în unele județe candidatul suveranist către care erau trimiși alegătorii a devenit, în ultimele zile, Georgescu, pentru că el urca în sondaje și Simion scădea, rămâne o întrebare la care numai o anchetă cu martori poate răspunde. O asemenea anchetă nu a fost făcută în doi ani.

O precizare de vocabular. „A da voturi” înseamnă aici îndrumarea propriilor susținători către alt candidat. Nu înseamnă mutarea fizică a buletinelor sau falsificarea centralizării, iar raportul STS exclude așa ceva. Este totuși o formă de manipulare a votului: alegătorul PSD care a votat Simion „crezând că îl ajută pe Ciolacu” nu și-a exprimat o preferință politică, ci a executat o instrucțiune pe baza unei premise false. Rezultatul concret: Simion a luat 13,86%, Lasconi a intrat în turul al doilea cu 2.740 de voturi peste Ciolacu, iar PSD a rămas, pentru prima dată în istoria sa postdecembristă, fără candidat în finala prezidențială.

PNL și Nicolae Ciucă: banii publici care au ajuns la adversar

Cazul lui Nicolae Ciucă (PNL) este cel mai ironic din tot tabloul: partidul a plătit, din subvenția de la bugetul de stat, o campanie care a sfârșit prin a-l promova pe candidatul care i-a scos propriul candidat din cursă. Sunt patru componente distincte și trebuie ținute separate.

Prima este promovarea înainte de campania oficială. Între mai și septembrie 2024, PNL a cheltuit aproape 2,5 milioane de euro pe 400 de panouri cu 762 de fețe pentru a promova cartea lui Nicolae Ciucă, tipărită în 3.000 de exemplare, la un cost de tipărire de 23.659 de euro.⁷⁸ Raportul dintre tiraj și bugetul de afișaj arată ce se promova: un candidat, cu luni înainte ca legea să permită campania și, deci, în afara oricărui plafon de cheltuieli. Existența cheltuielii este documentată prin datele raportate la AEP. Calificarea ei drept încălcare a legii electorale este o chestiune separată, pentru că legea română nu reglementează precampania. Tocmai această lacună este una dintre „breșele” pe care nota SIE spune că operațiunile străine le caută și le găsesc.

A doua componentă este campania Kensington-FameUp, cea care a produs hashtagul #echilibrusiverticalitate. În decembrie 2024, ANAF a stabilit, la cererea AEP, că banii pentru această campanie au venit de la PNL. Potrivit investigației Snoop, Kensington Communication, firma angajată de PNL, a plătit platforma FameUp în trei tranșe, în septembrie și octombrie 2024, peste jumătate de milion de lei, iar PNL a plătit Kensington 1.017.098 lei la 6 noiembrie 2024.⁷⁹ Peste 100 de influenceri, prin aproximativ 130 de conturi, au preluat un script despre „președintele ideal”, fără să îl numească pe Georgescu, folosind caracterizările pe care acesta și le făcea singur; în comentarii, conturi anonime adăugau numele lui. Nota DGPI descrie exact acest mecanism și îl compară cu campania rusă din Ucraina: „campania informațională «Echilibru și Verticalitate» este identică cu campania «Frate lângă Frate» derulată de Federația Rusă în Ucraina, ambele realizându-se prin manipularea unor micro-influenceri legitimi”.⁸⁰ Tot DGPI: „Majoritatea influencerilor nu au cunoscut faptul că promovează un candidat anume”, iar după ce au aflat, doar 51 și-au păstrat conținutul.⁸¹

Kensington a susținut că hashtagul comandat era #echilibrusiseriozitate, că acesta a fost schimbat pe platforma FameUp fără implicarea ei și că „forma generată de Kensington Communication a suportat unele modificări, care nu aparțin echipei noastre”; a anunțat o plângere penală. FameUp a declarat că „nu are și nu a avut niciun fel de colaborare cu persoana Călin Georgescu”.⁸² Finanțarea și rezultatul favorabil altui candidat nu demonstrează, singure, intenția PNL de a-l promova pe Georgescu. Demonstrează însă două lucruri grave. Primul: un partid de guvernământ a finanțat, cu bani publici, o campanie electorală deghizată în „conștientizare civică”, nemarcată ca atare, adică exact tipul de publicitate ascunsă pentru care Georgescu avea să fie sancționat. Al doilea: lanțul de subcontractare era atât de opac încât nici plătitorul nu știa, sau susține că nu știa, ce cumpără. O campanie plătită de un partid care poate fi deturnată în drum spre public, fără ca nimeni să observe, în favoarea unui candidat despre care serviciile statului scriau în același moment că este promovat printr-o metodă rusească, este, prin construcție, o vulnerabilitate de securitate națională. Și este o vulnerabilitate pe care PNL a creat-o și a plătit-o.

Epilogul judiciar al acestei finanțări a venit în timp ce închei acest text. La 15 octombrie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul PNL în procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă și a lăsat definitivă obligația partidului de a restitui bugetului de stat 14.117.378,04 lei, aproximativ 2,8 milioane de euro, din banii campaniei lui Nicolae Ciucă.⁸³ Istoria procesului merită rezumată, pentru că arată cum funcționează controlul banilor publici în campanie. AEP rambursase PNL, la 19 decembrie 2024, înainte de încheierea controlului, 17.650.605,51 lei. Prin Decizia nr. 128/SC din 7 mai 2025, după control, a constatat că 14.109.587,59 lei reprezentau cheltuieli de campanie plătite din subvenția de la bugetul de stat, pe care Legea 334/2006 interzice să le ramburseze a doua oară, și a cerut banii înapoi. Printre facturile din anexa deciziei se află și cea de peste un milion de lei către Kensington Communications, firma campaniei #echilibrusiverticalitate. PNL a susținut că o ordonanță de urgență din 2024 îi permitea „restituirea integrală a cheltuielilor” indiferent de sursa lor, a dat în judecată AEP la 12 august 2025, a pierdut la Curtea de Apel București la 19 noiembrie 2025 („Respinge cererea, ca neîntemeiată”) și a pierdut definitiv la Înalta Curte. Trebuie spus exact ce a stabilit această hotărâre și ce nu. Nu a stabilit că serviciile nu au fost prestate sau că facturile sunt fictive, iar motivul restituirii este sursa publică a banilor, nu deturnarea campaniei spre Georgescu. A stabilit însă că partidul a încercat să încaseze de două ori din bani publici o campanie din care o parte a promovat candidatul adversarului, că a cerut acest lucru în instanță timp de paisprezece luni și că a pierdut la toate nivelurile. Pentru un partid care a primit subvenție de la stat ca să facă politică, nu ca să plătească de două ori o campanie care l-a scos din finală, este un verdict suficient de clar.

A treia componentă este mică, dar semnificativă: TikTok a raportat la 6 decembrie 2024 o rețea de 21 de conturi, operată din România, cu persoane fictive care îi promovau pe Ciucă și PNL.⁸⁴ Platforma nu a atribuit public comanda conducerii partidului, iar rețeaua avea doar 123 de urmăritori în total. Existența ei arată însă că metoda conturilor false era folosită de toate taberele mari, nu doar de una.

A patra componentă este presupusa direcționare a alegătorilor liberali către Georgescu. Au existat asemenea acuzații și interpretări publice. Kelemen Hunor a spus la Europa FM, în ianuarie 2025, că PSD și PNL au luat „decizii greșite” și că rămâne „perplex” în fața strategiei lor din 2024, dar referirea lui concretă la PNL este cazul Kensington.⁸⁵ Nu am găsit în sursele verificate o probă comparabilă cu declarațiile Simonis și Toma despre PSD. Pentru PNL, răspunderea documentată este a banilor, nu a ordinului.

Rămâne întrebarea pe care documentele nu o pun, dar pe care politica o impune: cui a folosit prăbușirea lui Ciucă? Răspunsul meu, și îl prezint ca pe o lectură politică a faptelor, nu ca pe o constatare documentată, este că a folosit celui care a preluat partidul a doua zi. Nicolae Ciucă era un candidat slab, cotat constant sub 10% și clasat pe locul al cincilea cu 8,79%, fără șanse reale de a intra în finală. La 25 noiembrie 2024, la mai puțin de douăzeci și patru de ore după închiderea urnelor, Ciucă a demisionat de la șefia PNL, vechea conducere a fost dizolvată, iar Ilie Bolojan a fost validat președinte interimar în aceeași seară.⁸⁶ Cu o seară înainte, Bolojan declarase că „strategii partidului trebuie să își asume responsabilitatea”. În luna următoare a devenit președinte al Senatului, în februarie 2025 președinte interimar al României, în iunie 2025 prim-ministru. Rezultatul dezastruos al candidatului PNL, obținut în timp ce banii partidului promovau, prin Kensington, un alt candidat, i-a deschis lui Bolojan, într-o singură noapte, drumul spre toate funcțiile pe care le-a ocupat de atunci. Nu există niciun document public care să îl lege pe Bolojan de contractul Kensington, comandat de conducerea Ciucă-Bode, și nu susțin că există. Susțin ceva mai simplu: când o campanie plătită de un partid sfârșește prin a-l scoate din cursă pe candidatul acelui partid, iar beneficiarul politic imediat este aripa care îl contesta pe candidat, întrebarea „cine a avut interesul ca procesul să fie deturnat” trebuie pusă și în interiorul partidului, nu doar în afara lui. Că nimeni din PNL nu a cerut în doi ani o anchetă internă despre cum au ajuns banii partidului să îl promoveze pe Georgescu este, în sine, un răspuns.

George Simion și AUR: campania proprie care și-a schimbat beneficiarul

Pentru George Simion (AUR), dosarul public conține o operațiune de amploare. La 17 decembrie 2024, TikTok a anunțat eliminarea unei rețele operate din Turcia, cu 4.453 de conturi și 8.841 de urmăritori, care viza publicul românesc și promova „în principal partidul AUR și, în mai mică măsură, candidatul independent Călin Georgescu”. La 7 ianuarie 2025, platforma a raportat că a mai blocat 22.764 de conturi legate de aceeași rețea, cu o medie de trei urmăritori pe cont, care foloseau „persoane fictive pentru a posta comentarii legate de alegerile din România, nu videoclipuri”. Concluzia TikTok: „un furnizor terț de engagement fals a fost plătit pentru a posta aceste comentarii”, iar „identitatea și locația persoanei sau persoanelor care au coordonat această activitate nu sunt cunoscute”.⁸⁷

Aceasta este, numeric, cea mai mare rețea de conturi false identificată de platformă în alegerile românești, mai mare decât cea documentată în jurul lui Georgescu. Modelul este același cu cel din jurul lui Georgescu: comentarii, nu conținut; volum, nu audiență; un intermediar plătit care rupe lanțul de atribuire. Că ambii candidați suveraniști au beneficiat de aceeași rețea nu este o coincidență, și lectura mea este următoarea. Rețeaua din Turcia nu a fost un cadou primit de la necunoscuți; a fost campania proprie a AUR, cumpărată de la un furnizor de engagement fals, așa cum TikTok a și constatat. Cronologia o arată. Rețeaua a promovat „în principal” AUR în perioada de dinaintea primului tur, când Simion era candidatul. În seara de 24 noiembrie, când a devenit limpede că nu intră în finală, Simion a anunțat că va susține „candidatul care candidează împotriva lui Marcel Ciolacu” și s-a declarat „foarte bucuros că românii au ales un suveranist”.⁸⁸ Între cele două tururi se aflau alegerile parlamentare din 1 decembrie, iar pentru AUR miza reală devenise acolo: să capitalizeze valul suveranist pe care Georgescu îl produsese. Rețeaua de comentarii a fost întoarsă, în această a doua fază, spre Georgescu, iar cele 22.764 de conturi suplimentare pe care TikTok le-a blocat între 15 și 30 decembrie sunt urma acestei realocări. AUR a obținut la 1 decembrie 2024 aproximativ 18% din voturi, aproape dublu față de rezultatul din 2020, și a devenit a doua forță din Parlament. Platforma spune că nu cunoaște identitatea celui care a coordonat rețeaua, iar eu nu pot proba contractul. Dar un partid care își cumpără comentarii false pentru propriul candidat și apoi le îndreaptă spre candidatul pe care l-a adoptat, ca să își crească scorul la parlamentare, nu este beneficiarul pasiv al unei operațiuni străine. Este operatorul ei.

La aceasta se adaugă avantajul primit de la PSD. Și aici Simion a știut, cu o lună înainte de vot: la 26 octombrie 2024, întrebat la Prima TV despre un posibil plan al PSD de a-i direcționa voturi, a răspuns: „E posibil ca ei să aibă un asemenea plan. Eu nu am nevoie de voturile lor.”⁸⁹ Nu există nicio probă că ar fi solicitat sau negociat acele voturi. Există însă faptul că, după anulare, Simion a făcut din „alegerile furate” și din reabilitarea lui Georgescu axa campaniei sale din 2025, inclusiv prin anunțul că l-ar propune prim-ministru, și că a declarat încrezător că „alegerile din România vor fi reluate, cum este firesc, începând cu turul al doilea”.⁹⁰ Un candidat care a beneficiat de o rețea de peste 27.000 de conturi false și de voturile dirijate ale adversarului a construit apoi un discurs în care singura fraudă din 2024 a fost anularea. Acesta este punctul în care beneficiul pasiv devine participare activă la narativul de diviziune.

Elena Lasconi și USR: propaganda de după ora 7

Am lăsat la urmă categoria cel mai des omisă, pentru că este și cea mai mică și pentru că omiterea ei ar transforma analiza într-un rechizitoriu de partid. Elena Lasconi (USR) și partidul ei nu apar în niciunul dintre documentele CSAT. Apar însă în registrul Poliției.

La 23 noiembrie 2024, după ora 7 dimineața, când campania se încheiase, Poliția Română a aplicat 119 sancțiuni pentru „continuarea propagandei electorale”: 82 de avertismente și 37 de amenzi.⁹¹ Ministerul Afacerilor Interne a raportat peste 300 de sesizări și trei dosare penale. Europa Liberă a documentat cazuri privind simpatizanți USR: în Lenauheim, județul Timiș, o femeie de 74 de ani a primit avertisment pentru distribuirea fotografiei unui pliant; în Brașov, un polițist a cerut telefonic unei mame să își convingă fiul să șteargă postări de pe TikTok; lângă Roman, polițiștii au venit la poarta mamei unui susținător din diaspora. Dominic Fritz a semnalat cazul unei femei dintr-o comună timișeană avertizată pentru o fotografie de promovare a Elenei Lasconi și a publicat el însuși o fotografie cu Lasconi, invocând campania parlamentară, încă deschisă. Suprapunerea celor două scrutine a permis această justificare, dar legalitatea unei postări depinde de conținutul ei, nu de eticheta pe care i-o pune autorul. Lasconi a publicat în ziua votului un apel la participare; un apel general la vot nu echivalează cu îndemnul de a vota un candidat, iar liderii PSD, PNL și AUR au făcut la fel.

USR a contestat intervențiile și a reclamat intimidare. Poliția a răspuns că sancțiunile au vizat simpatizanți ai mai multor formațiuni, unele chiar la sesizarea USR, și că Biroul Electoral Județean Argeș constatase că ministrul Justiției, Alina Gorghiu, încălcase legea printr-un mesaj pe Facebook.⁹²

În dosarul deschis de Cristian Terheș, soluționat prin Hotărârea nr. 30 din 2 decembrie 2024, Curtea Constituțională nu a analizat pe fond toate acuzațiile privind campania online, apreciind că nu fuseseră motivate suficient.⁹³ Aceasta nu înseamnă că a declarat legale toate postările. Separat, după renumărarea dispusă la 28 noiembrie, Curtea a infirmat acuzația unui transfer de voturi de la Ludovic Orban către Lasconi: corecturile din câteva secții fuseseră asumate de toți membrii birourilor electorale și nu au schimbat ierarhia. Pentru USR rămân, așadar, contravenții individuale ale unor simpatizanți, sancționate la momentul respectiv, și nimic din registrul finanțării ascunse sau al rețelelor coordonate.

Există însă o problemă reală, care nu a fost tratată ca atare în noiembrie 2024 și care a fost reglată abia pentru alegerile din mai 2025: continuarea campaniei după ora la care se închiseseră urnele în România. În 2024, secțiile din țară s-au închis duminică la ora 21, dar cele din străinătate funcționau după ora locală, astfel încât în Europa de Vest, în Canada și în Statele Unite se mai vota câteva ore, în unele locuri până spre dimineața zilei de luni, ora României. În acest interval, rezultatele exit-poll-urilor și apoi numărătoarea parțială erau deja publice, iar candidații, partidele și susținătorii lor au continuat să posteze apeluri către diaspora, cu mesaje precum „de votul vostru depinde viitorul țării”, în condițiile în care în țară orice propagandă era interzisă de sâmbătă dimineața.⁹⁴ Tabăra Lasconi a fost principala beneficiară a acestui decalaj, pentru că diaspora a fost cea care a răsturnat, în noaptea de 24 spre 25 noiembrie, ierarhia dintre ea și Ciolacu, și pentru că diaspora a putut vota știind deja cine are nevoie de voturi ca să intre în finală. Nu a fost o fraudă și nu a fost sancționată de nimeni; a fost o breșă a legii, exploatată de cine a putut. Statul a recunoscut-o implicit la 16 ianuarie 2025, când Guvernul a aprobat, la propunerea Autorității Electorale Permanente, ca pentru scrutinul din mai 2025 secțiile din străinătate să se închidă duminică la ora 21, ora României, tocmai pentru „a nu mai lăsa acel ecart de timp de influențare a votului”.⁹⁵ Lasconi a numit măsura „o discriminare și o încălcare gravă a dreptului de a vota” și a cerut sesizarea Curții Constituționale de către Avocatul Poporului.⁹⁶ Reacția spune ceva despre cât de confortabilă devenise breșa pentru cei pe care îi avantaja. Dincolo de acest episod, alte aspecte de nelegalitate privind USR nu au fost semnalate public. Asta nu înseamnă că nu există; înseamnă doar că nimeni nu le-a căutat cu aceeași atenție cu care au fost căutate la ceilalți.

O precizare și despre sacii cu voturi din Dolj, invocați adesea în același context. La renumărarea dispusă de Curte, Biroul Electoral Central a anunțat o situație pe care a numit-o „unică în țară”: sacii cu buletinele de la patru secții din Dolj, nr. 196 din Calafat, nr. 222 din Segarcea și nr. 442 și 444 din Plenița, comuna natală a lui Nicolae Ciucă, nu au fost găsiți la Prefectură, unde în locul lor se aflau alte materiale electorale; în total 2.113 voturi valabil exprimate nu au putut fi renumărate, iar pentru acele secții au rămas rezultatele inițiale.⁹⁷ Prefectul de Dolj a declarat că sacii „nu sunt identificați”, nu dispăruți, și unii membri ai biroului județean au refuzat să semneze procesele-verbale. Episodul este grav ca probă a dezordinii cu care a fost păstrat materialul electoral și nu a primit nici până astăzi o explicație oficială. Nu are însă nicio legătură cu USR: în secțiile respective, primele locuri le ocupau Ciolacu și Georgescu, iar ierarhia națională nu putea fi influențată de 2.113 voturi. Singura acuzație de numărătoare care a vizat tabăra Lasconi, transferul de voturi de la Orban, a fost verificată prin renumărare și infirmată de Curte.

Scara răspunderii

Dacă toți au trișat, de ce contează cine a trișat mai mult? Pentru că diferența este una de natură între a profita de slăbiciunile unui sistem și a-l submina.

Patru dintre candidați au adoptat forme de concurență neloială în interiorul sistemului: PSD a vrut un adversar comod, PNL a vrut vizibilitate înainte de termen, AUR și-a cumpărat comentarii false prin boți urmând strategia adoptată de Georgescu, iar după turul I le-a mutat pe candidatul adoptat, USR a avut campanie ilegală desfășurată în ziua turului I și mai ales după închiderea urnelor în România. Toate presupun că sistemul continuă să existe și că învingătorul va guverna în cadrul lui. Sunt grave, trebuie anchetate și sancționate, iar faptul că nu au fost este o rușine instituțională. Dar sunt grave în felul în care este gravă o fraudă fiscală, nu în felul în care este gravă o trădare.

Cazul Georgescu este diferit. El singur a încălcat simultan toate cele trei principii pe care Curtea Constituțională și-a întemeiat hotărârea: libertatea votului, egalitatea de șanse și transparența finanțării. Niciun alt candidat nu bifează toate trei. El singur a semnat personal un act fals: declarația de zero cheltuieli. Celelalte fapte pot fi atribuite unor susținători, consultanți sau necunoscuți; semnătura de pe declarația depusă la AEP este a lui. Operațiunea din jurul lui a fost o construcție de ani, nu o improvizație de campanie: canale Telegram din 2022, conturi din 2016, sesizări interne la TikTok din 2020, cererea către Frank Timiș din aprilie 2022. Nimeni altcineva nu a pregătit nimic comparabil. Și, decisiv: după ce Curtea a anulat alegerile, ceilalți candidați au acceptat decizia, oricât de tare au criticat-o, și au candidat din nou sau s-au retras. Georgescu s-a întâlnit a doua zi, în secret, cu omul care strângea un grup înarmat spre București, a comunicat informații false cu caracter alarmist și a îndemnat la continuarea votului într-un scrutin care nu mai exista. Asta susține rechizitoriul, iar instanța va decide. Dar faptele pentru care este judecat nu sunt fapte de campanie. Sunt fapte împotriva ordinii constituționale.

Aici se închide cercul cu democrația militantă. Testul german nu este „cine a încălcat mai multe reguli”, ci „cine urmărește să înlăture ordinea fundamentală liberal-democratică”. PSD, PNL, AUR și USR au trișat, fiecare la scara lui, ca să câștige în sistem. Georgescu a declarat deschis că sistemul este ilegitim, a refuzat să recunoască Curtea, a numit anularea „lovitură de stat formalizată” și, potrivit procurorilor, a discutat transformarea protestelor în violență. Pentru cei care spun că Georgescu a fost „creat și finanțat de români”, deci ingerința străină este un pretext: este în parte adevărat și complet irelevant pentru răspunderea lui. Candidatul care beneficiază de o operațiune ilegală, o cunoaște, o acoperă printr-o declarație falsă și apoi refuză verdictul instituției care o constată este răspunzător indiferent de pașaportul celor care au plătit. Faptul că banii și oamenii erau în mare parte români nu îl scuză; îl face vinovatul principal.

Partea a șaptea: Curtea Constituțională și legitima apărare a statului

Lovitura de stat nu a fost pe 6 decembrie

Din seara zilei de 6 decembrie 2024, formula „lovitură de stat” a fost folosită aproape exclusiv pentru a descrie decizia Curții Constituționale. Georgescu a numit-o „lovitură de stat formalizată”. Sute de mii de români au crezut sincer că nouă judecători le-au anulat votul din capriciu sau la comandă.

Această lectură inversează ordinea faptelor. O lovitură de stat este, în definiția ei clasică, preluarea sau păstrarea puterii prin ocolirea regulilor care guvernează transferul ei. În toamna lui 2024, regulile transferului puterii au fost ocolite de două ori, și de fiecare dată înainte de 6 decembrie. Prima dată, în perioada de dinaintea primului tur, când o operațiune pregătită de ani de zile a fost activată pentru a produce, prin finanțare ascunsă, publicitate deghizată și amplificare coordonată, un rezultat pe care formarea liberă a opiniei nu l-ar fi produs. A doua oară, cu ocazia primului tur, când partidele de guvernământ au dirijat voturile propriilor alegători către un adversar ales, iar platforma care domina spațiul informațional a refuzat să aplice o decizie a autorității electorale, lăsând promovarea unui candidat să continue în ziua votului. Rezultatul din 24 noiembrie a fost produsul acestor două ocoliri. Curtea nu a făcut decât să refuze să îl certifice.

Dacă acceptăm că votul este liber numai când formarea opiniei a fost liberă, atunci ceea ce a fost atacat în noiembrie 2024 nu a fost un candidat sau altul, ci mecanismul însuși prin care poporul român își exercită suveranitatea. Articolul 2 din Constituție spune că suveranitatea națională „aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte”. Un stat al cărui mecanism de constituire a organelor reprezentative este compromis se află în fața unei agresiuni, chiar dacă agresorul nu poartă uniformă. Iar un stat agresat are dreptul la legitimă apărare. În dreptul penal, legitima apărare presupune un atac material, direct, imediat și injust, și o ripostă proporțională. Transpuse în termeni constituționali: a existat un atac asupra caracterului liber al votului, el era în desfășurare, era contrar legii, iar riposta, reluarea alegerilor de la zero, cu aceleași reguli pentru toți, a fost cea mai puțin invazivă dintre cele posibile. Curtea nu a declarat un câștigător. Nu a interzis pe nimeni. A spus doar: se reia.

Ce a făcut, de fapt, Curtea

Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024 are patru pagini și 23 de paragrafe. A fost pronunțată în unanimitate, în temeiul articolului 146 litera f) din Constituție. Primul lucru pe care îl face Curtea este să refuze lectura îngustă a acestui text: atribuția de a veghea la respectarea procedurii „nu poate fi interpretată restrictiv” și nu poate fi „disociată de rolul Curții Constituționale în arhitectura constituțională, acela de garant al supremației Constituției”.⁹⁸

Constatarea centrală este la paragraful 5: procesul electoral „a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale și au nesocotit reglementările legale referitoare la finanțarea acesteia. Toate aceste aspecte au avut un efect convergent de desconsiderare a principiilor esențiale ale alegerilor democratice.”⁹⁹ Apoi Curtea desface această frază în trei piese, fiecare cu temei constituțional propriu.

Prima: votul liber exprimat, articolul 81. „În prezenta cauză, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformați prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia unul dintre candidați a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral și prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media. Manipularea votului a fost cu atât mai evidentă cu cât materialele electorale de promovare a unui candidat nu au purtat însemnele specifice publicității electorale conform Legii nr. 370/2004.”¹⁰⁰ A doua: egalitatea de șanse, articolul 37. Neregulile „au creat o inegalitate vădită între candidatul care a manipulat tehnologiile digitale și ceilalți candidați participanți în procesul electiv. Astfel, expunerea semnificativă a unui candidat a condus la reducerea direct proporțională a expunerii în media online a celorlalți candidați.”¹⁰¹ A treia: finanțarea. „Declarațiile depuse la Autoritatea Electorală Permanentă ale unuia dintre candidați referitoare la bugetul său de campanie, pe care l-a raportat ca fiind 0 lei, sunt în contradicție cu datele prezentate în «Notele de informare» [...] Or, este de notorietate că o campanie electorală presupune costuri și cheltuieli importante.”¹⁰²

Paragraful 16 merită o lectură atentă, pentru că el se referă la toți competitorii: „utilizarea tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale, atât de către candidați ori competitori electorali, cât și de către partide politice, susținători ori simpatizanții lor trebuie să fie transparentă”, iar folosirea unor asemenea practici „învestește autoritățile publice competente, potrivit legii, să verifice, să constate și, după caz, să sancționeze astfel de conduite”. Curtea a lăsat deschisă ușa pentru anchetarea PSD, PNL și AUR. Faptul că ușa a rămas în mare parte neîntrebuințată timp de doi ani nu este vina hotărârii.

Un precedent uitat: Hotărârea din 5 octombrie 2024

Decizia din 6 decembrie nu a venit din senin. Cu două luni înainte, la 5 octombrie 2024, aceeași Curte respinsese, prin Hotărârea nr. 2, candidatura Dianei Șoșoacă, pe care Biroul Electoral Central o admisese, reținând că declarațiile și conduita candidatei erau contrare valorilor constituționale pe care Președintele are datoria să le apere și că ea nu ar fi putut depune cu bună-credință jurământul prevăzut de articolul 82.¹⁰³ Decizia a fost controversată și criticată inclusiv de juriști care aveau să susțină anularea din decembrie. Dar ea a fixat, cu două luni înainte de criză, principiul pe care Curtea avea să îl aplice de două ori: loialitatea față de Constituție nu este o formalitate, ci o condiție de fond a accesului la funcția supremă în stat. Hotărârea nr. 7 din 11 martie 2025, care a confirmat excluderea lui Georgescu din cursa reluată, a citat explicit ambele hotărâri anterioare ca stabilind acest cadru. Cine vede în decembrie 2024 o improvizație trebuie să explice de ce aceeași Curte, cu aceeași compoziție, a raționat identic în octombrie 2024 și în martie 2025.

Ce fel de evaluare este aceasta

Aici trebuie înțeles rolul Curții Constituționale, pentru că multe dintre criticile aduse hotărârii pornesc de la o premisă greșită despre ce fel de instanță este ea. Curtea face o evaluare cu dimensiune politică, realizată într-un mecanism jurisdicțional. Dimensiunea politică a misiunii sale îi cere să înțeleagă consecințele pentru democrație, iar forma jurisdicțională o obligă să își justifice intervenția. Nu este o contradicție; este definiția jurisdicției constituționale.

Constituția este, în originea și finalitatea ei, un pact politic căruia i-am dat forță juridică supremă. Prin referendum am acceptat limitele puterii, drepturile pe care aceasta trebuie să le respecte și regulile după care ne putem schimba conducătorii. Majoritățile se schimbă, dar pactul face posibilă conviețuirea tuturor. Curtea Constituțională apără fix acest cadru, iar judecătorii săi au o altă misiune decât stabilirea vinovăției într-un proces. Ei evaluează dacă exercitarea puterii mai păstrează condițiile legitimității constituționale sau dacă mecanismul schimbării ei a fost fraudat. De aceea hotărârea nu numește niciun candidat și nu pronunță nicio vinovăție: nu acesta era obiectul ei. Obiectul era să răspundă la întrebarea dacă rezultatul din 24 noiembrie mai putea fi confirmat ca expresie a voinței libere a poporului. Curtea a răspuns că nu și a spus de ce, cu trimitere la fiecare articol din Constituție încălcat.

O asemenea evaluare cere și perspectiva politologului, a sociologului, a istoricului sau a specialistului în comunicare. Trebuie să înțelegi cum se formează voința colectivă, cum se distribuie puterea, cum funcționează influența și în ce condiții instituțiile își pot pierde capacitatea de a proteja libertatea. Un judecător care citește doar Legea 370/2004 va vedea câteva contravenții la afișaj. Un judecător care înțelege cum funcționează un algoritm de recomandare, ce înseamnă 25.000 de conturi activate simultan și cum se formează o opinie în două săptămâni pe o platformă care nu marchează conținutul politic va vedea altceva: un vot exprimat în condiții în care libertatea de a-și forma o opinie fusese compromisă pentru milioane de oameni.

Nu este o evaluare similară celei făcute de judecătorul de scaun într-un litigiu obișnuit. Obiectul ei depășește raportul juridic dintre părți: privește cadrul care permite întregii societăți să își soluționeze conflictele democratic. Tocmai de aceea, jurisdicția constituțională cere mai mult decât lectura regulilor; ea cere înțelegerea condițiilor în care acestea mai pot garanta libertatea.

Ce i se poate reproșa

Două lucruri, și amândouă țin de formă, nu de fond. Hotărârea este scurtă pentru greutatea deciziei și se sprijină pe documente de care Curtea „a luat act” fără procedură contradictorie, fără să audieze candidații și fără să verifice ea însăși sursele. Și a venit la patru zile după ce aceeași Curte validase turul întâi, ceea ce a hrănit percepția de improvizație, deși succesiunea se explică simplu: la 2 decembrie documentele erau clasificate și Curtea nu le avea; la 4 decembrie au fost declasificate; la 6 decembrie Curtea a decis. Amândouă reproșurile corespund standardelor formulate ulterior de Comisia de la Veneția și amândouă sunt întemeiate. Niciunul nu atinge însă constatarea de fond, pe care doi ani de documente publice au confirmat-o punct cu punct.

Partea a opta: Comisia de la Veneția și standardul european

La cererea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Comisia de la Veneția a emis la 27 ianuarie 2025 un raport urgent despre anularea alegerilor de către curțile constituționale, redactat de șase membri, între care Marta Cartabia, fosta președintă a Curții Constituționale italiene, Christoph Grabenwarter, președintele Curții Constituționale austriece, și Angelika Nussberger, fostă vicepreședintă a Curții Europene a Drepturilor Omului.¹⁰⁴ Raportul nu judecă România; stabilește standardul în raport cu care România poate fi judecată. Citez din traducerea în limba română a documentului.

Comisia a identificat de la început ce face cazul românesc special: Curtea „a acționat din oficiu pe baza unei dispoziții de competență largă”; decizia „se bazează pe interferența prin intermediul rețelelor sociale și utilizarea disfuncțională a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale”, astfel încât „deficiența nu este direct legată de procesul electoral propriu-zis, ci mai degrabă de faza pregătitoare a alegerilor și de influențele netransparente asupra alegătorilor”.¹⁰⁵ Este exact teza acestui articol, formulată de cea mai autorizată instanță consultativă a continentului.

Despre prag: „În viziunea Comisiei de la Veneția, în orice caz, pragul pentru anularea alegerilor ar trebui să fie unul ridicat și ar trebui să fie posibil doar dacă neregulile ridică îndoieli reale și obiective cu privire la veridicitatea rezultatului alegerilor. Cerința unei dovezi că rezultatele alegerilor au fost afectate ar stabili totuși un obstacol prea mare.”¹⁰⁶ Două lucruri rezultă de aici. Nu se cere proba că rezultatul ar fi fost altul; se cere îndoiala reală și obiectivă. Și, la paragraful 44: „invalidarea rezultatelor alegerilor poate fi fundamentată nu doar pe o singură încălcare a legii, ci pe mai multe nereguli de mică amploare care, împreună, duc la concluzia că alegerile nu reflectă corect voința alegătorilor”.¹⁰⁷ Formula Curții române despre „efectul convergent” al neregulilor este exact această evaluare cumulativă.

Despre cine poate vicia o alegere, Comisia respinge ideea că doar faptele candidaților contează: „interferența cu procesul electoral de către terțe părți care acționează din afară [«from outside» în original; traducerea românească conține aici o eroare] nu este mai puțin dăunătoare și poate avea aceleași (sau chiar mai severe) consecințe ca o încălcare a regulilor electorale de către candidați, partide politice și oficiali ai statului”.¹⁰⁸ Asta răspunde obiecției că Georgescu nu poate fi ținut răspunzător pentru ce au făcut alții în numele lui: pentru validitatea alegerii, nu contează cine a comandat rețeaua, ci dacă rețeaua a compromis libertatea votului.

Comisia a tras și o linie în favoarea candidaților, iar cazul românesc trece acest test: „Faptul că un candidat are succes în campania online și că utilizarea platformelor de socializare poate amplifica mesajul său dincolo de ceea ce era posibil cu media tipărite și difuzate, nu înseamnă că acesta a încălcat regulile privind cheltuielile și transparența campaniei și, astfel, a obținut un avantaj neloial.”¹⁰⁹ La București nu a fost sancționat succesul online. Au fost sancționate declarația de zero lei, publicitatea nemarcată și promovarea plătită după închiderea campaniei, toate încălcări ale unor legi existente.

Critica a fost severă și întemeiată: „astfel de decizii trebuie să indice precis încălcările și dovezile, și nu trebuie să se bazeze doar pe informații confidențiale (care pot fi utilizate doar ca informație contextuală), deoarece acest lucru nu ar garanta transparența și verificabilitatea necesară”.¹¹⁰ Și, la paragraful 69: puterea curților de a invalida alegerile din oficiu „trebuie să fie limitată la circumstanțe excepționale și reglementată clar, pentru a păstra încrederea alegătorilor în legitimitatea alegerilor”.¹¹¹ Curtea română a oferit o motivare, dar nu și o procedură contradictorie. Hotărârea a fost corectă pe fond și vulnerabilă pe formă, iar vulnerabilitatea de formă a fost exploatată din plin.

Comisia a indicat și drumul înainte. Norvegia a modificat Constituția în 2022 pentru ca parlamentul, cu două treimi, să poată ordona noi alegeri dacă atacuri cibernetice sau campanii de dezinformare au împiedicat o parte semnificativă a electoratului să voteze. „Se poate imagina atribuirea unor puteri similare pentru a gestiona urgențele electorale către instanțele constituționale, pe baza unor dovezi clare.”¹¹² România a avut un asemenea caz înainte să aibă o asemenea lege. La aproape doi ani după raport, legea încă nu există.

Partea a noua: München, 14 februarie 2025, și de ce România a avut dreptate

Ce spuseseră aliații înainte de München

Discursul lui Vance nu a fost prima reacție americană, ci a treia, și în contradicție cu primele două. La 4 decembrie 2024, în ziua declasificării, Departamentul de Stat a transmis, prin purtătorul de cuvânt Matthew Miller, că datele din raportul românesc „trebuie investigate pe deplin pentru a asigura integritatea procesului electoral al României” și a avertizat că orice schimbare a orientării occidentale a țării „ar avea efecte negative serioase asupra cooperării de securitate a SUA cu România”.¹¹³ A doua zi, la Consiliul Ministerial OSCE de la Malta, secretarul de stat Antony Blinken a spus că autoritățile române „au dezvăluit un efort rusesc de amploare și bine finanțat de a influența alegerile prezidențiale”, contrar standardelor OSCE.¹¹⁴ Ambasadoarea Statelor Unite la București, Kathleen Kavalec, a declarat în decembrie 2024 că fusese îngrijorată de „efortul Rusiei de a influența negativ alegerile și de a afecta rezultatul”, că „nimeni nu ar trebui să intervină în alegerile din România”, că „democrația românească trebuie să fie protejată” și că alegerile trebuie „reprogramate cât mai curând posibil”.¹¹⁵ Franța a reacționat în seara de 6 decembrie, prima dintre statele Uniunii: Ministerul Afacerilor Externe a declarat că „urmărește cu mare atenție desfășurarea procesului electoral din România”, că documentele declasificate arată „ingerințe din partea Rusiei, în special prin rețeaua TikTok”, și a cerut măsuri europene pentru a „consolida transparența platformei TikTok”.¹¹⁶ Două luni mai târziu, serviciul francez VIGINUM a publicat raportul său, iar Emmanuel Macron a inclus „manipulările alegerilor, cum s-a întâmplat în România” între amenințările ruse la adresa europenilor, spunând că decizia de anulare a fost dură, dar nu l-a surprins.¹¹⁷ Administrația americană care a cerut investigarea deplină a datelor și ambasadoarea care a cerut protejarea democrației românești au fost înlocuite, în ianuarie 2025, de una care avea să descrie aceleași date drept „suspiciuni fragile”. Datele nu se schimbaseră. Se schimbase Washingtonul.

Ce a spus vicepreședintele american

La 14 februarie 2025, la Conferința de Securitate de la München, vicepreședintele Statelor Unite, J.D. Vance, a folosit România drept exemplu central al tezei sale că amenințarea la adresa Europei vine „din interior”. Și a adăugat fraza care a făcut înconjurul lumii: „dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari de publicitate digitală dintr-o țară străină, atunci nu era foarte puternică de la bun început”.¹¹⁸

Discursul a fost primit cu entuziasm de opoziția suveranistă din România și cu stânjeneală de guvern.

Adevărul incomod, și cred că acesta este lucrul pe care Vance voia de fapt să îl spună: ar fi trebuit să fim pregătiți. Vance a avut dreptate că democrația românească nu era pregătită. Nu avea o lege care să acopere publicitatea politică online. Nu avea un mecanism prin care o decizie a Biroului Electoral Central să poată fi impusă unei platforme globale. Nu avea o procedură prin care informațiile serviciilor să ajungă la autoritățile electorale în timp util și într-o formă utilizabilă. Nu avea nici măcar obișnuința de a citi un buget de campanie de zero lei ca pe un semnal de alarmă, nu ca pe o curiozitate. Toate aceste lipsuri sunt reale, iar ele explică de ce o operațiune care fusese observată încă din 2020 a putut fi oprită abia după ce își atinsese scopul.

O democrație care descoperă că a fost atacată printr-o breșă pe care nu o cunoștea are două opțiuni: să certifice rezultatul atacului, pe motiv că nu a știut să îl prevină, sau să refuze certificarea și să închidă breșa. Prima opțiune înseamnă să recompensezi atacatorul pentru că a fost mai rapid decât legea. A doua înseamnă să recunoști că legea a rămas în urmă și să o aduci la zi fără a sacrifica, între timp, substanța pe care legea trebuia să o apere. Faptul că Germania de la Weimar nu avea articolul 21 nu a făcut legitimă preluarea puterii de către un partid care anunțase că vine „ca lupul în turma de oi”. A făcut doar ca nimeni să nu o poată opri la timp. România a ales a doua opțiune, și a ales-o înainte ca vreun standard internațional să îi spună cum. Standardul a venit după, prin raportul Comisiei de la Veneția din ianuarie 2025, și România s-a ridicat la el: prag înalt, nereguli care ridică îndoieli reale și obiective, decizie motivată pe încălcări ale unor legi existente, reluarea completă a alegerilor în loc de orice altă soluție. Un stat nepregătit, care a reacționat totuși conform standardelor pe care alții le-au scris abia după aceea, poate fi un exemplu pozitiv pentru orice altă democrație, cu condiția să își spună singur povestea. Pe aceasta nu a spus-o.

De ce este o poveste de succes

Anularea alegerilor din 6 decembrie 2024 este o poveste de succes a statului român. Nu pentru că a fost făcută perfect. A fost făcută târziu, scurt, fără procedură contradictorie și cu o comunicare publică dezastruoasă, care a lăsat un gol pe care l-a umplut imediat narativul advers. Este o poveste de succes pentru că, într-un moment în care nicio democrație din lume nu documentase încă, în termeni juridici, cum funcționează manipularea electorală prin algoritmi, și în care niciun manual nu spunea ce trebuie făcut, un stat nepregătit a avut curajul să ia decizia corectă și să o asume.

Gândiți-vă la alternativă. La 8 decembrie 2024, Călin Georgescu ar fi câștigat, foarte probabil, turul al doilea. Constantin Toma, un adversar politic al lui, spune că ar fi câștigat chiar și contra lui Ciolacu. Ar fi depus jurământul în fața unui Parlament în care partidul care îl susținea tocmai intrase cu 6,5%. Ar fi devenit comandantul forțelor armate și președintele CSAT, având acces la toate documentele pe care le-am citat în acest text, și la cele care nu au fost declasificate. În ziua a doua de mandat, omul cu care se întâlnise la Ciolpani ar fi fost primit la Cotroceni pe ușa din față. Și totul s-ar fi întâmplat cu respectarea formală a fiecărei reguli, exact ca în martie 1933.

În schimb, s-a întâmplat altceva. Alegerile au fost reluate de la zero, cu aceleași reguli pentru toți. Candidatul despre care instituțiile statului documentaseră că nu respectă condițiile de loialitate constituțională a fost exclus printr-o decizie motivată și contestabilă, pe care a contestat-o și a pierdut-o. Candidatul care a preluat steagul lui a ajuns în turul al doilea cu 41% și a pierdut cu 46,4% în fața unui matematician independent, într-un scrutin cu cea mai mare prezență la vot din ultimul sfert de secol și pe care nimeni, inclusiv învinsul, nu l-a contestat în instanță. Serviciile au fost obligate, pentru prima dată, să își arate public documentele. Platforma a fost pusă sub procedură de Comisia Europeană în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, o procedură care, oricât de lentă, nu ar fi existat fără cazul românesc.¹¹⁹ Un serviciu guvernamental francez a scris un raport despre România ca să își avertizeze propria țară. Comisia de la Veneția a scris, pornind de la România, primul standard european despre anularea alegerilor pentru manipulare digitală. Finanțatorul campaniei este în fața judecătorilor. Candidatul este în fața judecătorilor. Și, la doi ani distanță, un președinte ales cu o majoritate clară guvernează o țară în care, oricât de zgomotoasă ar fi, nicio forță politică nu mai contestă în stradă legitimitatea instituțiilor.

Niciunul dintre aceste rezultate nu era garantat la 6 decembrie 2024. Fiecare dintre ele a depins de o decizie luată de nouă oameni care știau că vor fi acuzați de lovitură de stat, de cel mai puternic aliat al țării, și care au luat-o totuși. Democrațiile europene care au avut alegeri în 2025 au știut, datorită României, la ce să se uite. Asta înseamnă să fii un exemplu.

Ce rămâne de făcut

Ce rămâne de făcut este mai puțin spectaculos decât anularea și mult mai important, pentru că de el depinde dacă succesul se repetă sau dacă a fost un accident fericit. Legea electorală trebuie să prevadă explicit, așa cum a cerut Comisia de la Veneția, condițiile și procedura în care o alegere poate fi invalidată pentru manipulare digitală, cu audiere publică și cu dreptul candidaților de a se apăra. Precampania și publicitatea politică online trebuie reglementate, iar Regulamentul european 2024/900 trebuie aplicat efectiv, cu autoritate de control și cu sancțiuni. Serviciile de informații trebuie să aibă o cale legală, rapidă și verificabilă de a transmite autorităților electorale ceea ce știu, înainte de vot, nu după. Anchetele privind PSD, PNL și AUR trebuie finalizate și publicate, pentru că o justiție care îl judecă doar pe Georgescu confirmă narativul că el a fost ales ca țap ispășitor, iar documentele arată că nu a fost singurul care a trișat, ci singurul care a trișat împotriva sistemului. Raportul complet despre anulare, promis de președintele Nicușor Dan, trebuie publicat cu toate probele care pot fi declasificate. Și Parchetul General trebuie să explice de ce sute de plângeri ale unor cetățeni au stat într-un dosar administrativ: chiar dacă plângerile sunt neîntemeiate, cetățeanul care nu primește un răspuns motivat devine cel mai bun alegător al următoarei operațiuni.

O notă personală

Am nevoie să spun și de ce am scris acest text. Sunt avocat, și în decembrie 2024 am fost printre cei care au susținut, public și în discuții cu colegi, că un asemenea demers nu se putea realiza: nici pe fond, pentru că nu vedeam cum o campanie pe o rețea socială, oricât de agresivă, poate vicia un vot exprimat corect în urnă, nici procedural, pentru că nu vedeam temeiul pe care Curtea să acționeze din oficiu, în afara unei contestații, la patru zile după ce validase rezultatul. Am greșit. Am greșit pentru că judecam cu instrumentele avocatului de litigii, care caută părțile, cererea și proba, și nu înțelegeam că obiectul evaluării constituționale era altul: nu cine a câștigat, ci dacă mai exista o competiție din care să rezulte un câștigător.

A meritat să revin asupra analizei mele inițiale, și o fac aici deschis, pentru că am văzut prea mulți juriști care au preferat să nu revină. Dar nu ar fi trebuit să fiu eu cea care face această cercetare. Nu ar fi trebuit să citesc documente, să întreb zeci de oameni, să compar rapoarte ale unei platforme chineze cu rechizitorii românești și cu un raport al unui serviciu francez ca să înțeleg ce s-a întâmplat în țara mea. Statul român avea obligația să vină cu aceste lămuriri, la timp, complet, într-o singură expunere pe care orice cetățean să o poată citi. A avut curajul deciziei și nu a avut curajul explicației. Prima jumătate a salvat alegerile. A doua jumătate, cea care lipsește, este motivul pentru care, la doi ani distanță, încă ne certăm despre ce a fost.

Epilog: votul trebuie apărat

Fiecare cetățean trebuie să înțeleagă un lucru simplu: votul lui nu este doar un drept pe care îl exercită, ci un bun pe care alții încearcă să îl folosească. Alegătorul PSD trimis să voteze Simion „ca să îl ajute pe Ciolacu”. Tânărul care a văzut în două săptămâni sute de clipuri cu un candidat pe care algoritmul i-l împingea pentru că 25.000 de conturi împingeau algoritmul. Femeia care a crezut că SRI și Brigada Antiteroristă îl susțin pe Georgescu pentru că așa scria pe un cont cu sigla lor. Influencerul care a citit un script despre „președintele ideal” fără să știe pentru cine. Niciunul dintre ei nu a votat liber, oricât de liber a simțit că votează. Dacă și-au bătut joc de votul tău, atunci un asemenea proces electoral nu trebuie menținut. Anularea nu a fost o pedeapsă aplicată alegătorilor, ci singura formă prin care votul lor putea fi restituit în condiții în care să însemne ceva.

Este adevărat, cel mai probabil s-a mai întâmplat. Voturi dirijate de organizații de partid, bani nedeclarați, campanii mascate: nimic din toate acestea nu a fost inventat în 2024. Dar faptul că o practică este veche nu o validează, și faptul că nu a fost sancționată înainte nu o face legală acum. Ce s-a schimbat în 2024 este scara și instrumentul: pentru prima dată, un algoritm care nu distinge conținutul politic de divertisment a permis ca o operațiune pregătită în ani să producă în două săptămâni un câștigător de tur. Partidele vechi au trișat cu metode vechi și au pierdut. Cel care a trișat cu metode noi a câștigat, până când o instituție a spus nu.

Pentru că asta este, până la urmă, miza. Nu 2024, ci următoarele alegeri. Narativul „alegerilor furate” funcționează astăzi exact așa cum nota SIE descria că funcționează propaganda rusă: divide societatea pe o linie care nu mai poate fi discutată cu argumente, radicalizează pe cei care se simt furați și oferă extremismului o cauză nobilă. Singurul antidot este clarificarea publică, cu documente, a ceea ce s-a întâmplat. Nu pentru a închide subiectul, ci pentru a putea merge mai departe de el. O democrație care nu știe să spună ce i s-a făcut nu știe nici să se apere. România, în decembrie 2024, a știut să se apere înainte să știe să spună. A venit vremea să învețe și să spună.

Contents

Prologue: twelve days

Part One: why democracy can be used against itself

A structural vulnerability

The German lesson: how Hitler came to power

Militant democracy

What links Weimar to Bucharest

Part Two: how an election is manipulated in 2024, explained for everyone

The algorithm is a DJ who does not know what he is playing

The theatre claque

The director in the wings

Advertising that does not say it is advertising

Money that leaves no trace

Part Three: Călin Georgescu and the anatomy of an operation

Layer 1: a candidate with a zero budget and a campaign worth hundreds of thousands of dollars

Layer 2: electoral advertising that does not say it is advertising

Layer 3: coordinated amplification from outside the platform

Layer 4: the false endorsement of state institutions

Layer 5: promotion after the end of the campaign, including on polling day

What was known beforehand

What followed after 6 December

Part Four: five notes, a single picture

Part Five: Russian interference, what it is and what it is not

OSINT: what can be seen from open sources

HUMINT: human sources

SIGINT and cyber: what can be seen in the network

FININT: following the money

Doctrine: what SIE says

How division is manufactured

Part Six: how the others pulled at the system

PSD and Marcel Ciolacu: the comfortable final

PNL and Nicolae Ciucă: the public money that ended up with the opponent

George Simion and AUR: the party’s own campaign that changed its beneficiary

Elena Lasconi and USR: propaganda after 7 a.m.

The ladder of responsibility

Part Seven: the Constitutional Court and the self-defence of the state

The coup did not happen on 6 December

What the Court actually did

A forgotten precedent: the decision of 5 October 2024

What kind of assessment this is

What it can be reproached for

Part Eight: the Venice Commission and the European standard

Part Nine: Munich, 14 February 2025, and why Romania was right

What the allies had said before Munich

What the American vice president said

Why it is a success story

What remains to be done

A personal note

Epilogue: the vote must be defended

Notes

Prologue: twelve days

On 24 November 2024, at 9 p.m., Romania’s polling stations closed without a single notable incident. The computer system monitoring turnout had worked in 19,919 polling stations, every tally sheet from the stations would reach the centralisation system, and the Special Telecommunications Service (STS) would report, a few days later, that it had identified no “malfunctions in the operation of the SIMPV, SICPV and prezenta.roaep.ro computer systems”.¹ Nobody stole ballot boxes. Nobody rewrote tally sheets. On paper, the election had been impeccable.

And yet, when the results appeared, the entire political class understood that something unprecedented had happened. An independent candidate, Călin Georgescu, whom the polls of 30 October to 5 November had put below 1%, was leading with 22.94%.² He had received 2,120,401 votes. In second place, with 1,772,500 votes (19.18%), stood Elena Lasconi (USR), who had overtaken the sitting prime minister, Marcel Ciolacu (PSD), the candidate of the country’s largest party, by 2,740 votes. George Simion (AUR) had obtained 13.86%, and Nicolae Ciucă (PNL) 8.79%.³

In the following twelve days, Romania went through the gravest constitutional crisis since the Revolution. On 28 November, the Supreme Council of National Defence (CSAT) convened, and in connection with that meeting five documents were drawn up by the Romanian Intelligence Service (SRI), the Foreign Intelligence Service (SIE), the Special Telecommunications Service and the General Directorate for Internal Protection (DGPI) of the Ministry of Internal Affairs. On the same day, the Constitutional Court (CCR) ordered a recount of all ballot papers. On 2 December, after the recount, the Court validated the first round and rejected the request for annulment lodged by one candidate. On 4 December, President Klaus Iohannis declassified the documents presented to the CSAT. On 6 December, with 50,000 Romanians in the diaspora having already voted in the second round, the Court annulled, unanimously, the entire electoral process.⁴

This text argues a thesis that will strike some as hard to accept and others as obvious: what happened in the autumn of 2024 was a coup d’état. Without tanks and without the seizure of public television, carried out on the occasion of the first round and in the period that preceded it, by hollowing out the mechanism through which Romanians choose their head of state. Several actors took part in this hollowing out, each in their own way and each for their own benefit. Only one carried it through to the end. And the annulment of the election by the Constitutional Court, presented in the street and in Munich as the coup d’état, was in reality the response to it: a form of self-defence by the state.

Let me say from the outset what “documented” means in the pages that follow. It means that there are official documents, findings published by platforms or verifiable statements by identified persons. It does not necessarily mean a final court judgment on anyone’s criminal liability. The trials are under way and the courts will decide. But a society cannot wait ten years of litigation to understand what happened to it, especially when that failure to understand is precisely what those who produced it are after.

Part One: why democracy can be used against itself

A structural vulnerability

Every political regime has a weakness of its own. Monarchy depends on the quality of the heir. Dictatorship depends on the loyalty of the army. Democracy has a weakness that no other regime has: its own mechanisms can be used to abolish it. One can respect the appearance of the vote and, at the same time, compromise the freedom from which the vote draws its legitimacy.

Think of a referendum organised correctly, with ballots, with observers, with a transparent count, but in which, for two weeks beforehand, the only information that reached the voters had been fabricated by one of the sides and distributed through a channel the other side could not use. Every vote in the ballot box would be authentic. The result would not be. The vote is a free act only if the formation of the opinion that precedes it was also free. The Constitutional Court said exactly this in December 2024: “The freedom of voters to form an opinion includes the right to be correctly informed before taking a decision.”⁵

This vulnerability is not a recent discovery. It was described, lived through and paid for with tens of millions of lives in the Europe of the last century, and the most instructive example remains Germany.

The German lesson: how Hitler came to power

There is a mistaken but widespread idea that Hitler took power by force. The truth is the opposite. His only attempted putsch, the one in Munich in November 1923, failed within a few hours and sent him to prison. There he drew the conclusion that would change history: power must not be taken against the Constitution, but through it.

The National Socialist Party obtained 2.6% in the elections of 1928. In September 1930, against the backdrop of the economic crisis, it leapt to 18.3%. In July 1932 it reached 37.3%, the largest party in the Reichstag, without ever holding a majority. On 30 January 1933, President Hindenburg appointed Hitler chancellor, in full legality, at the head of a coalition government in which the Nazis held only three of the eleven posts. On 27 February, the Reichstag burned. The next day, Hindenburg signed, under Article 48 of the Weimar Constitution, the Decree for the Protection of People and State, which suspended freedom of the press, freedom of assembly and the inviolability of the home. On 23 March 1933, the Reichstag, with the Communist deputies under arrest and the SA in the chamber, passed the Enabling Act by 444 votes to 94: the government could from now on legislate without parliament and even against the Constitution. Every step had a legal basis. The Weimar democracy was not overthrown; it was dismantled with its own instruments, piece by piece, by a party that never hid its intentions.

Joseph Goebbels had written it all, in black and white, five years earlier, in the party newspaper: “We enter the Reichstag in order to supply ourselves, from the arsenal of democracy, with its own weapons. We become Reichstag deputies in order to paralyse the Weimar spirit with its own support. [...] We come as enemies! As the wolf breaks into the flock of sheep, so we come.”⁶ Nobody could say they had not been warned. Weimar had the information. What it lacked was the mechanism by which the state could act on it.

Militant democracy

The German jurist Karl Loewenstein, a refugee in the United States, published in 1937 two articles that gave this problem a name: militant democracy.⁷ His thesis was simple and painful. A democracy that tolerates everything, including those who use its freedoms to destroy it, commits suicide while believing itself neutral. Fascism, Loewenstein wrote, must be understood as a technique for conquering power which exploits emotion in place of reason and which uses democratic legality as a Trojan horse. A technique cannot be fought with arguments, but with other techniques: the banning of anti-democratic parties, the limitation of propaganda, the protection of institutions against those who want to capture them.

After 1945, West Germany turned Loewenstein’s thesis into positive law. The Basic Law of 1949 was written by people who had seen with their own eyes how a republic collapses and who no longer wanted to leave anything to chance. Article 21, paragraph 2, provides that parties which, “by reason of their aims or the behaviour of their adherents, seek to undermine or abolish the free democratic basic order or to endanger the existence of the Federal Republic of Germany shall be unconstitutional”, and the Federal Constitutional Court rules on the question of unconstitutionality.⁸ Article 18 permits the forfeiture of fundamental rights by anyone who uses them “in order to combat the free democratic basic order”. Article 79, paragraph 3, known as the eternity clause, prohibits any constitutional amendment that would touch human dignity or the principles of the democratic and social state. And Article 20, paragraph 4, added in 1968, grants all Germans the right to resist anyone seeking to abolish this order, where no other remedy is available.⁹

The Karlsruhe court has applied these provisions twice. On 23 October 1952 it banned the Socialist Reich Party, the open successor of the NSDAP, which had reached 11% in Lower Saxony. On 17 August 1956 it banned the Communist Party of Germany. In the 1952 judgment, the court defined for the first time what the “free democratic basic order” means: respect for the human rights given concrete form in the Basic Law, the sovereignty of the people, the separation of powers, the accountability of the government, the lawfulness of administration, the independence of the judiciary, the multi-party principle and “equality of opportunity for all political parties”.¹⁰ Note the last element. In the German definition of democracy, equality of opportunity between competitors is not a detail of electoral procedure; it forms part of the core that the state has the right and the duty to defend.

The same Karlsruhe court has also shown the limit of this instrument. In January 2017 it refused to ban the NPD, a party it explicitly described as hostile to the Constitution, because it lacked the real strength to achieve its aims. Militant democracy is not a tool for eliminating inconvenient opponents; it is a measure proportionate to a concrete danger. This distinction will matter when we come to Romania.

What links Weimar to Bucharest

The comparison concerns the structure of the problem, not the persons. In both cases, the procedure preserved all the forms of legality while the power relations inside it drained it of its democratic meaning. In both cases, the signals existed in good time and were ignored or treated as folklore. In both cases, the principal actor openly announced that he did not recognise the legitimacy of the system in which he was running.

There is a single difference, and it is decisive. Weimar Germany had no institution with the express power to say “stop”. Romania has had, since 1991, a Constitutional Court which, under Article 146, letter f) of the Constitution, “shall ensure the observance of the procedure for the election of the President of Romania and shall confirm the results of the ballot”. It also has its own eternity clause: Article 152 places political pluralism, the independence of the judiciary and the republican form of government beyond any revision, and prohibits any revision that would suppress the fundamental rights and freedoms of citizens or the guarantees thereof.¹¹ Our Constitution therefore presupposes that Romanian democracy has the right to defend itself. The question in December 2024 was whether it also had the courage.

Part Two: how an election is manipulated in 2024, explained for everyone

Before turning to the documents, the mechanism must be explained. Many people of good faith still do not understand today what exactly was illegal about “being successful on TikTok”. The answer calls for a few comparisons.

The algorithm is a DJ who does not know what he is playing

On a platform like TikTok, nobody chooses what they see. An algorithm decides, for each user individually, which clip comes next, based on what has held the attention of other, similar users. The algorithm does not understand content. It measures reactions: how many seconds the clip was watched, how many comments it received, how many shares, how many likes, in how much time. A clip that receives thousands of comments in its first hour is deemed “interesting” and pushed to hundreds of thousands of people who never asked for it.

Imagine a blind and deaf DJ in an enormous club, who puts on the next track solely according to how loudly the room applauded the previous one. If in one corner of the room sit two hundred people paid to applaud frantically at a particular track, the DJ will play it again, and again, and again, for the whole room. The rest of the audience will believe the track is a hit, because they hear it everywhere. Nobody forced anyone to listen to it. And nobody chose it.

This is the meaning of a sentence in the SRI note that sounds technical and is in fact the essence of the whole story: “According to data obtained from TikTok, under normal circumstances the application’s algorithm should have identified the coordinated nature of Călin GEORGESCU’s campaign and restricted the activity associated with the accounts, which did not materialise.”¹²

The theatre claque

In the nineteenth century, Parisian theatres paid groups of spectators, known as the “claque”, to applaud, laugh or weep at the right moments, so that the rest of the house would follow. The claque did not falsify the play. It falsified the audience’s reaction to it, and in doing so falsified its success.

On TikTok, the claque is called “swarming”. The SRI note describes exactly that: “the dissemination of messages within the TikTok platform was carried out in swarms (swarming)”, and TikTok took the view that these were not bots but “coordinated volunteers” in a “mass guerilla political campaign”.¹³ The difference from a classic bot farm is important and explains why the platform did not react: the accounts were real, operated by real people, from different phones, with different IP addresses. What united them was the instruction received from elsewhere, not any technical infrastructure.

The director in the wings

Where was the instruction given? On Telegram, a messaging application the platform cannot see into. The SRI identified the “Propagator” channel, created on 15 June 2024, whose subscribers “received clear instructions on the manner in which the accounts were to act, recommendations on user behaviour on TikTok, and the messages that were to be promoted or distributed, in the sense of including specially chosen emoji and the candidate’s name in order to exploit TikTok’s algorithms. These were prepared in advance and uploaded instantly to TikTok.”¹⁴ Lessons in evasion were taught there too: “guidance on evading the TikTok platform’s verification mechanisms (screen recording and modifying content so that the platform perceives it as original content)”.¹⁵

The simplest comparison is with a puppet show in which the audience sees the puppets but sees neither the strings nor the hand that moves them. The puppets are the accounts. The strings are the instructions on Telegram. The hand remains, to a large extent, unknown even today. But the fact that we do not see the hand does not mean the puppets are dancing on their own.

Advertising that does not say it is advertising

Romanian law requires that every piece of electoral propaganda material bear the unique code of the candidate’s financial agent, precisely so that the voter knows that what they are seeing is advertising paid for by a competitor, not the spontaneous opinion of a fellow citizen.¹⁶ It is the same principle for which magazines print “advertorial” above a paid article and for which a doctor recommending a medicine on television must say whether he is paid by the manufacturer.

In the 2024 campaign, this principle was suspended de facto for a single candidate. The SRI: “Deliberately, some of them [the influencers] did not mark the advertising as paid, in order to avoid the posts being associated with those dedicated to electoral campaigns.”¹⁷ And the platform contributed: “Călin GEORGESCU benefited from preferential treatment on the TikTok platform, because the content he posted was not marked as belonging to a candidate, which favoured mass dissemination, the published videos not being officially associated with the electoral campaign.”¹⁸ The direct consequence, in the words of the same document: “his visibility grew preferentially in relation to the other candidates, whose posts were massively filtered, exponentially diminishing their online presence.” In other words, our blind DJ was playing the other candidates’ tracks at low volume, because they were labelled “political”, and Georgescu’s track at full volume, because it was labelled “entertainment”.

Money that leaves no trace

The last element is the financing. A campaign on the scale described above costs money. The question is how to pay hundreds of people without the payment showing up anywhere. The answer in 2024 was ingenious: through the monetisation functions of the platform itself. On TikTok, a viewer can send a creator who is streaming live virtual “gifts”, bought with real money, which the creator can convert back into cash. An account that sends gifts worth hundreds of thousands of dollars to influencers who, as it happens, all promote the same candidate appears in no campaign declaration. It appears only in the platform’s records.

This was the “bogpr” scheme, about which we will speak at length. It was supplemented by direct payments through intermediary platforms for micro-influencers, under which an influencer received a fixed sum for every 20,000 followers, on condition of posting content dictated by someone else, without knowing whom they were working for. The apt comparison is with an employer who pays day labourers through an intermediary, in cash, so that no employment contract appears anywhere. The day labourers are not guilty of having worked. But their work was used for something they were not told about.

None of these pieces is new in itself. What was new in 2024 was their combination on a scale that produced, within two weeks, a first-round winner out of a candidate polling below 1%. Let us now see what the mechanism looks like in the documents.

Part Three: Călin Georgescu and the anatomy of an operation

The documents declassified on 4 December 2024 describe, around the candidacy of Călin Georgescu, an operation with five layers. Two years of investigations, reports and indictments have confirmed each layer and added names, sums and dates to it. I take them one at a time, quoting directly from the documents presented to the Supreme Council of National Defence (CSAT), which I have read in their declassified form (a partial declassification, as far as I can tell).

Layer 1: a candidate with a zero budget and a campaign worth hundreds of thousands of dollars

The Romanian Intelligence Service (SRI) Note of 28 November records drily: “The candidate Călin GEORGESCU declared to the Romanian electoral authority (AEP) an electoral campaign budget of 0 lei, namely that he had spent no sum whatsoever within it.”¹⁹ Immediately afterwards, the same document describes the money: “The data held revealed the involvement of the TikTok account ‘bogpr’, used by the Romanian citizen Bogdan PEȘCHIR, in financing the promotion of Călin GEORGESCU on the social media platform. Using the ‘bogpr’ account, he made donations on TikTok of more than one million euros.” TikTok’s representatives, in their dialogue with the Romanian authorities on 28 November 2024, “confirmed the identity of the user ‘bogpr’ and stated that he had made payments worth 381,000 dollars, in the period 24.10-24.11.2024, to users of TikTok accounts involved in promoting the candidate Călin GEORGESCU, including after the date on which the electoral campaign ended. These constitute violations of TikTok’s policies and of Romanian electoral legislation.”²⁰

The Note adds a profile: Peșchir “displays a standard of living that does not correspond to the activities carried out through the company he owns”, a firm in Brașov set up in 2021, and had previously worked as a programmer at two Brașov companies “associated with the field of cryptocurrencies”, owned among others by a person with dual Romanian and South African citizenship.²¹

The correlation with the public record came in stages. Peșchir was detained and placed in pre-trial detention at the end of February 2025. On 9 October 2026, the Prosecutor General’s Office sent him to trial before the Brașov Court of First Instance for voter bribery, in continued form, with 874 material acts committed between 13 October and 27 November 2024.²² The prosecutors’ figures: 868 TikTok gifts worth 251,065 dollars, sent to 105 users of the platform, plus 6 cryptocurrency transfers worth 39,160 dollars, to two persons, 290,225 dollars in total. The mechanism, as the Prosecutor General’s Office describes it, had three levels: the recruitment of influencers with large audiences, followed by people interested in the electoral debates; the offering of gifts during live broadcasts to supporters and potential voters; and “the direct offering, by bank transfer, of sums of money” to persons who agreed to persuade those around them. The influencers received 390 lei for every 20,000 followers.²³

The sum in the indictment is smaller than the one in the SRI Note, which is normal: prosecutors retain only what they can prove act by act. The mechanism, however, is identical. And the same figure of 390 lei per 20,000 followers appears, a year and ten months earlier, in the Note of the General Directorate for Internal Protection (DGPI) presented to CSAT.²⁴ The services did not invent anything; they described, before the prosecutors proved.

Layer 2: electoral advertising that does not say it is advertising

SRI identified “an extensive network of public figures with high notoriety on the TikTok platform (influencers), through whom he promoted his campaign both directly (through public support for the candidate) and indirectly (through apparently neutral messages which nevertheless contained tags associated with the candidate, such as #echilibrușiverticalitate)”, with the specification that “intentionally, some of them did not mark the advertising as paid”.²⁵ The Note contains a “non-exhaustive” list of twelve influencer accounts.

DGPI quantified the phenomenon: the checks “validated the existence of an electoral campaign not labelled as such, in which, starting in November 2024, more than 100 influencers (who together counted more than 8 million active followers) were subjected to an action of manipulation regarding the identity of the candidate being promoted”.²⁶ Approximately 130 accounts disseminated clips with the hashtags #echilibrusiverticalitate, #prezidentiale2024 and #unliderpotrivitpentrumine, “the majority of posts of this type not being marked as paid advertisements”, with audiences of between 1,000 and 500,000 views per clip.²⁷ Who paid for this particular campaign we shall see in the chapter on the PNL. What matters here is that, whoever paid for it, its beneficiary was Georgescu, and the association with his name was made by a precise method: “An essential stage of the campaign aimed to associate the ideal presidential profile mentioned with the candidate Călin GEORGESCU, through a high number of comments specifying his name, made on every promotional video post.”²⁸

Layer 3: coordinated amplification from outside the platform

Here the documents are at their most detailed. The network “was initially formed of 25,000 accounts on the TikTok platform, which became very active two weeks before the date of the election”. Of these, “797 of the accounts which initially formed the support network had been created as far back as 2016. They had very low activity (1%) until 11.11.2024, the moment at which the entire network was activated at maximum capacity.”²⁹ The detail that rules out an ordinary bot network and points to professional organisation: “no common technical resources were used and no shared IP addresses (IP sharing) were observed. Concretely, the TikTok accounts in question had been allocated unique IP addresses, which denotes a mode of operation designed to hinder efforts to identify the scale of the network [...].”³⁰

On 28 November 2024, TikTok supplied the Romanian authorities with its own findings: the Telegram channel had been created on 15 June 2024 and had 3,755 subscribers “who were being instructed on distributing videos and posts and leaving comments, using certain hashtags, on the Facebook, YouTube and TikTok platforms”; 1,183 accounts had used the tag “#CG11” in all their clips; 76 accounts had been “created and used exclusively with the intention of posting promotional content”; 83 accounts had used an identical string of emoticons accompanied by the candidate’s name, leaving 2,912 comments, of which 23% were posted by Georgescu’s official account.³¹ The platform’s conclusions, reproduced in the SRI Note of 2 December, deserve to be quoted in full, because they are the assessment of a private company, not of a Romanian secret service: “the activity of the accounts would appear to have been coordinated by a state actor, which would have used an alternative communication channel for ‘rolling out’ the messages on the platform”; “it does not use bot farms on the platform, but operates more discreetly from outside, so as not to violate the platform’s terms of use”; “those involved in the promotion campaign of the person in question demonstrate a very good knowledge of TikTok’s security policies, and also have the know-how needed to circumvent them”; “behind it is a very good digital marketing firm”; “The growth of the accounts was not organic”.³²

Public confirmation came from three independent directions. The French service VIGINUM, the government agency for protection against foreign digital interference, published on 4 February 2025 a report on the Romanian case in which it identified the Telegram and Discord groups with instructions for creating apparently authentic content, the approximately 25,000 accounts activated before the election and the 73.2 million views of the hashtag #calingeorgescu in a single week, warning that the tactics could be replicated in France.³³ The TikTok platform published, on 6 December 2024, its own report recording the removal of a network of 78 accounts in Romania that was promoting Georgescu and of 11 accounts associated with the Russian outlet Sputnik which targeted Romania and Moldova.³⁴ And the Presidential Administration’s report of 3 October 2025, entitled “Analiză privind războiul hibrid derulat de Federația Rusă împotriva României” [Analysis of the hybrid war waged by the Russian Federation against Romania], added that two networks with more than 27,000 active accounts, created in 2022-2023, had been registered with e-mail addresses on the Russian domain rumbler.ru and had been activated the day before the election to post more than 2.1 million comments; the report does not specify whether these networks overlap with the one operated from Turkey which TikTok removed in December 2024 and January 2025.³⁵

Layer 4: the false endorsement of state institutions

“Subsequently, on the margins of the parliamentary elections of 1 December this year, dozens of TikTok accounts were noted which falsely used the SRI logo and the title of the Anti-Terrorist Brigade (BAT), and which displayed thousands of followers and more than 100,000 likes. Numerous images of the Romanian Police forces and of the BAT, taken from the public domain, were distributed on these accounts. In the comments, posts were identified praising SRI-BAT/the security institutions and supporting the candidate GEORGESCU, thereby falsely inducing the idea that the state institutions support him.”³⁶ It is the oldest propaganda technique in the world, adapted to the telephone screen: if the army is with him, he is with the strong. TikTok reported, on 6 December 2024, the removal of more than 1,100 accounts impersonating presidential candidates.³⁷

Layer 5: promotion after the end of the campaign, including on polling day

Here we enter the territory of the signals which the state had at its disposal before the vote and which, up to a point, it also used. On 20 November 2024, four days before the election, the Central Electoral Bureau (BEC) upheld a complaint previously rejected by the Ilfov County Electoral Bureau and ordered, by Decision no. 175D, “the removal of the electoral propaganda materials in the online environment depicting the candidate Călin Georgescu in the 2024 elections for the President of Romania, which do not contain the identification code of the financial agent”.³⁸ The decision was transmitted to TikTok through the Permanent Electoral Authority (AEP) on 21 November, at 8:00. The platform asked for the candidate’s financial agent code, which the AEP could not find in any post, because Georgescu had no declared expenditure and was therefore using no code. On 22 November, at 13:47, TikTok confirmed the “removal” of the posts “by blocking visual access to them from the territory of Romania, while they remained visible in other states and could be distributed”.³⁹

What followed is recorded unequivocally: “subsequent checks revealed that TikTok did not delete the electoral content as requested by the AEP, and it continued to be available to the public in Romania, even after the end of the electoral campaign, including on election day (aspects which contravene Romanian legislation)”.⁴⁰ The DGPI Note, which analysed the platform’s metrics, specifies that “no artificial amplification was identified [...] on the TIK-TOK platform until 24.11.2024, the explosion in the number of views, of the order of hundreds of millions, being recorded after 25.11.2024”.⁴¹ In other words, in the metrics, the great wave came after the first round, in the period between the two rounds, when the content should already have been deleted. And the “bogpr” payments continued, according to TikTok, “including after the date on which the electoral campaign ended”.

The candidate himself turned the BEC decision into campaign material. The same day, in a TikTok clip, he announced that he “had received a notification from the Central Electoral Bureau” forbidding him “any kind of post related to Călin Georgescu”, showed a bank statement with a zero balance and said he was running “the only campaign without financing”.⁴² The statement with a zero balance was genuine. The campaign without financing was a lie, and the documents show that it was a lie he knew about, because 23% of the comments with the string of emoticons identified by TikTok came from his official account.

What was known beforehand

The answer to the question “why was there no earlier intervention” begins with an uncomfortable finding: the signals existed, they were old and they were known.

First, the platform knew. The SRI Note contains a sentence that is often overlooked: “The first report to TikTok regarding the fact that a campaign promoting Călin GEORGESCU was being conducted in the TikTok environment was made in 2020, TikTok concluding in 2021 that this was suspicious activity.”⁴³ Four years before the election, the company had an internal file on a suspicious campaign in favour of a man who was not yet even a candidate.

Second, the infrastructure was old. “Some of the Telegram groups in which supporters of Călin GEORGESCU coalesced were created in September 2022. By way of example, the group Calin Georgescu - Proiect de tara was created, in which the candidate’s narrative was promoted, together with four other similar Telegram groups.”⁴⁴ The reserve accounts dated from 2016. The indictment of September 2025 added that on 27 April 2022 Georgescu asked Horațiu Potra to approach the businessman Frank Timiș for financing of 20 to 35 million dollars, in exchange for the promise of reopening the gold mines.⁴⁵ The operation was not improvised in two weeks; it was prepared over years and activated at the right moment.

Third, the electoral authorities were notified and reacted, but with the instruments of a law written for posters and leaflets. BEC Decision no. 175D was a correct signal, given in time, which ran into a platform that simulated compliance. The Minister of Digitalisation declared publicly, on 21 November, that the decision had been transmitted to the platforms and that they were removing the content. They were not removing it.

Fourth, the services knew and reported. The documents presented to CSAT on 28 November were not written in three days. The Foreign Intelligence Service (SIE) Note is an extract from a document of 28 November describing an assessment that had been under way for months. The SRI Note contains data from the dialogue with TikTok on 28 November, but also analyses of the network that take weeks. The legitimate question is not whether the state knew, but why knowledge did not turn into action before 24 November. The answer, to which we shall return in the final part, is that there was no legal instrument allowing any authority to stop, before the vote, a campaign which did not visibly breach anything that Romanian electoral law knew how to see.

What followed after 6 December

On 7 December 2024, the day after the annulment, between 10:51 and 12:01, Georgescu met Horațiu Potra at an equestrian centre in Ciolpani, Ilfov county. Potra, a former member of the French Foreign Legion and head of a mercenary company active in Africa, had organised a group of 21 people who were to reach Bucharest in 7 cars. On the night of 7 to 8 December, between 1:30 and 3:00, the police stopped the cars; in four of them were found knives, daggers, telescopic batons, pepper spray, axes, two pistols and 65 pyrotechnic articles of category F4, for professional use. According to the indictment, the aim was to turn the protests announced for 8 December into violence, and Georgescu is considered the “intellectual author” of the plan.⁴⁶

On 26 February 2025, Georgescu was brought to the Prosecutor General’s Office and charged with six offences, including incitement to actions against the constitutional order, false statements regarding the financing of the electoral campaign and his asset declarations, and supporting an organisation of an anti-Semitic character.⁴⁷ On 9 March 2025, the Central Electoral Bureau rejected his candidacy for the rerun elections, and on 11 March the Constitutional Court (CCR) confirmed this, by Decision no. 7, holding that loyalty to the Constitution and to democracy is a substantive condition of candidacy and that persons involved in the irregularities of 2024 cannot automatically be admitted to the new electoral process.⁴⁸ On 16 September 2025, the Prosecutor General’s Office sent him to trial, alongside Potra and 20 other defendants, for complicity in attempted actions against the constitutional order and communication of false information, accusing him also of having urged people to keep voting in an election that no longer existed.⁴⁹ The trial on the merits began on 9 September 2026 at the Bucharest Court of Appeal, and the next hearing is on 27 October 2026.⁵⁰

The public documents do not identify a single principal behind all these mechanisms and do not demonstrate that they all had the same leadership. What they demonstrate is something else: the candidate signed a declaration of zero expenditure while a paid, coordinated and long-prepared machine was operating around him; he used the BEC decision as proof of persecution instead of complying with it; and after the annulment of the elections he met in secret with the man who was organising an armed group bound for Bucharest.

Part Four: five notes, a single picture

The five documents presented to CSAT do not say the same thing and do not share the same tone, and anyone who reads them separately can reach opposite conclusions. Each service looked through its own window: SRI through TikTok and Telegram, SIE through Russian influence doctrine, the Special Telecommunications Service (STS) through the voting infrastructure, DGPI through the human networks around the candidate. Placed side by side, the windows give a coherent image precisely because they do not overlap.

The service with the greatest technical responsibility over the vote, STS, said plainly that the vote had not been touched. The annulment never rested on the idea of fraud in the count, however often this confusion has been repeated.

SRI and DGPI described concrete mechanisms, with figures, accounts and dates, and these mechanisms were later confirmed by a private platform with Chinese capital and its European headquarters in Ireland, by a French government service and by Romanian indictments. Anyone who says today that the annulment was based on “suspicions” must explain how the suspicions of 28 November 2024 became, one by one, bills of indictment.

SIE described the framework, not the deed: Russia wants this, this is how it proceeds, Romania is a target. Anyone who reads only the SIE Note will believe that the annulment was carried out on the basis of a geopolitical theory. Anyone who reads only the STS Note will believe that nothing happened. Read together, the five documents tell a simple story: nobody tampered with the ballot boxes because there was no need; the minds of those who went to the ballot boxes had already been tampered with.

Part Five: Russian interference, what it is and what it is not

Decision no. 32 of the Constitutional Court does not contain the word “Russia”. This needs saying, because a good part of the public debate, from Munich to the television studios of Bucharest, has been built on the opposite premise. The Court speaks of “the interference of state or non-state entities”⁵¹ and grounds its ruling on three breaches verifiable in domestic law: the vote was not freely expressed, because voters were misinformed through an unlabelled and abusively amplified campaign; equality of opportunity was destroyed, because the exposure of one candidate reduced, in direct proportion, the exposure of the others; the financing was illegal, because a declared budget of zero contradicts a campaign worth hundreds of thousands of dollars. None of these findings depends on the identity of whoever paid. If it were proved tomorrow that the entire operation had been financed exclusively by businessmen from Brașov, the basis of the annulment would remain intact. The Venice Commission correctly observed that “it appears that the Court also identified an attack on the sovereignty of the Romanian State because of the external influence on the electoral process”, but it said “it appears” precisely because the text of the decision does not assert it.⁵²

This does not mean that Russia is absent from the picture. It means that its role is different from the one attributed to it: operational context before 24 November and, after 6 December, the main engine of disinformation about the annulment. To understand how such an operation actually works, several disciplines of intelligence work must be laid over one another, because each sees something different.

OSINT: what can be seen from open sources

Here lies the greater part of the public evidence, which anyone, with patience and method, could have gathered. TikTok’s reports of 6 December 2024, 17 December 2024 and 7 January 2025 record: a network of 78 accounts in Romania that was promoting Georgescu; 11 accounts linked to Sputnik which targeted Romania and Moldova; the network operated from Turkey, favourable mainly to AUR and to a lesser extent to Georgescu, with 4,453 accounts and then a further 22,764 associated accounts, which posted comments through a “paid, third-party fake engagement provider”; more than 45 million fake likes prevented and 115,000 fake accounts removed from September to December 2024.⁵³ The VIGINUM report reconstructed the Telegram and Discord groups with instructions. The presidential report of October 2025 added the accounts created with e-mail addresses on the rumbler.ru domain and the 40 groups with approximately 1.3 million members that were spreading pro-Russian narratives.⁵⁴ Expert Forum and Public Record reconstructed the influencers’ scripts and the networks of fake accounts.

OSINT does not prove who gave the order. It proves the coordination, the timeline and the scale, and it proves them in a way that anyone can verify. It is, for that reason, the discipline on which the Romanian state’s public communication should have been based, and was not.

HUMINT: human sources

The DGPI Note speaks of “specific counter-intelligence activities” as a result of which “certain data were obtained revealing the intentions of certain persons on the territory of Romania [...] to initiate actions of a nature to affect the sovereignty of the Romanian state”, persons who had set themselves “the common objective of supporting the political efforts of the independent candidate Călin GEORGESCU to accede to the office of President of Romania”.⁵⁵ The passages containing names are anonymised in the declassified version. The indictment of September 2025 filled them in: Potra photographed in Moscow and at the Russian Embassy in Bucharest, Dubai-Moscow plane tickets and a hotel reservation in Moscow for 4-6 September 2024, links between certain defendants and Chechen military personnel.⁵⁶ HUMINT is the only discipline that can link an online network to a physical person and to an intention. It is also the hardest to show publicly without exposing the source, which is why the Venice Commission asked that confidential information be “used only as contextual information”.⁵⁷

SIGINT and cyber: what can be seen in the network

The SRI Note of 2 December describes the publication, on 24 November 2024, of access credentials associated with bec.ro, roaep.ro and registrulelectoral.ro “on cybercrime platforms of Russian origin, similar data also being identified on a private Telegram channel known for disseminating data exfiltrated from a great many states, with the exception of the Russian Federation”.⁵⁸ This is a classic attribution indicator in cybersecurity: Russian-speaking criminal infrastructure does not attack Russian targets, because that is how it survives. The more than 85,000 attacks, launched from more than 33 countries with “advanced anonymisation methods”, targeted the support systems of the electoral process, including the centralisation systems, but STS identified no compromise of SIMPV or SICPV, and SRI honestly specified that “we hold no certain data regarding the attacker or regarding any effect on the electoral process”.⁵⁹ The purpose of such an attack is not to change the result. It is to produce, on election night, the material for the narrative “the system was hacked, the result is false”, which can be used by whoever loses.

FININT: following the money

The “bogpr” payments through TikTok gifts, the cryptocurrency transfers, the Brașov firms associated with cryptocurrencies, the agency “FA Agency, of South African origin, which was offering the sum of 1,000 euros for the distribution of a video”,⁶⁰ the request to Frank Timiș. None of this leads directly to a Russian state budget. All of it, however, leads to the same conclusion: the money moved through channels chosen precisely so that it could not be traced, and whoever builds such channels knows that they are doing something they cannot declare.

Doctrine: what SIE says

The SIE Note describes the method, not the case, and that is precisely why it is valuable: it shows that what happened in Romania fits a pattern. “On the Kremlin’s orders, detailed sociological research was carried out on the target states (trends in public opinion, the political prospects of certain parties/candidates, measures taken by the authorities against foreign electoral interference) and the legislative framework of the target states was studied in order to identify gaps/vulnerabilities and to establish the capacity to respond.”⁶¹ “Moscow’s interest in increasing the chances of pro-Russian, far-right, anti-system candidates, ‘pacifists’ and representatives of nationalist movements persists.” The dissemination scheme “has remained decentralised”, through local pro-Russian satellites, clones of reputable websites, accounts, channels and troll networks on social media platforms.⁶² And, on Romania: “Romania is perceived by the decision-making centres in Moscow as an enemy (’unfriendly’) state”, and “We assess that Romania is a target for aggressive Russian hybrid actions, including cyberattacks and information leaks (hacks and leaks) and sabotage.”⁶³

The Romanian legislative gap was visible to anyone who looked for it: TikTok did not label candidates, electoral law had no instruments for online political advertising, and the European Regulation on the transparency of political advertising, adopted in March 2024, did not apply until October 2025.⁶⁴ Anyone who had studied “the legislative framework of the target states” knew that in Romania, in November 2024, a massive electoral campaign could be run on TikTok without any authority having the lever to stop it.

How division is manufactured

The operation did not end on 6 December 2024; it changed its objective. Until then, the target was a candidate. Since then, the target has been trust in institutions. The “stolen elections” narrative was taken up by the more than 600 criminal complaints against the annulment, of which 589 were listed as unresolved in an administrative file of the Prosecutor General’s Office at the date of a resolution of the Judicial Inspection in April 2026; only after a civic association lodged a complaint was a criminal investigation in rem opened, on 27 July 2026.⁶⁵

The mechanism is the one described by SIE for the Republic of Moldova: “techniques for adapting the manipulation of information according to demographic groups (e.g. nationalists, religious communities, the rural population, vulnerable citizens), with the help of viral videos and emotionally charged images used to provoke strong negative reactions”.⁶⁶ Society splits into two camps that no longer share the same factual reality. One believes that Russia chose the president; the other believes that “the system” stole him. Both are wrong, and in the space between them extremism grows. This is the national security problem that continues to this day, and it cannot be dealt with without a public clarification of the facts of 2024.

Part Six: how the others pulled at the system

An analysis that stopped at Călin Georgescu (independent) would be incomplete and, worse, unfair to the voters. Because in the autumn of 2024 there was not one actor who tried to defraud the meaning of the election but several, and the fact that their methods were older, smaller or less successful does not make them any less real. I take them in turn, in order of documented gravity, from the greatest to the smallest.

PSD and Marcel Ciolacu: the comfortable final

Marcel Ciolacu (PSD) did not build a hidden propaganda machine on the scale of the one around Georgescu. It did something older and more Romanian: it tried to choose its own opponent for the second round. The difference from a legitimate electoral strategy is that the party’s organisations were instructed to send their own voters to another candidate, without those voters knowing that they were being used as pieces in a calculation.

The evidence consists of verifiable statements by PSD leaders, not interpretations. On 3 January 2025, in a clip posted by Ciolacu himself on TikTok, Alfred Simonis, president of the Timiș County Council and one of the prime minister’s closest allies, told him: “Do you remember when you were telling the party that nobody should give votes to Simion [...] Let me tell you, we all did.”⁶⁷ Ciolacu later spoke of a joke, then, in February 2025, admitted half of it: “I have very good friends who told me: I voted for Simion thinking we were helping you”, adding that “nobody should have moved any vote” and that the scandal had been “one of the best political PR hits” of the campaign.⁶⁸ On 5 May 2025, the mayor of Buzău, Constantin Toma, one of the party’s longest-serving local leaders, said in public what everyone knew: “We were made to give votes for George Simion in November 2024, that is how it was, we have to say it.”⁶⁹

The full testimony came on 24 June 2026, in Toma’s interview with Sebastian Zachmann on Recorder’s programme Outsider Politic.⁷⁰ Toma described the mechanism with the precision of a man who was in the room: “we were summoned to Vila Lac, 33 organisations”, where Paul Stănescu, the party’s secretary general, asked them, in alphabetical order, to bring in votes for Simion: “You bring 300, you 500, you...” The message passed on to the mayors in Buzău was reportedly: “Marcel said this, I didn’t say it, I only passed it on.”⁷¹ The aim, in Toma’s account, was a Ciolacu-Simion final, on the model of Iliescu-Vadim in 2000, because internal polls showed Ciolacu beating Simion but not Elena Lasconi. Toma attributed the idea, cautiously (”that is what people say”), to the sociologist Marius Pieleanu, who denied it categorically and called the claim “a huge fake”. On the effect, Toma was blunt: “Which was idiocy.”

Asked whether the election would have been annulled in a Ciolacu-Georgescu final, Toma answered: “No! I think Călin Georgescu would have won. There was an incredible current. But the election would not have been annulled.”⁷² The governing party, then, regarded the election of the President as a problem in the arithmetic of the final.

Marcel Ciolacu knew. He knew of his own strategy, passed on in his name by the party’s secretary general to 33 organisations and confirmed by his closest collaborator in a clip he himself had posted. And he knew of the operation around Georgescu. Ciolacu was prime minister and, in that capacity, vice-president of the Supreme Council of National Defence (CSAT), the institution to which the five documents were presented on 28 November 2024.⁷³ He had under the government’s authority the Ministry of Internal Affairs, whose internal protection service had written the note on the 100 influencers and the paramilitary camps, and he took part, as vice-president of CSAT, in the coordination of the Special Telecommunications Service (STS), which handled the technical relationship with the Permanent Electoral Authority (AEP).⁷⁴ He had a minister of Digitalisation who announced, on 21 November, that the decision of the Central Electoral Bureau (BEC) had been transmitted to the platforms. He had a competitor, Nicolae Ciucă, who wrote publicly on the same day: “PSD is helping Simion once again, this time through BEC. They cannot conspire as much as we can vote!”⁷⁵ PSD’s strategy of pushing Simion into the final was therefore publicly known, from the mouth of the leader of the National Liberal Party (PNL), three days before the vote. A prime minister who steers his own party’s votes towards the sovereigntist candidate while the state’s services are documenting a manipulation operation in favour of the other sovereigntist candidate is not a surprised spectator but a player who miscalculated.

To this must be added the artificial online support: on 12 November 2024, Public Record identified 70 fake Facebook accounts and pages that praised Ciolacu in an organised fashion, with stolen or AI-generated profile photos and profiles of “journalists”, “doctors” or “entrepreneurs” who shared almost exclusively PSD posts.⁷⁶ The minister of Digitalisation, Bogdan Ivan, declared that Ciolacu’s team did not use trolls because they were “honest people”. The same minister would be, nine days later, the one publicly guaranteeing that TikTok was deleting Georgescu’s posts.

There remains the allegation of a second redirection, towards Georgescu. On 16 December 2024, the Save Romania Union (USR) deputy Emanuel Ungureanu stated that he had spoken with “several PSD mayors from Suceava and from Vrancea” who had reportedly told him that Social Democrat votes had been directed towards Georgescu and Simion.⁷⁷ It is an allegation with inside sources, and I record it as an allegation. What is established through Toma’s testimony is the redirection towards Simion. Whether in some counties the sovereigntist candidate to whom voters were being sent became, in the final days, Georgescu, because he was climbing in the polls and Simion was falling, remains a question that only an inquiry with witnesses can answer. No such inquiry has been conducted in two years.

A point of vocabulary. “Giving votes” means here steering one’s own supporters towards another candidate. It does not mean physically moving ballot papers or falsifying the tabulation, and the STS report rules out anything of the kind. It is nonetheless a form of vote manipulation: the PSD voter who voted for Simion “thinking he was helping Ciolacu” did not express a political preference but carried out an instruction on the basis of a false premise. The concrete result: Simion took 13.86%, Lasconi entered the second round 2,740 votes ahead of Ciolacu, and PSD was left, for the first time in its post-1989 history, without a candidate in the presidential final.

PNL and Nicolae Ciucă: the public money that ended up with the opponent

The case of Nicolae Ciucă (PNL) is the most ironic in the whole picture: the party paid, out of its state subsidy, for a campaign that ended up promoting the candidate who knocked its own candidate out of the race. There are four distinct components and they must be kept separate.

The first is the promotion before the official campaign. Between May and September 2024, PNL spent almost 2.5 million euros on 400 billboards with 762 faces to promote Nicolae Ciucă’s book, printed in 3,000 copies, at a printing cost of 23,659 euros.⁷⁸ The ratio between the print run and the billboard budget shows what was being promoted: a candidate, months before the law allowed campaigning and therefore outside any spending ceiling. The existence of the expenditure is documented through the data reported to AEP. Its classification as a breach of electoral law is a separate matter, because Romanian law does not regulate the pre-campaign period. It is precisely this gap that is one of the “breaches” which the SIE note says foreign operations look for and find.

The second component is the Kensington-FameUp campaign, the one that produced the hashtag #echilibrusiverticalitate. In December 2024, ANAF established, at the request of AEP, that the money for this campaign had come from PNL. According to the Snoop investigation, Kensington Communication, the firm hired by PNL, paid the FameUp platform in three instalments, in September and October 2024, more than half a million lei, and PNL paid Kensington 1,017,098 lei on 6 November 2024.⁷⁹ More than 100 influencers, through roughly 130 accounts, took up a script about the “ideal president”, without naming Georgescu, using the characterisations he applied to himself; in the comments, anonymous accounts added his name. The DGPI note describes exactly this mechanism and compares it with the Russian campaign in Ukraine: “the information campaign «Echilibru și Verticalitate» is identical to the campaign «Frate lângă Frate» carried out by the Russian Federation in Ukraine, both being conducted through the manipulation of legitimate micro-influencers”.⁸⁰ DGPI again: “Most of the influencers did not know that they were promoting a particular candidate”, and after they found out, only 51 kept their content up.⁸¹

Kensington maintained that the hashtag commissioned was #echilibrusiseriozitate, that it had been changed on the FameUp platform without its involvement and that “the form generated by Kensington Communication underwent some modifications, which do not belong to our team”; it announced a criminal complaint. FameUp declared that it “has no and has never had any kind of collaboration with the person Călin Georgescu”.⁸² The funding and the result favourable to another candidate do not, on their own, demonstrate an intention on PNL’s part to promote Georgescu. They do, however, demonstrate two serious things. First: a governing party financed, with public money, an electoral campaign disguised as “civic awareness”, not marked as such, which is to say exactly the type of hidden advertising for which Georgescu would be sanctioned. Second: the subcontracting chain was so opaque that not even the payer knew, or claims not to have known, what it was buying. A campaign paid for by a party which can be diverted on its way to the public, without anyone noticing, in favour of a candidate about whom the state’s services were writing at that very moment that he was being promoted through a Russian method, is, by construction, a national security vulnerability. And it is a vulnerability that PNL created and paid for.

The judicial epilogue of this financing came as I was finishing this text. On 15 October 2026, the High Court of Cassation and Justice (ÎCCJ) dismissed PNL’s appeal in its case against the Permanent Electoral Authority as unfounded and made final the party’s obligation to return to the state budget 14,117,378.04 lei, roughly 2.8 million euros, of the money from Nicolae Ciucă’s campaign.⁸³ The history of the case is worth summarising, because it shows how the control of public money in a campaign works. AEP had reimbursed PNL, on 19 December 2024, before its audit was complete, 17,650,605.51 lei. By Decision no. 128/SC of 7 May 2025, after the audit, it found that 14,109,587.59 lei represented campaign expenses paid out of the state budget subsidy, which Law 334/2006 prohibits it from reimbursing a second time, and asked for the money back. Among the invoices in the annex to the decision is the one for more than a million lei to Kensington Communications, the firm behind the #echilibrusiverticalitate campaign. PNL argued that an emergency ordinance from 2024 allowed it “the full reimbursement of expenses” regardless of their source, sued AEP on 12 August 2025, lost at the Bucharest Court of Appeal on 19 November 2025 (”Dismisses the claim as unfounded”) and lost definitively at the High Court. It must be said exactly what this ruling established and what it did not. It did not establish that the services were not provided or that the invoices are fictitious, and the ground for restitution is the public source of the money, not the diversion of the campaign towards Georgescu. It did establish, however, that the party tried to collect twice from public money for a campaign part of which promoted the opponent’s candidate, that it pressed this claim in court for fourteen months and that it lost at every level. For a party that received a state subsidy in order to do politics, not in order to be paid twice for a campaign that knocked it out of the final, it is a sufficiently clear verdict.

The third component is small but telling: on 6 December 2024 TikTok reported a network of 21 accounts, operated from Romania, with fictitious personas promoting Ciucă and PNL.⁸⁴ The platform did not publicly attribute the commission to the party’s leadership, and the network had only 123 followers in total. Its existence shows, however, that the method of fake accounts was being used by all the major camps, not just one.

The fourth component is the alleged steering of Liberal voters towards Georgescu. There were such allegations and public interpretations. Kelemen Hunor said on Europa FM, in January 2025, that PSD and PNL had taken “wrong decisions” and that he remained “perplexed” by their strategy in 2024, but his concrete reference to PNL is the Kensington case.⁸⁵ I have found in the verified sources no evidence comparable to the Simonis and Toma statements about PSD. For PNL, the documented responsibility is that of the money, not of the order.

There remains the question that the documents do not ask but that politics imposes: whom did Ciucă’s collapse serve? My answer, and I present it as a political reading of the facts, not as a documented finding, is that it served the man who took over the party the next day. Nicolae Ciucă was a weak candidate, consistently polling below 10% and finishing fifth with 8.79%, with no real chance of reaching the final. On 25 November 2024, less than twenty-four hours after the polls closed, Ciucă resigned as PNL leader, the old leadership was dissolved, and Ilie Bolojan was confirmed as interim president the same evening.⁸⁶ The evening before, Bolojan had declared that “the party’s strategists must take responsibility”. The following month he became president of the Senate, in February 2025 interim president of Romania, in June 2025 prime minister. The disastrous result of the PNL candidate, obtained while the party’s money was promoting, through Kensington, another candidate, opened up for Bolojan, in a single night, the road to every office he has held since. There is no public document linking Bolojan to the Kensington contract, commissioned by the Ciucă-Bode leadership, and I do not claim that one exists. I claim something simpler: when a campaign paid for by a party ends up knocking that party’s candidate out of the race, and the immediate political beneficiary is the wing that was contesting the candidate, the question “who had an interest in the process being diverted” must be asked inside the party too, not only outside it. That nobody in PNL has asked in two years for an internal inquiry into how the party’s money came to promote Georgescu is, in itself, an answer.

George Simion and AUR: the party’s own campaign that changed its beneficiary

For George Simion (AUR), the public record contains a large-scale operation. On 17 December 2024, TikTok announced the removal of a network operated from Turkey, with 4,453 accounts and 8,841 followers, which targeted Romanian audiences and “primarily promoted the AUR party and, to a lesser extent, the independent candidate Călin Georgescu”. On 7 January 2025, the platform reported that it had blocked a further 22,764 accounts linked to the same network, with an average of three followers per account, which used “fake personas to post comments related to the Romanian elections, rather than videos”. TikTok’s conclusion: “a third-party fake engagement vendor was paid to post these comments”, and “the identity and location of the individual or individuals who coordinated this activity are unknown”.⁸⁷

This is, numerically, the largest network of fake accounts identified by the platform in the Romanian elections, larger than the one documented around Georgescu. The pattern is the same as the one around Georgescu: comments, not content; volume, not audience; a paid intermediary who breaks the chain of attribution. That both sovereigntist candidates benefited from the same network is not a coincidence, and my reading is as follows. The network from Turkey was not a gift received from strangers; it was AUR’s own campaign, bought from a fake engagement vendor, just as TikTok found. The chronology shows it. The network “primarily” promoted AUR in the period before the first round, when Simion was the candidate. On the evening of 24 November, when it became clear that he would not reach the final, Simion announced that he would support “the candidate running against Marcel Ciolacu” and declared himself “very happy that Romanians have chosen a sovereigntist”.⁸⁸ Between the two rounds lay the parliamentary elections of 1 December, and for AUR the real stake had shifted there: to capitalise on the sovereigntist wave that Georgescu had produced. The comment network was turned, in this second phase, towards Georgescu, and the additional 22,764 accounts that TikTok blocked between 15 and 30 December are the trace of this reallocation. AUR won roughly 18% of the vote on 1 December 2024, almost double its 2020 result, and became the second-largest force in Parliament. The platform says it does not know the identity of whoever coordinated the network, and I cannot prove the contract. But a party that buys fake comments for its own candidate and then redirects them to the candidate it has adopted, in order to raise its score in the parliamentary elections, is not the passive beneficiary of a foreign operation. It is its operator.

To this must be added the advantage received from PSD. Here too Simion knew, a month before the vote: on 26 October 2024, asked on Prima TV about a possible PSD plan to steer votes his way, he replied: “It is possible that they have such a plan. I do not need their votes.”⁸⁹ There is no evidence that he solicited or negotiated those votes. There is, however, the fact that, after the annulment, Simion made the “stolen election” and the rehabilitation of Georgescu the axis of his 2025 campaign, including through the announcement that he would nominate him prime minister, and that he declared himself confident that “the elections in Romania will be resumed, as is natural, starting with the second round”.⁹⁰ A candidate who benefited from a network of more than 27,000 fake accounts and from the steered votes of his opponent then built a narrative in which the only fraud of 2024 was the annulment. This is the point at which passive benefit becomes active participation in the narrative of division.

Elena Lasconi and USR: propaganda after 7 a.m.

I have left for last the category most often omitted, because it is also the smallest and because omitting it would turn the analysis into a party indictment. Elena Lasconi (USR) and her party appear in none of the CSAT documents. They do appear, however, in the Police register.

On 23 November 2024, after 7 a.m., when the campaign had ended, the Romanian Police imposed 119 sanctions for “continuing electoral propaganda”: 82 warnings and 37 fines.⁹¹ The Ministry of Internal Affairs reported more than 300 complaints and three criminal files. Europa Liberă documented cases involving USR supporters: in Lenauheim, Timiș county, a 74-year-old woman received a warning for sharing a photograph of a leaflet; in Brașov, a police officer asked a mother by telephone to persuade her son to delete posts from TikTok; near Roman, police officers came to the gate of the mother of a supporter living in the diaspora. Dominic Fritz flagged the case of a woman from a commune in Timiș warned over a photograph promoting Elena Lasconi and himself published a photograph with Lasconi, invoking the parliamentary campaign, which was still open. The overlap of the two ballots made this justification possible, but the legality of a post depends on its content, not on the label its author attaches to it. Lasconi published on polling day an appeal to turn out; a general appeal to vote is not the same as an exhortation to vote for a candidate, and the leaders of PSD, PNL and AUR did the same.

USR contested the interventions and complained of intimidation. The Police replied that the sanctions had targeted supporters of several parties, some of them at USR’s own complaint, and that the Argeș County Electoral Bureau had found that the minister of Justice, Alina Gorghiu, had broken the law through a Facebook message.⁹²

In the case brought by Cristian Terheș, settled by Ruling no. 30 of 2 December 2024, the Constitutional Court (CCR) did not examine on the merits all the allegations concerning the online campaign, considering that they had not been sufficiently reasoned.⁹³ This does not mean that it declared all the posts legal. Separately, after the recount ordered on 28 November, the Court dismissed the allegation of a transfer of votes from Ludovic Orban to Lasconi: the corrections in a few polling stations had been endorsed by all the members of the electoral bureaus and did not change the ranking. For USR, then, what remains are individual offences by some supporters, sanctioned at the time, and nothing from the register of hidden financing or coordinated networks.

There is, however, a real problem, which was not treated as such in November 2024 and which was fixed only for the elections of May 2025: the continuation of the campaign after the hour at which the polls had closed in Romania. In 2024, polling stations in the country closed on Sunday at 9 p.m., but those abroad operated on local time, so that in Western Europe, Canada and the United States voting went on for several more hours, in some places until towards the morning of Monday, Romanian time. In this interval, the exit poll results and then the partial count were already public, and the candidates, the parties and their supporters went on posting appeals to the diaspora, with messages such as “the future of the country depends on your vote”, at a time when in the country any propaganda had been banned since Saturday morning.⁹⁴ The Lasconi camp was the main beneficiary of this time lag, because it was the diaspora that overturned, in the night of 24 to 25 November, the ranking between her and Ciolacu, and because the diaspora was able to vote already knowing who needed the votes to reach the final. It was not a fraud and it was sanctioned by no one; it was a gap in the law, exploited by whoever could. The state acknowledged it implicitly on 16 January 2025, when the Government approved, on the proposal of the Permanent Electoral Authority, that for the May 2025 ballot polling stations abroad would close on Sunday at 9 p.m., Romanian time, precisely in order “no longer to leave that window of time for influencing the vote”.⁹⁵ Lasconi called the measure “discrimination and a serious violation of the right to vote” and asked the Ombudsman to refer it to the Constitutional Court.⁹⁶ The reaction says something about how comfortable the gap had become for those it favoured. Beyond this episode, no other matters of illegality concerning USR have been publicly flagged. That does not mean they do not exist; it means only that nobody has looked for them with the same attention with which they were looked for in the others.

A clarification, too, about the sacks of ballots from Dolj, often invoked in the same context. During the recount ordered by the Court, the Central Electoral Bureau announced a situation it called “unique in the country”: the sacks of ballot papers from four polling stations in Dolj, no. 196 in Calafat, no. 222 in Segarcea and nos. 442 and 444 in Plenița, Nicolae Ciucă’s native commune, were not found at the Prefecture, where other electoral materials lay in their place; in total 2,113 validly cast votes could not be recounted, and for those stations the initial results stood.⁹⁷ The prefect of Dolj declared that the sacks were “not identified”, not missing, and some members of the county bureau refused to sign the minutes. The episode is serious as evidence of the disorder with which the electoral material was kept, and it has not received an official explanation to this day. It has, however, nothing to do with USR: in the polling stations in question, the top places were held by Ciolacu and Georgescu, and the national ranking could not have been affected by 2,113 votes. The only counting allegation that targeted the Lasconi camp, the transfer of votes from Orban, was checked by recount and dismissed by the Court.

The ladder of responsibility

If everyone cheated, why does it matter who cheated more? Because the difference is one of kind between profiting from the weaknesses of a system and undermining it.

Four of the candidates adopted forms of unfair competition within the system: PSD wanted a comfortable opponent, PNL wanted visibility ahead of time, AUR bought itself fake comments through bots, following the strategy adopted by Georgescu, and after the first round moved them onto its adopted candidate, and USR ran an illegal campaign on the day of the first round and above all after the polls had closed in Romania. All of them presuppose that the system continues to exist and that the winner will govern within it. They are serious, they must be investigated and sanctioned, and the fact that they have not been is an institutional disgrace. But they are serious in the way that tax fraud is serious, not in the way that treason is serious.

The Georgescu case is different. He alone simultaneously violated all three principles on which the Constitutional Court founded its ruling: freedom of the vote, equality of opportunity and transparency of financing. No other candidate ticks all three. He alone personally signed a false document: the declaration of zero expenses. The other acts can be attributed to supporters, consultants or unknown persons; the signature on the declaration filed with AEP is his. The operation around him was a construction of years, not a campaign improvisation: Telegram channels from 2022, accounts from 2016, internal flags at TikTok from 2020, the request to Frank Timiș from April 2022. Nobody else prepared anything comparable. And, decisively: after the Court annulled the election, the other candidates accepted the decision, however harshly they criticised it, and ran again or withdrew. Georgescu met the next day, in secret, with the man who was gathering an armed group towards Bucharest, communicated false information of an alarmist nature and called for voting to continue in a ballot that no longer existed. That is what the indictment maintains, and the court will decide. But the acts for which he is being tried are not campaign acts. They are acts against the constitutional order.

Here the circle closes with militant democracy. The German test is not “who broke more rules” but “who seeks to remove the free democratic basic order”. PSD, PNL, AUR and USR cheated, each on its own scale, in order to win within the system. Georgescu openly declared that the system is illegitimate, refused to recognise the Court, called the annulment a “formalised coup d’état” and, according to the prosecutors, discussed turning the protests into violence. For those who say that Georgescu was “created and financed by Romanians”, so that foreign interference is a pretext: that is partly true and completely irrelevant to his responsibility. The candidate who benefits from an illegal operation, knows of it, covers it with a false declaration and then refuses the verdict of the institution that establishes it is responsible regardless of the passports of those who paid. The fact that the money and the people were largely Romanian does not excuse him; it makes him the principal culprit.

Part Seven: the Constitutional Court and the self-defence of the state

The coup did not happen on 6 December

From the evening of 6 December 2024, the phrase “coup d’état” was used almost exclusively to describe the decision of the Constitutional Court (CCR). Georgescu called it a “formalised coup d’état”. Hundreds of thousands of Romanians sincerely believed that nine judges had annulled their vote on a whim or on command.

This reading inverts the order of the facts. A coup d’état is, in its classic definition, the seizure or retention of power by circumventing the rules that govern its transfer. In the autumn of 2024, the rules governing the transfer of power were circumvented twice, and on both occasions before 6 December. The first time was in the period before the first round, when an operation prepared over years was activated to produce, through hidden funding, disguised advertising and coordinated amplification, a result that the free formation of opinion would not have produced. The second time was on the occasion of the first round itself, when the governing parties steered the votes of their own supporters towards a chosen adversary, and the platform that dominated the information space refused to apply a decision of the electoral authority, allowing the promotion of a candidate to continue on polling day. The result of 24 November was the product of these two circumventions. All the Court did was refuse to certify it.

If we accept that a vote is free only when the formation of opinion has been free, then what came under attack in November 2024 was not one candidate or another, but the very mechanism through which the Romanian people exercises its sovereignty. Article 2 of the Constitution states that national sovereignty “belongs to the Romanian people, who exercise it through their representative bodies, constituted by free, periodic and fair elections”. A state whose mechanism for constituting its representative bodies has been compromised is facing an aggression, even if the aggressor wears no uniform. And a state under aggression has the right to self-defence. In criminal law, self-defence (legitimate defence) presupposes an attack that is material, direct, immediate and unjust, and a proportionate response. Transposed into constitutional terms: there was an attack on the free character of the vote, it was ongoing, it was contrary to the law, and the response, rerunning the elections from scratch, with the same rules for everyone, was the least invasive of those available. The Court did not declare a winner. It did not ban anyone. It simply said: we start again.

What the Court actually did

Decision no. 32 of 6 December 2024 runs to four pages and 23 paragraphs. It was handed down unanimously, on the basis of Article 146(f) of the Constitution. The first thing the Court does is to reject a narrow reading of that text: the power to oversee compliance with the procedure “cannot be interpreted restrictively” and cannot be “dissociated from the role of the Constitutional Court in the constitutional architecture, that of guarantor of the supremacy of the Constitution”.⁹⁸

The central finding is at paragraph 5: the electoral process “was vitiated throughout its duration and at all its stages by multiple irregularities and breaches of electoral legislation which distorted the free and fair character of the vote cast by citizens and the equality of opportunity of the electoral competitors, affected the transparent and equitable character of the electoral campaign and disregarded the legal provisions on its financing. All these aspects had a convergent effect of disregard for the essential principles of democratic elections.”⁹⁹ The Court then breaks this sentence into three pieces, each with its own constitutional basis.

First: the freely expressed vote, Article 81. “In the present case, the freely expressed character of the vote was infringed by the fact that voters were misinformed through an electoral campaign in which one of the candidates benefited from aggressive promotion, conducted in circumvention of national electoral legislation and through the abusive exploitation of the algorithms of social media platforms. The manipulation of the vote was all the more evident in that the electoral materials promoting a candidate did not bear the markings specific to electoral advertising under Law no. 370/2004.”¹⁰⁰ Second: equality of opportunity, Article 37. The irregularities “created a manifest inequality between the candidate who manipulated digital technologies and the other candidates taking part in the electoral process. Thus, the significant exposure of one candidate led to a directly proportional reduction in the online media exposure of the other candidates.”¹⁰¹ Third: financing. “The declarations submitted to the Permanent Electoral Authority by one of the candidates concerning his campaign budget, which he reported as 0 lei, contradict the data presented in the ‘Information Notes’ [...] Yet it is a matter of common knowledge that an electoral campaign entails significant costs and expenses.”¹⁰²

Paragraph 16 deserves a careful reading, because it concerns all the competitors: “the use of digital technologies and artificial intelligence, whether by candidates or electoral competitors or by political parties, their supporters or sympathisers, must be transparent”, and the use of such practices “empowers the competent public authorities, according to the law, to verify, establish and, where appropriate, sanction such conduct”. The Court left the door open to an investigation of PSD, PNL and AUR. The fact that the door has remained largely unused for two years is not the fault of the decision.

A forgotten precedent: the decision of 5 October 2024

The decision of 6 December did not come out of nowhere. Two months earlier, on 5 October 2024, the same Court had rejected, by Decision no. 2, the candidacy of Diana Șoșoacă, which the Central Electoral Bureau (BEC) had admitted, holding that the candidate’s statements and conduct were contrary to the constitutional values that the President has a duty to defend and that she could not have taken in good faith the oath provided for in Article 82.¹⁰³ The decision was controversial and was criticised even by lawyers who would later support the annulment in December. But it fixed, two months before the crisis, the principle that the Court would go on to apply twice: loyalty to the Constitution is not a formality but a substantive condition of access to the highest office in the state. Decision no. 7 of 11 March 2025, which confirmed Georgescu’s exclusion from the rerun race, explicitly cited both earlier decisions as establishing this framework. Anyone who sees December 2024 as an improvisation must explain why the same Court, with the same composition, reasoned identically in October 2024 and in March 2025.

What kind of assessment this is

Here it is necessary to understand the role of the Constitutional Court, because many of the criticisms levelled at the decision start from a mistaken premise about what kind of court it is. The Court makes an assessment with a political dimension, carried out within a jurisdictional mechanism. The political dimension of its mission requires it to understand the consequences for democracy, while its jurisdictional form obliges it to justify its intervention. This is not a contradiction; it is the definition of constitutional jurisdiction.

The Constitution is, in its origin and its purpose, a political pact to which we have given supreme legal force. By referendum we accepted the limits of power, the rights that power must respect and the rules by which we may change our leaders. Majorities change, but the pact makes it possible for everyone to live together. The Constitutional Court defends precisely this framework, and its judges have a different mission from establishing guilt in a trial. They assess whether the exercise of power still preserves the conditions of constitutional legitimacy or whether the mechanism for changing it has been defrauded. That is why the decision names no candidate and pronounces no guilt: that was not its object. Its object was to answer the question whether the result of 24 November could still be confirmed as an expression of the free will of the people. The Court answered that it could not and said why, with reference to each article of the Constitution that had been breached.

Such an assessment also requires the perspective of the political scientist, the sociologist, the historian or the communications specialist. One has to understand how collective will is formed, how power is distributed, how influence works and under what conditions institutions can lose their capacity to protect freedom. A judge who reads only Law 370/2004 will see a few minor offences concerning posters. A judge who understands how a recommendation algorithm works, what 25,000 accounts activated simultaneously means and how an opinion is formed in two weeks on a platform that does not label political content will see something else: a vote cast under conditions in which the freedom to form an opinion had been compromised for millions of people.

This is not an assessment of the same kind as that made by a trial judge in an ordinary dispute. Its object goes beyond the legal relationship between the parties: it concerns the framework that allows the whole of society to resolve its conflicts democratically. That is precisely why constitutional jurisdiction requires more than a reading of the rules; it requires an understanding of the conditions under which those rules can still guarantee freedom.

What it can be reproached for

Two things, and both concern form, not substance. The decision is short for the weight of what it decides and rests on documents of which the Court “took note” without adversarial proceedings, without hearing the candidates and without verifying the sources itself. And it came four days after the same Court had validated the first round, which fed the perception of improvisation, although the sequence has a simple explanation: on 2 December the documents were classified and the Court did not have them; on 4 December they were declassified; on 6 December the Court decided. Both reproaches correspond to the standards later formulated by the Venice Commission and both are well founded. Neither, however, touches the finding on the merits, which two years of public documents have confirmed point by point.

Part Eight: the Venice Commission and the European standard

At the request of the Parliamentary Assembly of the Council of Europe, the Venice Commission issued on 27 January 2025 an urgent report on the annulment of elections by constitutional courts, drafted by six members, among them Marta Cartabia, former President of the Italian Constitutional Court, Christoph Grabenwarter, President of the Austrian Constitutional Court, and Angelika Nussberger, former Vice-President of the European Court of Human Rights.¹⁰⁴ The report does not judge Romania; it sets the standard against which Romania can be judged. I quote from the Romanian translation of the document.

The Commission identified from the outset what makes the Romanian case special: the Court “acted ex officio on the basis of a broad competence provision”; the decision “is based on interference through social networks and the dysfunctional use of digital technologies and artificial intelligence”, so that “the deficiency is not directly related to the electoral process as such, but rather to the preparatory phase of the elections and to non-transparent influences on voters”.¹⁰⁵ This is precisely the thesis of this article, formulated by the most authoritative advisory body on the continent.

On the threshold: “In the view of the Venice Commission, in any case, the threshold for annulling elections should be high and should only be possible if the irregularities raise real and objective doubts as to the veracity of the election result. A requirement of proof that the election results were affected would, however, set too high a hurdle.”¹⁰⁶ Two things follow from this. Proof that the result would have been different is not required; what is required is real and objective doubt. And, at paragraph 44: “the invalidation of election results may be based not only on a single violation of the law, but on several minor irregularities which, taken together, lead to the conclusion that the elections do not correctly reflect the will of the voters”.¹⁰⁷ The Romanian Court’s formula about the “convergent effect” of the irregularities is exactly this cumulative assessment.

On who can vitiate an election, the Commission rejects the idea that only the acts of candidates count: “interference with the electoral process by third parties acting from outside [”from outside” in the original; the Romanian translation contains an error here] is no less harmful and may have the same (or even more severe) consequences as a violation of electoral rules by candidates, political parties and state officials”.¹⁰⁸ This answers the objection that Georgescu cannot be held responsible for what others did in his name: for the validity of the election, what matters is not who commissioned the network, but whether the network compromised the freedom of the vote.

The Commission also drew a line in favour of candidates, and the Romanian case passes this test: “The fact that a candidate is successful in the online campaign and that the use of social media platforms may amplify his or her message beyond what was possible with print and broadcast media does not mean that he or she has violated the rules on campaign spending and transparency and has thereby obtained an unfair advantage.”¹⁰⁹ In Bucharest, online success was not what was sanctioned. What was sanctioned was the declaration of zero lei, the unlabelled advertising and the paid promotion after the close of the campaign, all breaches of existing laws.

The criticism was severe and well founded: “such decisions must precisely indicate the violations and the evidence and must not be based solely on confidential information (which can only be used as context information), since this would not guarantee the necessary transparency and verifiability”.¹¹¹ And, at paragraph 69: the power of courts to invalidate elections ex officio “must be limited to exceptional circumstances and clearly regulated, in order to preserve voters’ confidence in the legitimacy of elections”.¹¹¹ The Romanian Court provided a statement of reasons, but not an adversarial procedure. The decision was correct on the merits and vulnerable on form, and the vulnerability of form was exploited to the full.

The Commission also pointed the way forward. Norway amended its Constitution in 2022 so that parliament, by a two-thirds majority, can order new elections if cyberattacks or disinformation campaigns have prevented a significant part of the electorate from voting. “One could imagine conferring similar powers to manage electoral emergencies on constitutional courts, on the basis of clear evidence.”¹¹² Romania had such a case before it had such a law. Almost two years after the report, the law still does not exist.

Part Nine: Munich, 14 February 2025, and why Romania was right

What the allies had said before Munich

Vance’s speech was not the first American reaction but the third, and it contradicted the first two. On 4 December 2024, the day of the declassification, the State Department conveyed, through its spokesperson Matthew Miller, that the data in the Romanian report “must be fully investigated to ensure the integrity of Romania’s electoral process” and warned that any change in the country’s Western orientation “would have serious negative impacts on US security cooperation with Romania”.¹¹³ The next day, at the OSCE Ministerial Council in Malta, Secretary of State Antony Blinken said that the Romanian authorities “have uncovered a large-scale and well-funded Russian effort to influence the presidential election”, contrary to OSCE standards.¹¹⁴ The United States Ambassador in Bucharest, Kathleen Kavalec, stated in December 2024 that she had been concerned about “Russia’s effort to negatively influence the elections and affect the outcome”, that “no one should interfere in Romania’s elections”, that “Romanian democracy must be protected” and that the elections should be “rescheduled as soon as possible”.¹¹⁵ France reacted on the evening of 6 December, the first of the Union’s member states to do so: the Ministry of Foreign Affairs declared that it was “following with great attention the conduct of the electoral process in Romania”, that the declassified documents showed “interference on the part of Russia, in particular through the TikTok network”, and called for European measures to “strengthen the transparency of the TikTok platform”.¹¹⁶ Two months later, the French service VIGINUM published its report, and Emmanuel Macron included “the manipulation of elections, as happened in Romania” among the Russian threats to Europeans, saying that the annulment decision had been harsh but had not surprised him.¹¹⁷ The American administration that had called for the data to be fully investigated, and the ambassador who had called for Romanian democracy to be protected, were replaced in January 2025 by one that would describe the same data as “flimsy suspicions”. The data had not changed. Washington had.

What the American vice president said

On 14 February 2025, at the Munich Security Conference, the Vice President of the United States, J.D. Vance, used Romania as the central example of his thesis that the threat to Europe comes “from within”. And he added the sentence that went around the world: “if your democracy can be destroyed with a few hundred thousand dollars of digital advertising from a foreign country, then it wasn’t very strong to begin with”.¹¹⁸

The speech was received with enthusiasm by the sovereigntist opposition in Romania and with embarrassment by the government.

The uncomfortable truth, and I believe this is what Vance actually wanted to say: we should have been prepared. Vance was right that Romanian democracy was not prepared. It had no law covering online political advertising. It had no mechanism by which a decision of the Central Electoral Bureau could be enforced against a global platform. It had no procedure by which the intelligence services’ information could reach the electoral authorities in good time and in a usable form. It did not even have the habit of reading a campaign budget of zero lei as an alarm signal rather than a curiosity. All these gaps are real, and they explain why an operation that had been observed as early as 2020 could be stopped only after it had achieved its goal.

A democracy that discovers it has been attacked through a breach it did not know about has two options: to certify the result of the attack, on the grounds that it did not know how to prevent it, or to refuse certification and close the breach. The first option means rewarding the attacker for having been faster than the law. The second means acknowledging that the law has fallen behind and bringing it up to date without sacrificing, in the meantime, the substance the law was meant to protect. The fact that Weimar Germany did not have Article 21 did not make legitimate the seizure of power by a party that had announced it was coming “like the wolf into the flock of sheep”. It merely meant that no one could stop it in time. Romania chose the second option, and chose it before any international standard told it how. The standard came afterwards, through the Venice Commission’s report of January 2025, and Romania measured up to it: a high threshold, irregularities raising real and objective doubts, a reasoned decision based on breaches of existing laws, a complete rerun of the elections rather than any other solution. An unprepared state which nevertheless reacted in accordance with standards that others wrote only afterwards can be a positive example for any other democracy, provided it tells its own story. That story it did not tell.

Why it is a success story

The annulment of the elections on 6 December 2024 is a success story of the Romanian state. Not because it was done perfectly. It was done late, briefly, without adversarial proceedings and with disastrous public communication, which left a void that the opposing narrative immediately filled. It is a success story because, at a moment when no democracy in the world had yet documented, in legal terms, how electoral manipulation through algorithms works, and when no manual said what had to be done, an unprepared state had the courage to take the right decision and to own it.

Consider the alternative. On 8 December 2024, Călin Georgescu would very probably have won the second round. Constantin Toma, a political opponent of his, says he would have won even against Ciolacu. He would have taken the oath before a Parliament which the party supporting him had just entered with 6.5%. He would have become commander of the armed forces and president of the Supreme Council of National Defence (CSAT), with access to all the documents I have cited in this text, and to those that were not declassified. On the second day of his term, the man he had met at Ciolpani would have been received at Cotroceni through the front door. And all of it would have happened with formal respect for every rule, exactly as in March 1933.

Instead, something else happened. The elections were rerun from scratch, with the same rules for everyone. The candidate about whom the institutions of the state had documented that he did not meet the conditions of constitutional loyalty was excluded by a reasoned and appealable decision, which he appealed and lost. The candidate who picked up his banner reached the second round with 41% and lost with 46.4% to an independent mathematician, in a ballot with the highest turnout of the past quarter century and one that no one, the loser included, challenged in court. The intelligence services were obliged, for the first time, to show their documents publicly. The platform was placed under proceedings by the European Commission under the Digital Services Act, proceedings which, however slow, would not have existed without the Romanian case.¹¹⁹ A French government service wrote a report about Romania in order to warn its own country. The Venice Commission wrote, starting from Romania, the first European standard on the annulment of elections for digital manipulation. The financier of the campaign is before the judges. The candidate is before the judges. And, two years on, a president elected with a clear majority governs a country in which, however noisy it may be, no political force any longer contests the legitimacy of the institutions in the street.

None of these outcomes was guaranteed on 6 December 2024. Each of them depended on a decision taken by nine people who knew they would be accused of a coup d’état, by the country’s most powerful ally, and who took it nonetheless. The European democracies that held elections in 2025 knew, thanks to Romania, what to look for. That is what it means to be an example.

What remains to be done

What remains to be done is less spectacular than the annulment and far more important, because on it depends whether the success is repeated or whether it was a happy accident. The electoral law must provide explicitly, as the Venice Commission demanded, for the conditions and the procedure under which an election can be invalidated for digital manipulation, with a public hearing and with the right of candidates to defend themselves. The pre-campaign period and online political advertising must be regulated, and European Regulation 2024/900 must be applied effectively, with a supervisory authority and with sanctions. The intelligence services must have a legal, rapid and verifiable channel for passing on what they know to the electoral authorities, before the vote, not after. The investigations concerning PSD, PNL and AUR must be completed and published, because a justice system that tries only Georgescu confirms the narrative that he was picked as a scapegoat, and the documents show that he was not the only one who cheated, but the only one who cheated against the system. The full report on the annulment, promised by President Nicușor Dan, must be published with all the evidence that can be declassified. And the Prosecutor General’s Office must explain why hundreds of complaints from citizens sat in an administrative file: even if the complaints are unfounded, the citizen who receives no reasoned answer becomes the best voter for the next operation.

A personal note

I also need to say why I wrote this text. I am a lawyer, and in December 2024 I was among those who argued, publicly and in discussions with colleagues, that such a step could not be taken: neither on the merits, because I could not see how a campaign on a social network, however aggressive, could vitiate a vote correctly cast at the ballot box, nor procedurally, because I could not see the basis on which the Court could act ex officio, outside any challenge, four days after it had validated the result. I was wrong. I was wrong because I was judging with the tools of the litigation lawyer, who looks for the parties, the claim and the evidence, and I did not understand that the object of the constitutional assessment was something else: not who had won, but whether there was still a competition from which a winner could emerge.

It was worth revisiting my initial analysis, and I do so here openly, because I have seen too many lawyers who preferred not to revisit theirs. But it should not have been me doing this research. I should not have had to read documents, to question dozens of people, to compare the reports of a Chinese platform with Romanian indictments and with a report by a French service in order to understand what had happened in my own country. The Romanian state had an obligation to provide these clarifications, in good time, completely, in a single account that any citizen could read. It had the courage of the decision and lacked the courage of the explanation. The first half saved the elections. The second half, the one that is missing, is the reason why, two years on, we are still arguing about what happened.

Epilogue: the vote must be defended

Every citizen must understand one simple thing: their vote is not merely a right they exercise, but an asset that others are trying to use. The PSD voter sent to vote for Simion “to help Ciolacu”. The young man who in two weeks saw hundreds of clips of a candidate whom the algorithm was pushing at him because 25,000 accounts were pushing the algorithm. The woman who believed that the SRI and the Anti-Terrorist Brigade supported Georgescu because that is what an account bearing their logo said. The influencer who read a script about “the ideal president” without knowing for whom. None of them voted freely, however freely they felt they were voting. If your vote has been made a mockery of, then such an electoral process must not be upheld. The annulment was not a punishment inflicted on the voters, but the only way in which their vote could be given back to them under conditions in which it would mean something.

It is true that, in all likelihood, it had happened before. Votes steered by party organisations, undeclared money, disguised campaigns: none of this was invented in 2024. But the fact that a practice is old does not validate it, and the fact that it was not sanctioned before does not make it legal now. What changed in 2024 is the scale and the instrument: for the first time, an algorithm that does not distinguish political content from entertainment allowed an operation prepared over years to produce, in two weeks, the winner of a round. The old parties cheated with old methods and lost. The one who cheated with new methods won, until an institution said no.

Because that, in the end, is what is at stake. Not 2024, but the next elections. The “stolen elections” narrative works today exactly as the SIE note described Russian propaganda as working: it divides society along a line that can no longer be discussed with arguments, radicalises those who feel robbed and offers extremism a noble cause. The only antidote is public clarification, with documents, of what happened. Not in order to close the subject, but in order to be able to move beyond it. A democracy that does not know how to say what was done to it does not know how to defend itself either. Romania, in December 2024, knew how to defend itself before it knew how to tell the story. The time has come for it to learn to tell it too.

1. Serviciul de Telecomunicații Speciale, Raport privind analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali, asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral, nr. 61 din 29 noiembrie 2024, document neclasificat transmis CSAT în legătură cu ședința din 28 noiembrie 2024 și făcut public la 4 decembrie 2024, secțiunile a V-a și a VI-a.

2. Serviciul Român de Informații, Notă, anexă la nr. 00778639 din 28 noiembrie 2024, declasificată la 4 decembrie 2024, p. 1: „În sondaje din perioada 30 octombrie - 5 noiembrie asupra intenției de vot, candidatul Călin GEORGESCU era cotat la sub 1%. În sondaje din perioada 15-20 noiembrie, acesta a fost clasat pe locul 6, cu 6.2% intenție de vot, iar la 20-21 noiembrie, sondajele îl cotau pe Călin GEORGESCU la 10.6%.”

3. Biroul Electoral Central, rezultatele finale ale primului tur al alegerilor pentru Președintele României din 24 noiembrie 2024, publicate pe prezenta.roaep.ro. Cifrele au fost reconfirmate după renumărarea dispusă de Curtea Constituțională la 28 noiembrie 2024.

4. Curtea Constituțională a României, Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024 privind anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României din anul 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 1231 din 6 decembrie 2024, par. 1-2 și 19. Cifra votanților din diaspora, aproximativ 50.000 la momentul suspendării votului, a fost comunicată de Ministerul Afacerilor Externe la 6 decembrie 2024.

5. CCR, Hotărârea nr. 32/2024, par. 13.

6. Joseph Goebbels, „Was wollen wir im Reichstag?”, Der Angriff, 30 aprilie 1928. Textul german: „Wir gehen in den Reichstag hinein, um uns im Waffenarsenal der Demokratie mit deren eigenen Waffen zu versorgen. Wir werden Reichstagsabgeordnete, um die Weimarer Gesinnung mit ihrer eigenen Unterstützung lahmzulegen. [...] Wir kommen als Feinde! Wie der Wolf in die Schafherde einbricht, so kommen wir.”

7. Karl Loewenstein, „Militant Democracy and Fundamental Rights”, American Political Science Review, vol. 31, nr. 3 și 4, iunie și august 1937.

8. Grundgesetz für die Bundesrepublik Deutschland, art. 21 alin. (2): „Parteien, die nach ihren Zielen oder nach dem Verhalten ihrer Anhänger darauf ausgehen, die freiheitliche demokratische Grundordnung zu beeinträchtigen oder zu beseitigen oder den Bestand der Bundesrepublik Deutschland zu gefährden, sind verfassungswidrig.” Alin. (4): „Über die Frage der Verfassungswidrigkeit [...] entscheidet das Bundesverfassungsgericht.”

9. Bundeszentrale für politische Bildung, „Streitbare Demokratie”, dosar Linksextremismus, https://www.bpb.de/themen/linksextremismus/dossier-linksextremismus/33602/streitbare-demokratie/ (accesat la 16 octombrie 2026).

10. BVerfGE 2, 1 (12 și urm.), hotărârea din 23 octombrie 1952 (SRP-Verbot); citat după bpb.de, loc. cit.

11. Constituția României, republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003, art. 146 lit. f) și art. 152 alin. (1) și (2).

12. SRI, Notă, anexă la nr. 00778639 din 28 noiembrie 2024, p. 5.

13. SRI, Notă, anexă la nr. 00784853 din 2 decembrie 2024, p. 3-4.

14. SRI, Notă, anexă la nr. 00778639, p. 2.

15. Ibidem.

16. Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, art. 36, și Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările ulterioare.

17. SRI, Notă, anexă la nr. 00778639, p. 3.

18. SRI, Notă, anexă la nr. 00784853, p. 2.

19. SRI, Notă, anexă la nr. 00778639 din 28 noiembrie 2024, p. 5.

20. Ibidem, p. 5-6.

21. Ibidem, p. 6.

22. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, comunicat din 9 octombrie 2026, citat în HotNews, „Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei pe TikTok a lui Călin Georgescu, a fost trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor. Schema pe care o folosea, potrivit procurorilor”, 9 octombrie 2026, https://hotnews.ro/bogdan-peschir-finantatorul-campaniei-pe-tiktok-a-lui-calin-georgescu-a-fost-trimis-in-judecata-pentru-coruperea-alegatorilor-2371753

23. Ibidem.

24. Direcția Generală de Protecție Internă, Notă de informare, declasificată cu nr. 2081968 din 4 decembrie 2024, p. 4: „în România fiecare influencer primea 390 lei / 20.000 de urmăritori”.

25. SRI, Notă, anexă la nr. 00778639, p. 3.

26. DGPI, Notă de informare, p. 1.

27. Ibidem, p. 1.

28. Ibidem, p. 2.

29. SRI, Notă, anexă la nr. 00778639, p. 2.

30. Ibidem.

31. Ibidem, p. 3.

32. SRI, Notă, anexă la nr. 00784853 din 2 decembrie 2024, p. 3.

33. VIGINUM, Rapport public: Élections en Roumanie, 4 februarie 2025, versiunea în limba română, https://hotnews.ro/wp-content/uploads/2025/02/20250204_VIGINUM_Rapport-public_Elections_Roumanie_risques_France_ROU.pdf; vezi și TVR Info, „Raport VIGINUM: Cum a ajuns Călin Georgescu de la 1 la sută la 23 la sută”, 5 februarie 2025.

34. TikTok Newsroom, „Continuing to protect the integrity of TikTok during Romanian elections”, 6 decembrie 2024, cu actualizări la 17 decembrie 2024 și 7 ianuarie 2025, https://newsroom.tiktok.com/en-eu/continuing-to-protect-the-integrity-of-tiktok-during-romanian-elections

35. Administrația Prezidențială, „Analiză privind războiul hibrid derulat de Federația Rusă împotriva României”, publicată la 3 octombrie 2025, citată în HotNews, „DOCUMENT Nicușor Dan a publicat raportul despre anularea alegerilor din România”, 3 octombrie 2025, https://hotnews.ro/document-nicusor-dan-a-publicat-raportul-despre-anularea-alegerilor-din-romania-pe-care-l-a-prezentat-liderilor-europeni-georgescu-si-potra-mentionati-2079005, și în Defense Romania, „Raportul anulării alegerilor din România. Top 3 cele mai clare dovezi ale implicării unui actor străin, statal”, octombrie 2025.

36. SRI, Notă, anexă la nr. 00778639, p. 3-4.

37. TikTok Newsroom, loc. cit.

38. Biroul Electoral Central, Decizia nr. 175D din 20 noiembrie 2024, citată în SRI, Notă, anexă la nr. 00778639, p. 4, și în Europa Liberă România, „BEC elimină postările de promovare online ale candidatului la președinție Călin Georgescu”, 21 noiembrie 2024, https://romania.europalibera.org/a/bec-elimina-postarile-de-promovare-online-ale-candidatului-la-presedintie-calin-georgescu-/33210989.html

39. SRI, Notă, anexă la nr. 00784853, p. 2-3.

40. SRI, Notă, anexă la nr. 00778639, p. 4.

41. DGPI, Notă de informare, p. 1.

42. Europa Liberă România, 21 noiembrie 2024, loc. cit.

43. SRI, Notă, anexă la nr. 00778639, p. 5; reluat în anexa la nr. 00784853, p. 3.

44. SRI, Notă, anexă la nr. 00778639, p. 3.

45. Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Secția de urmărire penală și criminalistică, rechizitoriul din 16 septembrie 2025, citat în Știrile ProTV, „Călin Georgescu, trimis în judecată pentru complicitate la tentativă de acțiuni contra ordinii constituționale”, 16 septembrie 2025, https://stirileprotv.ro/justitie/calin-georgescu-a-fost-trimis-in-judecata-ce-acuzatii-i-se-aduc-fostului-candidat-la-alegerile-prezidentiale.html

46. Știrile ProTV, 16 septembrie 2025, loc. cit.; vezi și Administrația Prezidențială, Analiză privind războiul hibrid, octombrie 2025, loc. cit.

47. Europa Liberă România, „Procurorii schimbă acuzațiile împotriva lui Călin Georgescu în dosarul privind acțiuni împotriva ordinii constituționale”, 4 august 2025, https://romania.europalibera.org/a/procurorii-schimba-acuzatiile-impotriva-lui-calin-georgescu-in-dosarul-privind-ac%C5%A3iuni-impotriva-ordinii-constitu%C5%A3ionale/33493927.html

48. CCR, Hotărârea nr. 7 din 11 martie 2025; vezi Bursa, „CCR: BEC complied with the law when it rejected Călin Georgescu's candidacy”, 17 martie 2025, https://www.bursa.ro/ccr-bec-complied-with-the-law-when-it-rejected-calin-georgescus-candidacy-66480558

49. Știrile ProTV, 16 septembrie 2025, loc. cit.

50. Știripesurse, „Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra, amânat din nou. Când a fost stabilit următorul termen”, 12 octombrie 2026, https://www.stiripesurse.ro/procesul-lui-calin-georgescu-si-horatiu-potra-amanat-din-nou-cand-a-fost-stabilit-urmatorul-termen_3927755

51. CCR, Hotărârea nr. 32/2024, par. 13.

52. Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), Raport urgent despre anularea rezultatelor alegerilor de către curțile constituționale, emis la 27 ianuarie 2025, par. 7 (traducere în limba română).

53. TikTok Newsroom, loc. cit.

54. Administrația Prezidențială, Analiză privind războiul hibrid, octombrie 2025, loc. cit.

55. DGPI, Notă de informare, p. 3.

56. Știrile ProTV, 16 septembrie 2025, loc. cit.

57. Comisia de la Veneția, Raport urgent, par. 59.

58. SRI, Notă, anexă la nr. 00784853, p. 1.

59. Ibidem, p. 2.

60. SRI, Notă, anexă la nr. 00778639, p. 6.

61. SIE, Analiza unor riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral, extras neclasificat nr. 1956 din 4 decembrie 2024 din Nota nr. 0654 din 28 noiembrie 2024, p. 1.

62. Ibidem, p. 1-2.

63. Ibidem, p. 2.

64. Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică, art. 30: aplicabil de la 10 octombrie 2025.

65. Știrile ProTV, „ALES: Peste 600 de plângeri penale privind anularea alegerilor, «ținute la sertar». S-a constituit un dosar penal”, 14 octombrie 2026, https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/scandal-la-parchetul-general-peste-600-de-plangeri-penale-privind-anularea-alegerilor-din-2024-tinute-la-sertar-ca-lucrari-administrative.html

66. SIE, extras neclasificat, p. 2.

67. Digi24, „Discuție între Simonis și Ciolacu pe TikTok: «Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Să știi că toți i-am dat»”, 3 ianuarie 2025, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/discutie-intre-simonis-si-ciolacu-pe-tiktok-iti-amintesti-cand-ne-spuneai-sa-nu-ii-dam-voturi-lui-simion-sa-stii-ca-toti-i-am-dat-3067915

68. G4Media, „Ciolacu despre cum s-au dus voturi de la PSD spre Simion: una din cele mai bune lovituri de PR politic”, 20 februarie 2025, https://www.g4media.ro/ciolacu-despre-cum-s-au-dus-voturi-de-la-psd-spre-simion-scandalul-cu-becali-si-hrebenciuc-una-din-cele-mai-bune-lovituri-de-pr-politic-greseala-a-fost-ca-n-am-vorbit-despre-acest-lucru.html

69. G4Media, „Primarul PSD din Buzău, Constantin Toma: Am fost puși să dam voturi pentru George Simion în noiembrie 2024, așa este, trebuie să o spunem”, 5 mai 2025, https://www.g4media.ro/breaking-primarul-psd-din-buzau-constantin-toma-am-fost-pusi-sa-dam-voturi-pentru-george-simion-in-noiembrie-2024-asa-este-trebuie-sa-o-spunem.html

70. Recorder, „Outsider Politic #3. Constantin Toma: «Familia Olguța - Claudiu conduce PSD. Grindeanu e doar o curea de transmisie»”, 24 iunie 2026, https://recorder.ro/outsider-politic-3-constantin-toma-nu-grindeanu-conduce-psd-ci-familia-olguta-claudiu/

71. Știripesurse, „VIDEO Constantin Toma rupe tăcerea despre prezidențialele din 2024: «Ni s-a cerut să dăm voturi lui George Simion». Numele lui Marius Pieleanu, invocat”, 24 iunie 2026, https://www.stiripesurse.ro/video-constantin-toma-rupe-tacerea-despre-prezidentialele-din-2024-ni-s-a-cerut-sa-dam-voturi-lui-george-simion-numele-lui-marius-pieleanu-invocat_3898002

72. Recorder, 24 iunie 2026, loc. cit.

73. Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, art. 5: prim-ministrul este vicepreședintele CSAT.

74. Legea nr. 92/1996 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Telecomunicații Speciale, art. 1: STS funcționează în coordonarea CSAT.

75. Spotmedia, „BEC interzice toate materialele online pentru candidatul Călin Georgescu. Ciucă acuză: PSD îl mai ajută o dată pe Simion”, 21 noiembrie 2024, https://spotmedia.ro/stiri/politica/bec-interzice-toate-materialele-online-pentru-candidatul-calin-georgescu-ciuca-acuza-psd-il-mai-ajuta-o-data-pe-simion

76. Public Record, „Cei 70 de trolli care îl laudă pe Ciolacu. Ministrul Digitalizării era sigur că nu există”, 12 noiembrie 2024, https://publicrecord.ro/2024/11/12/cei-70-de-trolli-care-il-lauda-pe-ciolacu-ministrul-digitalizarii-era-sigur-ca-nu-exista/

77. Agerpres, „Ungureanu: Ciolacu a dat ordin ca la turul I al prezidențialelor zeci de mii de voturi să meargă la Georgescu și Simion”, 16 decembrie 2024, https://agerpres.ro/2024/12/16/ungureanu-ciolacu-a-dat-ordin-ca-la-turul-i-al-prezidentialelor-zeci-de-mii-de-voturi-sa-mearga-la-g--1404025

78. HotNews, „Cartea lui Ciucă, noi dezvăluiri: Snoop a aflat care a fost tirajul real al volumului pe a cărui promovare s-au cheltuit 2,5 milioane de euro”, 29 ianuarie 2025, https://hotnews.ro/cartea-lui-ciuca-noi-dezvaluiri-snoop-a-aflat-care-a-fost-tirajul-real-al-volumului-pe-a-carui-promovare-s-au-cheltuit-25-milioane-de-euro-noua-conducere-a-pnl-intrebati-l-pe-lucian-bod-1889405

79. Snoop, „ANAF a descoperit că PNL a plătit o campanie care l-a promovat masiv pe Călin Georgescu pe TikTok”, 20 decembrie 2024, https://snoop.ro/anaf-a-descoperit-ca-pnl-a-platit-o-campanie-care-l-a-promovat-masiv-pe-calin-georgescu-pe-tiktok/

80. DGPI, Notă de informare, p. 3.

81. Ibidem, p. 2.

82. Snoop, 20 decembrie 2024, loc. cit.

83. Înalta Curte de Casație și Justiție, dosar nr. 5357/2/2025, decizie din 15 octombrie 2026: „Respinge recursul formulat de reclamantul Partidul Naţional Liberal”; vezi Știripesurse, „PNL pierde definitiv procesul cu AEP: ÎCCJ obligă liberalii să restituie peste 14 milioane de lei din campania lui Nicolae Ciucă”, 16 octombrie 2026, https://www.stiripesurse.ro/pnl-pierde-definitiv-procesul-cu-aep-iccj-obliga-liberalii-sa-restituie-peste-14-milioane-de-lei-din-campania-lui-nicolae-ciuca_3928964

84. TikTok Newsroom, loc. cit.

85. Europa FM, „Kelemen Hunor: hotărâri politice PSD-PNL alegeri 2024”, 23 ianuarie 2025, https://www.europafm.ro/kelemen-hunor-hotarari-politice-psd-pnl-alegeri-2024/

86. Europa Liberă România, „Ilie Bolojan, președintele interimar PNL după demisia lui N. Ciucă”, 25 noiembrie 2024, https://romania.europalibera.org/a/nicolae-ciuca-a-demisionat-de-la-sefia-pnl/33214190.html

87. TikTok Newsroom, loc. cit., actualizările din 17 decembrie 2024 și 7 ianuarie 2025.

88. Europa Liberă România, „Alegeri 2024. Cum a fost la AUR când au aflat că George Simion nu intră în turul 2”, 25 noiembrie 2024, https://romania.europalibera.org/a/alegeri-2024-cum-a-fost-la-aur-cand-au-aflat-ca-george-simion-nu-intra-in-turul-2/33214199.html

89. G4Media, „George Simion nu exclude ca PSD să aibă un plan prin care să direcționeze către el voturi: E posibil ca ei să aibă un asemenea plan, eu nu am nevoie de voturile lor”, 26 octombrie 2024, https://www.g4media.ro/george-simion-nu-exclude-ca-psd-sa-aiba-un-plan-prin-care-sa-directioneze-catre-el-voturi-e-posibil-ca-ei-sa-aiba-un-asemenea-plan-eu-nu-am-nevoie-de-voturile-lor.html

90. Radio Free Europe/Radio Liberty, „Romanian Opposition Welcomes Vance Comments On Election Annulment”, 14 februarie 2025, https://www.rferl.org/a/33315252.html

91. Europa Liberă România, „USR acuză Poliția de intimidarea simpatizanților. Avertismente și amenzi pentru «continuarea propagandei electorale»”, 23 noiembrie 2024, https://romania.europalibera.org/a/usr-partide-propaganda-electorala-politia-romana-avertismente-amenzi/33213917.html

92. Ibidem.

93. CCR, Hotărârea nr. 30 din 2 decembrie 2024 privind cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian-Vasile Terheș, https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/292331

94. HotNews, „Elena Lasconi, apel de mobilizare pentru alegători pe ultima sută de metri: De votul vostru depinde viitorul țării noastre”, 24 noiembrie 2024, https://hotnews.ro/elena-lasconi-apel-de-mobilizare-pentru-alegatori-pe-ultima-suta-de-metri-de-votul-vostru-depinde-viitorul-tarii-noastre-1843504

95. Euronews România, „Prezidențiale 2025. Diaspora va avea tot trei zile de vot, însă nu va mai putea vota după închiderea urnelor în România”, 16 ianuarie 2025, https://www.euronews.ro/articole/prezidentiale-2025-diaspora-nu-va-putea-vota-dupa-inchiderea-urnelor-romania

96. Antena 3, „Lasconi: Urnele din străinătate se vor închide la 21:00, ora României. O discriminare și o încălcare gravă a dreptului la vot”, 16 ianuarie 2025, https://www.antena3.ro/politica/lasconi-urnele-din-strainatate-se-vor-inchide-la-21-00-ora-romaniei-o-discriminare-si-o-incalcare-grava-a-dreptului-la-vot-733474.html

97. Europa Liberă România, „Renumărare prezidențiale: Au dispărut sacii cu voturi de la două secții din comuna natală a lui Nicolae Ciucă”, decembrie 2024, https://romania.europalibera.org/a/au-disparut-sacii-cu-voturi-de-la-doua-sectii-din-comuna-natala-a-lui-nicolae-ciuca/33223982.html; Ziare.com, „Probleme la renumărarea voturilor din turul I în Dolj la alegerile prezidențiale: Ce s-a găsit la desigilarea sacilor”, decembrie 2024, https://ziare.com/alegeri-prezidentiale-2024/saci-lipsa-buletine-vot-dolj-renumarare-voturi-ccr-1909816

98. CCR, Hotărârea nr. 32/2024, par. 4.

99. Ibidem, par. 5.

100. Ibidem, par. 14.

101. Ibidem, par. 16.

102. Ibidem, par. 18.

103. CCR, Hotărârea nr. 2 din 5 octombrie 2024; hotărârea este citată în Hotărârea nr. 7 din 11 martie 2025 ca stabilind principiile verificării eligibilității candidaților, vezi Bursa, 17 martie 2025, loc. cit.

104. Comisia de la Veneția, Raport urgent despre anularea rezultatelor alegerilor de către curțile constituționale, emis la 27 ianuarie 2025 conform articolului 14a din Regulile de procedură revizuite, pe baza comentariilor membrilor Marta Cartabia, Christoph Grabenwarter, Eirik Holmøyvik, Oliver Kask, Inga Milašiūtė și Angelika Nussberger.

105. Ibidem, par. 7.

106. Ibidem, par. 42.

107. Ibidem, par. 44.

108. Ibidem, par. 49.

109. Ibidem, par. 57.

110. Ibidem, par. 59.

111. Ibidem, par. 69.

112. Ibidem, par. 54.

113. Departamentul de Stat al SUA, Statement on Romania's Presidential Elections, 4 decembrie 2024; vezi Romania Insider, „US warns of security risks amid concerns over Russian interference in Romanian presidential elections”, 5 decembrie 2024, https://www.romania-insider.com/us-state-department-russia-romania-presidential-elections-dec-2024

114. TVR Info, „Antony Blinken: Autoritățile române au dezvăluit un efort rusesc de amploare și bine finanțat de a influența alegerile prezidențiale”, 5 decembrie 2024, https://tvrinfo.ro/antony-blinken-autoritatile-romane-au-dezvaluit-un-efort-rusesc-de-amploare-si-bine-finantat-de-a-influenta-alegerile-prezidentiale/

115. Puterea, „Ambasadorul SUA la București: «Alegerile trebuie reprogramate cât mai curând posibil»”, 19 decembrie 2024, https://www.puterea.ro/ambasadorul-sua-la-bucuresti-alegerile-trebuie-reprogramate-cat-mai-curand-posibil/

116. Antena 3, „Prima țară din UE care reacționează la anularea alegerilor. Franța cere măsuri împotriva TikTok: Documentele arată ingerințe rusești”, 6 decembrie 2024, https://www.antena3.ro/politica/prima-tara-din-ue-care-reactioneaza-la-anularea-alegerilor-franta-cere-masuri-impotriva-tiktok-documentele-arata-ingerinte-rusesti-729890.html

117. Euronews România, „Macron acuză iar Rusia că a manipulat alegerile prezidențiale din România”, 20 februarie 2025, https://www.euronews.ro/articole/macron-acuza-iar-rusia-ca-a-manipulat-alegerile-prezidentiale-din-romania-este-o

118. J.D. Vance, discurs la Conferința de Securitate de la München, 14 februarie 2025. Textul original: „if your democracy can be destroyed with a few hundred thousand dollars of digital advertising from a foreign country, then it wasn't very strong to begin with”. Vezi Radio Free Europe/Radio Liberty, 14 februarie 2025, loc. cit.

119. Comisia Europeană, deschiderea procedurii formale împotriva TikTok în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2065 (Digital Services Act), 17 decembrie 2024; stadiul procedurii în octombrie 2026, vezi Economedia, „TikTok și alegerile din România. Ancheta Comisiei Europene, nefinalizată după aproape doi ani”, 8 octombrie 2026, https://economedia.ro/tiktok-si-alegerile-din-romania-ancheta-comisiei-europene-nefinalizata-dupa-aproape-doi-ani-o-concluzie-asteptata-pana-la-inceputul-anului-viitor-amenzile-pot-ajunge-la-6-din-afacerile-globale-a.html