Cum excluderea democratică creează extremismul pe care pretinde că îl combate / How democratic exclusion creates the extremism it claims to combat.
Cordonul salutar către Conservatori / The salutary cordon towards the Conservatives
Romanian Version
Democrația europeană se confruntă cu o criză paradoxală. Instrumentul creat pentru a o apăra, cordonul sanitar, a devenit principala amenințare la adresa sa. Ceea ce elitele politice numesc „protecție împotriva extremismului” este, în realitate, o formă sofisticată de negare a voinței populare. Iar această negare nu doar că eșuează în scopul declarat, dar generează exact radicalismul pe care pretinde că îl previne.
Este timpul pentru o reevaluare fundamentală. Ceea ce Europa, și în mod special România, necesită nu este un cordon sanitar, ci un cordon salutar: o delimitare clară între conservatorismul democratic legitim, pe care democrația trebuie să-l integreze, și extremismul autentic, care trebuie izolat, dar și monitorizat pentru ca și el este un simptom al unei boli lungi. Actuala confuzie deliberată între aceste categorii nu protejează democrația, ci o sabotează.
Marea mistificare: Etichetarea strategică a conservatorismului
Observăm în toată Europa un fenomen: orice forță politică care contestă consensul liberalo-progresist este prompt etichetată drept „extremă dreaptă”. Marine Le Pen, care pledează pentru suveranitate națională și control al imigrației? Extremă dreaptă. Giorgia Meloni, care apără valorile tradiționale și familia? Extremă dreaptă. Alternative für Deutschland, care critică politicile energetice și imigrația necontrolată? Extremă dreaptă. AUR în România, care promovează valorile naționale și creștine? Desigur, extremă dreaptă.
Această etichetare nu este accidentală, ea este strategică. Prin extinderea categoriei „extremism”” până la a cuprinde orice deviere de la religia liberal-progresistă, establishment-ul politic își creează o justificare convenabilă pentru a ignora milioane de votanți și a-și conserva privilegiile. Dar când treizeci la sută din francezi votează Rassemblement National, când AfD devine primul partid în sondajele germane, când Fratelli d’Italia guvernează Italia, mai putem vorbi despre „margini extremiste”?
Realitatea este că aceste forțe nu sunt extremiste, ele sunt conservatoare. Diferența este fundamentală. Extremismul contestă principiile democratice de bază: statul de drept, separația puterilor, drepturile fundamentale. Conservatorismul contestă direcția politicilor publice: imigrație, „integrare europeană” adică federalizarea UE, valori culturale, promovarea obsesivă a LGBTQ. Prima categorie este incompatibilă cu democrația. A doua este democrația în acțiune.
Antidemokratismul cordonului sanitar
Iată adevărul incomod: cordonul sanitar este profund antidemocratic în esența sa. El spune cetățenilor: „Votați liber, dar doar dacă alegeți din opțiunile pe care noi le-am pre-aprobat. Dacă votați greșit, votul vostru va fi ignorat/anulat.” Aceasta nu este democrație, este oligarhie cu fațadă electorală.
Să luăm exemplul concret al Franței. În nenumărate rânduri, „frontul republican” a mobilizat toate partidele mainstream pentru a bloca Rassemblement National, chiar când acesta obținea scoruri majoritare în primul tur. Mesajul către votanții RN este explicit: „Preferințele voastre nu contează. Știm noi mai bine”. Este greu de imaginat o strategie mai eficientă pentru a eroda încrederea în instituțiile democratice.
Sau Germania, unde în landurile estice AfD devine regulat cel mai votat partid, dar este sistematic exclus de la guvernare prin coaliții „ale tuturor împotriva AfD”. Rezultatul? Cetățenii văd că votul lor nu produce nicio schimbare, că sistemul este „aranjat”, că democrația este o farsă. Această percepție nu întărește democrația, ci o distruge.
În esență, cordonul sanitar creează o categorie de cetățeni de rang secund: cei al căror vot este „prea periculos” pentru a fi respectat. Aceasta este o negare fundamentală a principiului egalității democratice. Într-o democrație adevărată, toate voturile sunt egale. Într-o democrație cu cordon sanitar, unele voturi sunt mai egale decât altele.
Mecanismul pervers: Cum excluderea creează extremismul
Iată paradoxul fatal al strategiei actuale: prin tratarea forțelor conservatoare ca extremiste, cordonul sanitar le transformă efectiv în ceea ce pretinde că sunt. Mecanismul este simplu și devastator pentru democrație. Totul începe cu etichetarea: un partid conservator care critică imigrația sau birocrația UE este etichetat drept „extremist” și exclus din procesul politic normal. Aceasta conduce inevitabil la victimizare. Excluderea conferă partidului un narativ puternic și adevărat: „Elitele ne cenzurează pentru că spunem adevărul. Se tem pentru că reprezentăm poporul adevărat”. Acest narativ rezonează puternic cu alegătorii frustrați.
Următoarea etapă este radicalizarea totală sau parțială a alegătorilor și, pentru a răspunde alegătorilor, eventual și a partidului respectiv. Poate face orice afirmație, oricât de simplificată, fără a fi testat de realitate. Opoziția perpetuă permite populism neîngrădit. În paralel, se acumulează frustrarea. Alegătorii văd că, indiferent cât de mult votează pentru schimbare, democrația nu răspunde. Frustrarea crește. Cererea pentru soluții mai radicale se intensifică.
Finalul acestui proces este apariția extremismului real. În acest mediu toxic, extremiștii autentici găsesc teren fertil. Când frustrarea democratică este suficient de mare, când moderații conservatori au fost deja etichetați drept „extremiști”, diferența față de extremiștii reali se estompează. „Dacă oricum suntem numiți extremiști, de ce să nu votăm cu adevărații extremiști?” devine o logică perversă, dar înțeleasă de cei marginalizați.
Rezultatul final: cordonul sanitar, în loc să prevină extremismul, creează condițiile perfecte pentru emergența sa. El transformă conservatorismul moderat în extremism prin excludere sistematică și frustrare acumulată.
Italia: Studiul de caz al integrării reușite
Experiența italiană oferă o demonstrație clară a alternativei funcționale. Fratelli d’Italia era exact tipul de formațiune pe care cordonul sanitar ar fi trebuit-o să marginalizeze definitiv.
În schimb, s-a întâmplat ceva fascinant: prin participare graduală la procesul politic, prin asumarea responsabilității la nivel local și apoi național, Giorgia Meloni a transformat partidul. Nu prin renunțarea la valorile conservatoare, ci prin traducerea lor în politici viabile, prin acceptarea constrângerilor realității guvernamentale, prin moderarea retoricii în fața responsabilității concrete.
Astăzi, Meloni guvernează Italia într-o coaliție funcțională. Ea nu a distrus democrația italiană, ci dimpotrivă, a adus stabilitate într-un sistem politic notoriu pentru instabilitatea sa. A integrat preocupările unei părți semnificative a electoratului italian în procesul decizional legitim. A demonstrat că se poate guverna responsabil menținând în același timp o agendă conservatoare.
Mai mult, succesul Meloni a moderat scena politică italiană. Extremiștii reali, cei care chiar contestă democrația constituțională, au fost marginalizați, pentru că Fratelli d’Italia a oferit o alternativă conservatoare viabilă și responsabilă. Aceasta este lecția pe care trebuie să o învățăm, integrarea conservatorilor moderați împinge extremiștii autentici către irelevanță.
Comparați acest rezultat cu Franța, unde excluderea sistematică a Rassemblement National nu l-a slăbit, ci l-a întărit. Sau cu Germania, unde ostracizarea AfD nu a oprit ascensiunea sa spectaculoasă. Strategia de integrare funcționează; strategia de excludere eșuează.
Cazul României: AUR și falsa extremizare
În context românesc, această dinamică devine și mai evidentă. AUR – Aliața pentru Unirea Românilor – este sistematic prezentat de către establishment-ul politic și mediatic drept „extremă dreaptă”, „legionar”, „fascist” (deși acesta înseamnă, de fapt, extrema stângă). Dar o analiză onestă a platformei sale relevă ceva diferit, faptul că e un partid conservator, cu poziții critice față de establishment, dar fundamental democratic în structură și funcționare.
AUR pledează pentru apărarea valorilor creștine și tradiționale, pentru prioritizarea intereselor naționale în negocierile europene și internaționale, pentru control al imigrației și apărarea identității naționale, pentru reducerea birocrației și a corupției sistemice, pentru drepturi și libertăți mai largi, precum și pentru politici sociale pro-familie. Sunt acestea poziții extremiste? Sau sunt poziții conservatoare pe care milioane de români le împărtășesc, dar care nu găsesc reprezentare în partidele tradiționale? Etichetarea lor ca „extremism” este mai degrabă o strategie de delegitimare decât o analiză obiectivă.
AUR oferă singura alternativă reală la acest consens al partidele tradiționale românești, PSD, PNL, USR, și exact de aceea e nevoie ca acestea să îl eticheteze drept „inacceptabil”.
Dar ce se întâmplă când o parte semnificativă a electoratului român împărtășește aceste viziuni conservatoare? Când acești cetățeni văd că partidul lor este ostracizat, că liderii săi sunt demonizați, că preocupările lor sunt respinse ca „extremism”? Se produc exact mecanismele descrise anterior: frustrare, radicalizare, pierderea încrederii în sistem.
Iar dacă AUR își păstrează structura conservatoare, pierde electorat spre forțe cu adevărat extremiste și anti-democratice care să capteze electoratul frustrat.
Consecințele practice ale excluderii în România
Să vedem ce înseamnă menținerea cordonului sanitar în context românesc. La nivel parlamentar, AUR, chiar dacă obține scoruri de cincisprezece-douăzeci la sută, nu poate influența nicio legislație într-un mod semnificativ. Toate celelalte partide refuză sistematic colaborarea, chiar pe teme unde ar putea exista convergență. Mesajul către alegători este brutal de simplu: „Votul vostru nu contează”.
La nivel local, în localitățile unde AUR câștigă primării sau consilii, administrațiile centrale controlate de PSD sau PNL pot sabota proiectele locale. Rezultatul este că alegătorii văd cum sunt efectiv pedepsiți pentru că au votat „greșit”.
La nivel mediatic, reprezentanții AUR sunt fie excluși din dezbaterile principale, fie invitați doar pentru a fi demonizați. Nu există dialog real, doar etichetare și respingere. Efectul este întărirea narativului de victimizare. La nivel european, România se aliniază automat cu poziția „cordon sanitar” din Parlamentul European, chiar când aceasta înseamnă ignorarea preferințelor unei părți semnificative a propriului electorat.
Toate acestea generează o spirală descendentă. Alegătorii AUR, văzând că votul lor nu produce rezultate, devin mai radicali în cereri.
Cordonul salutar: O alternativă funcțională
Soluția nu este eliminarea oricărei linii de demarcație, extremismul autentic există și trebuie izolat. Dar linia trebuie trasată corect, bazată pe criterii clare și obiective, nu pe preferințe ideologice ale establishment-ului.
Există trei zone fundamentale. Prima zonă este aceea a conservatorismului democratic, care merită integrare deplină și un cordon salutar întins către el. Aceasta include partidele care acceptă statul de drept constituțional, care funcționează democratic intern, care nu promovează violență și care acceptă alternarea la putere. AUR, Rassemblement National, Fratelli d’Italia, sau AfD în forța sa majoritară intră în această categorie. Aceste partide trebuie tratate ca parteneri legitimi de dialog, cu care se poate negocia, face compromisuri, chiar guverna. Excluderea lor este antidemocratică și contraproductivă.
A doua zonă este aceea a populismului radical, care necesită angajament selectiv. Aceasta cuprinde partidele cu retorică excesivă, dar care nu contestă fundamental democrația, care pot avea elemente problematice, dar și componente moderabile. Abordarea corectă aici este colaborarea pe subiecte specifice, responsabilizarea graduală, integrarea condiționată.
A treia zonă este aceea a extremismului autentic, care justifică izolare. Aici găsim partidele care contestă explicit democrația constituțională, care vor desființarea partidelor, care vor tribunalele poporului, care promovează violență sistematică, care neagă drepturi fundamentale unor categorii de cetățeni.
Această delimitare clară permite democrației să funcționeze normal, integrează diversitatea legitimă de opinii, responsabilizează forțele conservatoare prin participare, izolează doar ceea ce este cu adevărat periculos.
Beneficiile integrării conservatorilor
Includerea forțelor conservatoare în procesul politic normal ar produce multiple beneficii pentru democrația românească.
Canalizarea constructivă a frustrării. Preocupările legitime ale alegătorilor conservatori, despre imigrație, valori tradiționale, suveranitate, ar fi abordate în procesul politic normal, nu marginalizate până devin toxice.
Al doilea beneficiu este eliminarea monopolului narativ. Când există alternativă conservatoare legitimă și funcțională, extremiștii reali pierd teren. De ce să votezi cu radicali periculoși când există conservatori responsabili care îți reprezintă valorile?
Al treilea beneficiu este revitalizarea democratică. Prezența unei opoziții reale face dezbaterea politică mai autentică. Alegătorii văd alternative reale, nu variații pe aceeași temă.
Finalmente, avem întărirea instituțiilor. Paradoxal, integrarea conservatorilor întărește statul de drept. De ce? Pentru că transformă instituțiile din „arme ale establishment-ului” în arbitri neutri. Când toate forțele democratice pot folosi instituțiile, ele devin legitime pentru toată lumea.
Costul continuării actualei strategii
În schimb, persistența în strategia cordonului sanitar produce consecințe devastatoare. Prima consecință este erodarea încrederii democratice. Când sistemul ignoră sistematic o parte a electoratului, acea parte își pierde încrederea în sistem. Nu în AUR, nu în RN, nu în AfD, ci în democrația însăși.
A doua consecință este radicalizarea accelerată. Frustrarea acumulată nu dispare – ea se transformă. Alegătorii conservatori moderați de azi devin alegătorii extremiști de mâine. Nu pentru că și-au schimbat valorile, ci pentru că sistemul i-a împins către opțiuni mai radicale.
A treia consecință este creșterea extremismului real. Când granița dintre „conservator moderat” și „extremist” este artificială, ambii fiind etichetați similar de establishment, extremiștii reali beneficiază. „Dacă oricum sunt tratat ca extremist, măcar să votez cu cei care chiar sunt radicali” devine o logică perversă, dar funcțională.
A patra consecință este fragmentarea socială. Societatea se divide între „cei acceptabili” și „cei inacceptabili”, între „democrați” și „extremiști”, între „pro-europeni” și „anti-europeni”. Această fragmentare face imposibil dialogul și compromisul – esența democrației.
Finalmente, avem vulnerabilitatea instituțională. Când o parte semnificativă a populației vede instituțiile ca partizane, ca instrumente ale unei facțiuni împotriva lor, acele instituții devin fragile. Statul de drept nu poate funcționa fără legitimitate largă.
România la răscruce
Țara noastră se află la un moment de alegere crucială. Putem continua să importăm mecanic modelul cordonului sanitar occidental, un model care, ironic, eșuează chiar în țările care l-au inventat. Sau putem învăța din eșecurile altora și adopta o abordare mai inteligentă.
România are avantajul de a putea observa ce funcționează și ce nu în alte părți ale Europei. Italia ne arată că integrarea moderează. Franța și Germania ne arată că excluderea radicalizează. Lecția este clară, dar o vom învăța?
Partidele tradiționale românești trebuie să ia o decizie: vor continua să trateze 15-25% (poate chiar 50%) din electorat ca „inacceptabil”, sau vor recunoaște că acești cetățeni au dreptul la reprezentare democratică? Vor continua să eticheteze orice critică a consensului liberal ca „extremism”, sau vor accepta pluralismul autentic?
Pentru că, în lipsa integrării democratice, alternativa nu este menținerea status quo-ului, este radicalizarea accelerată. Alegătorii AUR de azi, frustrați de excludere sistematică, vor deveni alegătorii unor forțe cu adevărat extremiste mâine. Nu pentru că valorile lor s-au schimbat, ci pentru că democrația i-a trădat.
Salvarea democrației prin includere, nu excludere
Democrația europeană nu este amenințată de partidele conservatoare care critică establishment-ul. Ea este amenințată de un establishment care refuză să accepte că democrația înseamnă reprezentarea tuturor preferințelor legitime, nu doar a celor conformiste.
Cordonul sanitar nu protejează democrați, o sabotează. El creează exact extremismul pe care pretinde că îl previne. El transformă conservatori moderați în radicali prin excludere sistematică. El erodează încrederea în instituții prin ignorarea sistematică a unei părți din electorat.
Cordonul salutar reprezintă alternativa matură: integrarea forțelor conservatoare democratice, responsabilizarea lor prin participare la guvernare, canalizarea constructivă a preocupărilor legitime. Această abordare nu abandonează principiile, dimpotrivă, le apără mai eficient, prin izolarea extremismului autentic și moderarea conservatorismului prin responsabilitate.
Pentru România, AUR și alegătorii săi nu sunt inamicul democrației, ei sunt o parte din democrație. Tratați-i ca atare. Angajați-i în dialog. Alternativa, excluderea lor continuă, nu va face extremismul să dispară. Îl va crea.
Democrația nu se apără prin limitarea pluralismului, se apără prin extinderea sa responsabilă. Nu prin reducerea la tăcere a vocilor incomode, ci prin integrarea lor în procesul deliberativ normal. Nu prin cordonul sanitar care separă „acceptabilii” de „inacceptabili”, ci prin cordonul salutar care se întinde spre ei și separă democrații de antidemocrați, indiferent de poziționarea lor pe spectrul ideologic.
Aceasta nu este o alegere ideologică, este o alegere pragmatică despre ce funcționează. Integrarea conservă democrația. Excluderea o distruge.
English Version
European democracy faces a paradoxical crisis. The instrument created to defend it—the sanitary cordon—has become the principal threat to its existence. What political elites call ‘protection against extremism’ is, in reality, a sophisticated form of denial of the popular will. And this denial not only fails in its declared purpose but generates precisely the radicalism it claims to prevent.
It is time for a fundamental reassessment. What Europe, and Romania in particular, needs is not a sanitary cordon but a salutary cordon: a clear demarcation between legitimate democratic conservatism, which democracy must integrate, and authentic extremism, which must be isolated—but also monitored, as it too is a symptom of a long-standing malaise. The current deliberate confusion between these categories does not protect democracy; it sabotages it.
The Great Mystification: The Strategic Labelling of Conservatism
We observe throughout Europe a phenomenon: any political force that challenges the liberal-progressive consensus is promptly labelled ‘far-right’. Marine Le Pen, who advocates for national sovereignty and immigration control? Far-right. Giorgia Meloni, who defends traditional values and the family? Far-right. Alternative für Deutschland, which criticises energy policies and uncontrolled immigration? Far-right. AUR in Romania, which promotes national and Christian values? Naturally, far-right.
This labelling is not accidental; it is strategic. By extending the category of ‘extremism’ to encompass any deviation from the liberal-progressive religion, the political establishment creates a convenient justification for ignoring millions of voters and preserving its privileges. But when thirty per cent of French voters support Rassemblement National, when AfD becomes the leading party in German polls, when Fratelli d’Italia governs Italy, can we still speak of ‘extremist margins’?
The reality is that these forces are not extremist; they are conservative. The difference is fundamental. Extremism contests the basic principles of democracy: the rule of law, separation of powers, fundamental rights. Conservatism contests the direction of public policies: immigration, ‘European integration’—meaning EU federalisation—cultural values, obsessive LGBTQ promotion. The first category is incompatible with democracy. The second is democracy in action.
The Anti-Democratic Nature of the Sanitary Cordon
Here is the uncomfortable truth: the sanitary cordon is profoundly anti-democratic in its essence. It tells citizens: ‘Vote freely, but only if you choose from the options we have pre-approved. If you vote wrongly, your vote will be ignored/annulled.’ This is not democracy; it is oligarchy with an electoral façade.
Let us take the concrete example of France. On countless occasions, the ‘republican front’ has mobilised all mainstream parties to block Rassemblement National, even when it obtained majority scores in the first round. The message to RN voters is explicit: ‘Your preferences do not matter. We know better.’ It is difficult to imagine a more effective strategy for eroding trust in democratic institutions.
Or Germany, where in the eastern Länder AfD regularly becomes the most-voted party but is systematically excluded from government through coalitions of ‘everyone against AfD’. The result? Citizens see that their vote produces no change, that the system is ‘rigged’, that democracy is a farce. This perception does not strengthen democracy; it destroys it.
In essence, the sanitary cordon creates a category of second-class citizens: those whose vote is ‘too dangerous’ to be respected. This is a fundamental denial of the principle of democratic equality. In a true democracy, all votes are equal. In a democracy with a sanitary cordon, some votes are more equal than others.
The Perverse Mechanism: How Exclusion Creates Extremism
Here is the fatal paradox of the current strategy: by treating conservative forces as extremist, the sanitary cordon effectively transforms them into what it claims they are. The mechanism is simple and devastating for democracy. It all begins with labelling: a conservative party that criticises immigration or EU bureaucracy is labelled ‘extremist’ and excluded from the normal political process. This inevitably leads to victimisation. Exclusion gives the party a powerful and truthful narrative: ‘The elites are censoring us because we speak the truth. They fear us because we represent the real people.’ This narrative resonates strongly with frustrated voters.
The next stage is total or partial radicalisation of voters and, to respond to voters, potentially of the party itself. It can make any claim, however simplified, without being tested by reality. Perpetual opposition allows unbridled populism. In parallel, frustration accumulates. Voters see that, no matter how much they vote for change, democracy does not respond. Frustration grows. The demand for more radical solutions intensifies.
The end of this process is the emergence of real extremism. In this toxic environment, authentic extremists find fertile ground. When democratic frustration is sufficiently great, when moderate conservatives have already been labelled ‘extremists’, the difference from real extremists blurs. ‘If we are called extremists anyway, why not vote for the real extremists?’ becomes a perverse but understandable logic for those marginalised.
The final result: the sanitary cordon, instead of preventing extremism, creates the perfect conditions for its emergence. It transforms moderate conservatism into extremism through systematic exclusion and accumulated frustration.
Italy: The Case Study of Successful Integration
The Italian experience offers a clear demonstration of the functional alternative. Fratelli d’Italia was precisely the type of formation that the sanitary cordon should have marginalised definitively.
Instead, something fascinating happened: through gradual participation in the political process, through assuming responsibility at local and then national level, Giorgia Meloni transformed the party. Not by abandoning conservative values, but by translating them into viable policies, by accepting the constraints of governmental reality, by moderating rhetoric in the face of concrete responsibility.
Today, Meloni governs Italy in a functional coalition. She has not destroyed Italian democracy but, on the contrary, has brought stability to a political system notorious for its instability. She has integrated the concerns of a significant portion of the Italian electorate into the legitimate decision-making process. She has demonstrated that one can govern responsibly whilst maintaining a conservative agenda.
Moreover, Meloni’s success has moderated the Italian political scene. Real extremists, those who genuinely contest constitutional democracy, have been marginalised, because Fratelli d’Italia has offered a viable and responsible conservative alternative. This is the lesson we must learn: integrating moderate conservatives pushes authentic extremists towards irrelevance.
Compare this result with France, where systematic exclusion of Rassemblement National has not weakened it but strengthened it. Or with Germany, where ostracising AfD has not stopped its spectacular rise. The integration strategy works; the exclusion strategy fails.
The Romanian Case: AUR and False Extremisation
In the Romanian context, this dynamic becomes even more evident. AUR—the Alliance for the Union of Romanians—is systematically presented by the political and media establishment as ‘far-right’, ‘Legionary’, ‘fascist’ (although this actually means far-left). But an honest analysis of its platform reveals something different: it is a conservative party, with critical positions towards the establishment, but fundamentally democratic in structure and functioning.
AUR advocates for the defence of Christian and traditional values, for prioritising national interests in European and international negotiations, for immigration control and defence of national identity, for reducing bureaucracy and systemic corruption, for broader rights and freedoms, as well as for pro-family social policies. Are these extremist positions? Or are they conservative positions shared by millions of Romanians but which find no representation in traditional parties? Labelling them as ‘extremism’ is more a strategy of delegitimisation than an objective analysis.
AUR offers the only real alternative to this consensus of traditional Romanian parties—PSD, PNL, USR—and precisely for this reason they need to label it as ‘unacceptable’.
But what happens when a significant part of the Romanian electorate shares these conservative views? When these citizens see that their party is ostracised, that its leaders are demonised, that their concerns are dismissed as ‘extremism’? The very mechanisms described earlier occur: frustration, radicalisation, loss of trust in the system.
And if AUR maintains its conservative structure, it loses voters to truly extremist and anti-democratic forces that can capture the frustrated electorate.
The Practical Consequences of Exclusion in Romania
Let us see what maintaining the sanitary cordon means in the Romanian context. At parliamentary level, AUR, even if it obtains scores of fifteen to twenty per cent, cannot influence any legislation in a significant way. All other parties systematically refuse collaboration, even on topics where there could be convergence. The message to voters is brutally simple: ‘Your vote does not count.’
At local level, in localities where AUR wins mayoralties or councils, central administrations controlled by PSD or PNL can sabotage local projects. The result is that voters see how they are effectively punished for voting ‘wrongly’.
At media level, AUR representatives are either excluded from main debates or invited only to be demonised. There is no real dialogue, only labelling and rejection. The effect is to strengthen the victimisation narrative. At European level, Romania automatically aligns with the ‘sanitary cordon’ position in the European Parliament, even when this means ignoring the preferences of a significant part of its own electorate.
All of this generates a downward spiral. AUR voters, seeing that their vote produces no results, become more radical in their demands.
The Salutary Cordon: A Functional Alternative
The solution is not the elimination of any line of demarcation; authentic extremism exists and must be isolated. But the line must be drawn correctly, based on clear and objective criteria, not on the ideological preferences of the establishment.
There are three fundamental zones. The first zone is that of democratic conservatism, which deserves full integration and a salutary cordon extended towards it. This includes parties that accept constitutional rule of law, which function democratically internally, which do not promote violence, and which accept alternation in power. AUR, Rassemblement National, Fratelli d’Italia, or AfD in its majority force fall into this category. These parties must be treated as legitimate dialogue partners, with whom one can negotiate, make compromises, even govern. Their exclusion is anti-democratic and counterproductive.
The second zone is that of radical populism, which requires selective engagement. This comprises parties with excessive rhetoric but which do not fundamentally contest democracy, which may have problematic elements but also moderatable components. The correct approach here is collaboration on specific subjects, gradual responsibilisation, conditional integration.
The third zone is that of authentic extremism, which justifies isolation. Here we find parties that explicitly contest constitutional democracy, which want the abolition of parties, which want people’s tribunals, which promote systematic violence, which deny fundamental rights to certain categories of citizens.
This clear demarcation allows democracy to function normally, integrates legitimate diversity of opinions, responsibilises conservative forces through participation, isolates only what is truly dangerous.
The Benefits of Conservative Integration
Including conservative forces in the normal political process would produce multiple benefits for Romanian democracy.
Constructive channelling of frustration. The legitimate concerns of conservative voters, about immigration, traditional values, sovereignty, would be addressed in the normal political process, not marginalised until they become toxic.
The second benefit is elimination of the narrative monopoly. When there exists a legitimate and functional conservative alternative, real extremists lose ground. Why vote for dangerous radicals when there are responsible conservatives who represent your values?
The third benefit is democratic revitalisation. The presence of a real opposition makes political debate more authentic. Voters see real alternatives, not variations on the same theme.
Finally, we have strengthening of institutions. Paradoxically, integrating conservatives strengthens the rule of law. Why? Because it transforms institutions from ‘weapons of the establishment’ into neutral arbiters. When all democratic forces can use institutions, they become legitimate for everyone.
The Cost of Continuing the Current Strategy
In contrast, persistence in the sanitary cordon strategy produces devastating consequences. The first consequence is erosion of democratic trust. When the system systematically ignores part of the electorate, that part loses trust in the system. Not in AUR, not in RN, not in AfD, but in democracy itself.
The second consequence is accelerated radicalisation. Accumulated frustration does not disappear—it transforms. Today’s moderate conservative voters become tomorrow’s extremist voters. Not because they have changed their values, but because the system has pushed them towards more radical options.
The third consequence is growth of real extremism. When the boundary between ‘moderate conservative’ and ‘extremist’ is artificial, both being labelled similarly by the establishment, real extremists benefit. ‘If I am treated as an extremist anyway, at least let me vote for those who truly are radical’ becomes a perverse but functional logic.
The fourth consequence is social fragmentation. Society divides between ‘the acceptable’ and ‘the unacceptable’, between ‘democrats’ and ‘extremists’, between ‘pro-Europeans’ and ‘anti-Europeans’. This fragmentation makes dialogue and compromise—the essence of democracy—impossible.
Finally, we have institutional vulnerability. When a significant part of the population sees institutions as partisan, as instruments of one faction against them, those institutions become fragile. The rule of law cannot function without broad legitimacy.
Romania at a Crossroads
Our country stands at a moment of crucial choice. We can continue to mechanically import the Western sanitary cordon model, a model that, ironically, is failing in the very countries that invented it. Or we can learn from others’ failures and adopt a more intelligent approach.
Romania has the advantage of being able to observe what works and what does not in other parts of Europe. Italy shows us that integration moderates. France and Germany show us that exclusion radicalises. The lesson is clear, but will we learn it?
Traditional Romanian parties must make a decision: will they continue to treat 15-25% (perhaps even 50%) of the electorate as ‘unacceptable’, or will they recognise that these citizens have the right to democratic representation? Will they continue to label any critique of the liberal consensus as ‘extremism’, or will they accept authentic pluralism?
Because, in the absence of democratic integration, the alternative is not maintaining the status quo; it is accelerated radicalisation. Today’s AUR voters, frustrated by systematic exclusion, will become voters for truly extremist forces tomorrow. Not because their values have changed, but because democracy has betrayed them.
Saving Democracy Through Inclusion, Not Exclusion
European democracy is not threatened by conservative parties that criticise the establishment. It is threatened by an establishment that refuses to accept that democracy means representation of all legitimate preferences, not just conformist ones.
The sanitary cordon does not protect democracy; it sabotages it. It creates precisely the extremism it claims to prevent. It transforms moderate conservatives into radicals through systematic exclusion. It erodes trust in institutions through systematic ignoring of part of the electorate.
The salutary cordon represents the mature alternative: integration of democratic conservative forces, responsibilising them through participation in government, constructive channelling of legitimate concerns. This approach does not abandon principles; on the contrary, it defends them more effectively, by isolating authentic extremism and moderating conservatism through responsibility.
For Romania, AUR and its voters are not the enemy of democracy; they are a part of democracy. Treat them as such. Engage them in dialogue. The alternative—their continued exclusion—will not make extremism disappear. It will create it.
Democracy is not defended by limiting pluralism; it is defended by responsibly extending it. Not by silencing uncomfortable voices, but by integrating them into the normal deliberative process. Not through the sanitary cordon that separates ‘the acceptable’ from ‘the unacceptable’, but through the salutary cordon that extends towards them and separates democrats from anti-democrats, regardless of their positioning on the ideological spectrum.
This is not an ideological choice; it is a pragmatic choice about what works. Integration preserves democracy. Exclusion destroys it.